Vietnam a dobândit statutul de „piaţă emergentă” din partea FTSE

Vietnamul a fost desemnat miercuri, pentru prima dată, drept piaţă bursieră emergentă de către furnizorul britanic de indici financiari FTSE, o mişcare care ar putea accelera investiţiile străine la bursa de valori a uneia dintre cele mai dinamice economii din Asia de Sud-Est, transmite AFP.
AGERPRES - mie, 08 oct. 2025, 13:00
Vietnam a dobândit statutul de

„FTSE Russell recunoaşte progresele înregistrate de autorităţile bursiere vietnameze în dezvoltarea pieţei lor (…) şi stabilirea unui proces formal pentru procesarea tranzacţiilor”, a informat FTSE într-un comunicat.

Vietnamul îndeplineşte „toate criteriile pentru statutul de piaţă emergentă secundară”, a precizat FTSE. Această categorie include China şi India, scrie Agerpres.

Principala bursă de valori din Vietnam a înregistrat miercuri o creştere de aproximativ 3,2%.

FTSE a adăugat Vietnamul pe lista sa în 2018, iar între timp ţara asiatică a implementat ample reforme, inclusiv prin eliminarea anumitor limite cu privire la participaţiile străine în companiile listate.

Acest statut este „o etapă importantă care marchează dezvoltarea puternică a pieţei bursiere vietnameze”, a declarat Comisia de Stat pentru Valori Mobiliare (SSC), care s-a angajat să „creeze condiţii optime pentru ca investitorii interni şi străini să acceseze piaţa (…) promovând în acelaşi timp o integrare mai profundă cu piaţa financiară globală”.

Vietnamul, care vizează obţinerea statutului de ţară cu venituri medii până în 2030, mizează pe o creşterea economică de 8% în 2025, faţă de 7,1% în 2024.

În schimb, Fondul Monetar Internaţional (FMI) a prognozat luna trecută o încetinire a ritmului de creştere, cu un avans de 6,5% în acest an şi o „încetinire şi mai importantă în 2026, având în vedere impactul pe întregul an al noilor tarife americane (…) şi retragerea majorităţii măsurilor unice de stimulare guvernamentală în 2025”.

La începutul lunii iulie, Vietnamul a ajuns la un acord cu Statele Unite, principala sa piaţă de export pentru textile şi încălţăminte, privind tarife vamale de 20%, în loc de 46% planificate iniţial de administraţia Trump.

Te-ar mai putea interesa și
Hagag nu renunță încă la proiectul gigant din Constanța: 2.100 de apartamente planificate lângă Delfinariu
Hagag nu renunță încă la proiectul gigant din Constanța: 2.100 de apartamente planificate lângă Delfinariu
Dezvoltatorul Hagag a anunțat prelungirea perioadei de due-dilligence în vederea achiziției unui teren de 8,6 hectare, pretabil pentru construcția de blocuri cu apartamente. Anunțul vine după......
A fost reluată producţia la grupurile Turceni 5 şi Rovinari 4
A fost reluată producţia la grupurile Turceni 5 şi Rovinari 4
Secretarul general al Ministerului Energiei, Sorin Elisei, anunţă că luni după-amiază a fost reluată producţia la ...
Mingea cu care Maradona a marcat golul cu mâna împotriva Angliei, vândută cu peste 3 milioane dolari
Mingea cu care Maradona a marcat golul cu mâna împotriva Angliei, vândută cu peste 3 milioane dolari
Mingea cu care legendarul fotbalist argentinian Diego Armando Maradona a înscris celebrul său gol cu mâna împotriva Angliei, ...
„Unii plăteau, alţii trăiau bine-mersi din privilegiile sistemului”: Guvernul schimbă regulile la RA-APPS, cea care administrează vilele și terenurile statului
„Unii plăteau, alţii trăiau bine-mersi din privilegiile sistemului”: Guvernul schimbă regulile la RA-APPS, cea care ...
Secretarul general al Guvernului, Dan Reşitnec, a anunţat luni că a semnat ordinul care introduce criterii noi de performanţă ...