Succes pentru E.ON – Obligaţiuni verzi în valoare de 500 de milioane de dolari australieni

E.ON a emis cu succes o tranşă de obligaţiuni verzi în cadrul noului său Program de Emisiuni de Obligaţiuni pe Termen Mediu în Dolari Australieni.
AGERPRES - mie, 15 oct. 2025, 13:47
Succes pentru E.ON - Obligaţiuni verzi în valoare de 500 de milioane de dolari australieni

Conform unui comunicat al companiei, tranzacţia, în valoare de 500 de milioane de dolari australieni (AUD), marchează prima emisiune a E.ON în această monedă.

Obligaţiunea are o maturitate de zece ani, o dobândă de 5,461% şi a fost convertită în euro, scrie Agerpres.

„Suntem foarte mulţumiţi de rezultatul acestei prime tranzacţii pe piaţa obligaţiunilor în dolari australieni. Acest succes subliniază eforturile noastre continue de a diversifica sursele de finanţare ale E.ON şi de a extinde baza de investitori. Aşteptăm cu interes să ne consolidăm prezenţa pe piaţa obligaţiunilor din Australia în viitor”, a declarat directorul financiar al E.ON, Nadia Jakobi, citată în comunicat.

Veniturile obţinute din emisiunea de obligaţiuni vor fi utilizate pentru finanţarea şi/sau refinanţarea proiectelor verzi eligibile, aşa cum sunt definite în E.ON Green Bond Framework, care este pe deplin aliniat la taxonomia UE.

Potrivit sursei citate, Deutsche Bank, SMBC Nikko şi Westpac au acţionat în calitate de agenţi activi în tranzacţie.

Te-ar mai putea interesa și
Ce spune Bolojan despre legea salarizării şi susținerea PSD pentru proiect
Ce spune Bolojan despre legea salarizării şi susținerea PSD pentru proiect
"Cu cât trec orele, cu atât probabilitatea de a avea un astfel de proiect scade, pentru că, aşa cum ştiţi, avem termen să-l aprobăm până luni, săptămâna viitoare, până pe data de 31.......
Bursa de la Bucureşti se pregăteşte să intre în clubul super-bogaţilor. Ce spune şeful ASF despre BVB
Bursa de la Bucureşti se pregăteşte să intre în clubul super-bogaţilor. Ce spune şeful ASF despre BVB
Două noi companii listate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) vor fi incluse, începând cu 21 septembrie, în indicele ...
Bolojan: E nevoie de un Guvern cu puteri depline, pentru că e nevoie de o rectificare de buget
Bolojan: E nevoie de un Guvern cu puteri depline, pentru că e nevoie de o rectificare de buget
Premierul interimar Ilie Bolojan declară că este nevoie de un Guvern cu puteri depline, având în vederea necesitatea ...
Regulamentul intern al societății comerciale: documentul care poate reduce riscurile de litigii de muncă, sancțiuni și concedieri contestate – avocați
Regulamentul intern al societății comerciale: documentul care poate reduce riscurile de litigii de muncă, sancțiuni și ...
Pentru angajatori, prevenirea litigiilor de muncă începe cu existența unei documentații interne clare, complete și actualizate, ...