Gimnastică artistică. Autoritățile indoneziene au anulat vizele sportivilor israelieni pentru Compionatul Mondial, care se va desfășura luna aceasta la Jakarta

Autorităţile indoneziene au anunţat joi că au revocat vizele acordate sportivilor israelieni pentru a participa la Campionatul Mondial de gimnastică artistică, programate la Jakarta, în perioada 19-25 octombrie, scrie AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - J, 09 oct. 2025, 20:34
Gimnastică artistică. Autoritățile indoneziene au anulat vizele sportivilor israelieni pentru Compionatul Mondial, care se va desfășura luna aceasta la Jakarta

„Guvernul indonezian are o politică ferm stabilită de a nu avea niciun contact cu Israelul până când acesta nu recunoaşte existenţa unei Palestine libere şi suverane”, a declarat Yusril Ihza Mahendra, ministrul Afacerilor Juridice şi Drepturilor Omului.

Peste 500 de sportivi sunt aşteptaţi să participe la eveniment, iniţial fiind incluşi şi israelienii.

„Guvernul este ferm şi hotărât în poziţia sa şi nu va acorda vize celor şase sportivi israelieni, care, potrivit presei israeliene, urmau să participe la Campionatele Mondiale de gimnastică artistică de la Jakarta”, a adăugat oficialul indonezian.

Indonezia nu are relaţii diplomatice formale cu Israelul, iar opinia publică din această ţară, majoritar musulmană, susţine cauza palestiniană.

Prin urmare, vizele deja acordate sportivilor israelieni au fost revocate la cererea Federaţiei Indoneziene de Gimnastică, a declarat ministrul Imigraţiei, Agus Andrianto, pentru agenţia de presă indoneziană Kompas.com.

„Întregul proces de eliberare a vizelor a fost transparent şi desfăşurat în mod responsabil, în conformitate cu reglementările aplicabile, iar anularea vizelor urmează unei iniţiative şi unei solicitări oficiale din partea Federaţiei, care este responsabilă de organizarea evenimentului”, a adăugat el.

El a confirmat această măsură pentru AFP, dar nu a oferit detalii.

În iulie 2023, Jocurile Mondiale pe plajă au fost anulate după ce insula Bali, unde urmau să aibă loc, s-a retras cu o lună înainte de data limită de începere. Motivul oficial invocat a fost unul bugetar, dar presa locală a relatat reticenţa guvernatorului din Bali, Wayan Koster, de a găzdui o delegaţie israeliană.

În martie, Indonezia şi-a retras candidatura sa pentru a găzdui Cupa Mondială U20, după ce Wayan Koster şi guvernatorul de atunci al Java Centrală, Ganjar Pranowo, şi-au exprimat opoziţia faţă de prezenţa echipei naţionale israeliene.

Te-ar mai putea interesa și
Hagag nu renunță încă la proiectul gigant din Constanța: 2.100 de apartamente planificate lângă Delfinariu
Hagag nu renunță încă la proiectul gigant din Constanța: 2.100 de apartamente planificate lângă Delfinariu
Dezvoltatorul Hagag a anunțat prelungirea perioadei de due-dilligence în vederea achiziției unui teren de 8,6 hectare, pretabil pentru construcția de blocuri cu apartamente. Anunțul vine după......
A fost reluată producţia la grupurile Turceni 5 şi Rovinari 4
A fost reluată producţia la grupurile Turceni 5 şi Rovinari 4
Secretarul general al Ministerului Energiei, Sorin Elisei, anunţă că luni după-amiază a fost reluată producţia la ...
Mingea cu care Maradona a marcat golul cu mâna împotriva Angliei, vândută cu peste 3 milioane dolari
Mingea cu care Maradona a marcat golul cu mâna împotriva Angliei, vândută cu peste 3 milioane dolari
Mingea cu care legendarul fotbalist argentinian Diego Armando Maradona a înscris celebrul său gol cu mâna împotriva Angliei, ...
„Unii plăteau, alţii trăiau bine-mersi din privilegiile sistemului”: Guvernul schimbă regulile la RA-APPS, cea care administrează vilele și terenurile statului
„Unii plăteau, alţii trăiau bine-mersi din privilegiile sistemului”: Guvernul schimbă regulile la RA-APPS, cea care ...
Secretarul general al Guvernului, Dan Reşitnec, a anunţat luni că a semnat ordinul care introduce criterii noi de performanţă ...