Vodafone „divorțează” de chinezii de la Huawei. Trece la Samsung pentru echipamentele din reţelele sale

Operatorul britanic de telecomunicaţii Vodafone a anunţat marţi că va implementa echipamente furnizate de gigantul tehnologic sud-coreean Samsung la mii de turnuri de telefonie mobilă din Germania şi alte pieţe europene în următorii cinci ani, extinzând utilizarea sistemelor OpenRAN, informează DPA.
AGERPRES - mar, 14 oct. 2025, 11:45
Vodafone

Experţii din industrie spun că această implementare ar urma să ducă la înlocuirea treptată a echipamentelor furnizate de grupul tehnologic chinez Huawei, care a fost supus unor critici din ce în ce mari în Europa, pe fondul temerilor că ar putea permite supravegherea de către Beijing, scrie Agerpres.

Cu toate acestea, Vodafone a refuzat să confirme care sunt echipamentele care vor fi înlocuite.

Anterior, grupul britanic şi-a echipat turnurile mobile atât cu tehnologie de la Huawei, cât şi de la furnizorul european Ericsson.

OpenRAN, sau Open Radio Access Network, permite operatorilor să combine componente de la diferiţi furnizori, în loc să se bazeze pe un singur producător pentru antene, staţii de bază şi unităţi de control. Abordarea oferă o flexibilitate şi o concurenţă mai mare pe o piaţă dominată mult timp de câţiva furnizori majori, cum ar fi Huawei, Ericsson şi Nokia.

„În următorii ani, vom construi cea mai flexibilă reţea mobilă din Germania – cu mii de staţii OpenRAN deschise celor mai bune tehnologii de la toţi potenţialii parteneri”, a declarat directorul executiv al Vodafone Germania, Marcel de Groot, într-un comunicat de presă.

Intrarea Samsung în pe piaţa OpenRAN din Europa dă un nou impuls unei schimbări care remodelează piaţa globală a echipamentelor de telecomunicaţii. Companiile japoneze NEC şi Rakuten, precum şi firme americane precum Mavenir, Parallel Wireless şi Altiostar, concurează, de asemenea, pentru o cotă din această piaţă.

Guvernele din Europa au încurajat operatorii să îşi diversifice furnizorii şi să reducă dependenţa de tehnologia chineză.

Vodafone furnizează servicii mobile şi fixe către peste 355 de milioane de clienţi, operează reţele în 15 ţări investind în alte cinci şi colaborează cu reţele mobile în alte peste 40 de ţări. Vodafone are una dintre cele mai mari platforme IoT din lume cu peste 215 milioane de conexiuni, iar în Africa furnizează servicii financiare către aproximativ 92 de milioane de clienţi din 7 ţări – gestionând mai multe tranzacţii decât orice alt furnizor.

Luna trecută, Vodafone România a semnat documentele legale ale tranzacţiei privind achiziţia Telekom România Mobile Communications. După ce tranzacţia se va finaliza, cele două companii vor demara procesul de integrare în etape, precizează sursa citată.

Te-ar mai putea interesa și
Semne bune de la producătorii români de mâncare. Fox a avut o rată a profitului record în 2025
Semne bune de la producătorii români de mâncare. Fox a avut o rată a profitului record în 2025
Fox Com Serv, compania familiei de antreprenori Vulpe care înglobează producția, distribuţia şi vânzarea de mezeluri sub brandul Fox, a raportat pentru 2025 afaceri de peste jumătate de......
OPEC+ creşte producţia de petrol, dar avertizează asupra costului şi duratei reconstrucţiei infrastructurilor distruse de război
OPEC+ creşte producţia de petrol, dar avertizează asupra costului şi duratei reconstrucţiei infrastructurilor distruse ...
Arabia Saudită, Rusia şi alţi şase membri ai OPEC+ au decis duminică să crească din nou cotele de producţie de petrol, ...
Trump confirmă că le-a trimis arme protestatarilor în Iran
Trump confirmă că le-a trimis arme protestatarilor în Iran
Statele Unite le-au trimis arme protestatarilor în timpul manifestaţiilor antiguvernamentale care au avut loc în Iran ...
Germania – Propunerea de la Deutsche Bahn: bilete de tren mai ieftine pe perioada crizei carburanţilor
Germania – Propunerea de la Deutsche Bahn: bilete de tren mai ieftine pe perioada crizei carburanţilor
Într-un moment în care germanii se confruntă cu preţurile ridicate la combustibil, un oficial din conducerea operatorului ...