Retailerul olandez Rituals Cosmetics va deschide în România trei magazine noi în rețeaua IULIUS

Brandul internațional Rituals, renumit în industria de lux pentru promovarea bunăstării personale, se alătură rețelei de retail a companiei IULIUS și va deschide, toamna aceasta, magazine în ansamblurile mixed-use Iulius Town Timișoara şi Palas Iași, precum și în Iulius Mall Cluj.
Economica.net - J, 16 oct. 2025, 21:13
Retailerul olandez Rituals Cosmetics va deschide în România trei magazine noi în rețeaua IULIUS

Cu peste 1.400 de magazine, în 34 de ţări, Rituals Cosmetics îşi extinde prezenţa în România prin inaugurarea a trei magazine în reţeaua IULIUS. Brandul internațional este recunoscut pentru produsele sale premium de îngrijire a corpului, parfumuri de casă și seturi cadou.

„Toamna aceasta, brandul internațional Rituals va deschide magazine în Iulius Town Timișoara, Palas Iaşi și Iulius Mall Cluj, care sunt cele mai performante dezvoltări comerciale din afara Capitalei şi lidere de piaţă la nivel regional. Rituals este recunoscut în industria de beauty pentru abordarea sa holistică, ce combină mindfulness-ul cu frumusețea sustenabilă, inspirată de tradițiile asiatice. Suntem convinși că acest parteneriat va aduce un plus important experienței de shopping, oferindu-le clienților noştri ocazia de a descoperi universul senzorial și filosofia unică Rituals”, a declarat Oana Diaconescu, Head of Leasing Retail IULIUS.

Portofoliul brandului include produse pentru îngrijirea corpului, a pielii, parfumuri și articole pentru casă. Orientat către oferirea unei experiențe complete, magazinul este un univers multisenzorial în sine, care le oferă clienților posibilitatea de a testa produsele și de a beneficia de momente de răsfăț.

 

Despre Rituals

Fondat în Amsterdam în 2000, Rituals s-a impus de atunci ca un expert global în industrie în peste 34 de țări, fiind prezent în orașe foarte mari precum Londra, Paris și Hong Kong, cu peste 1.400 de magazine, 4.176 de magazine în interiorul altor magazine, spa-uri corporale și prima „Mind Oasis” din lume (concept de wellness și relaxare mentală), la Amsterdam, dar şi în Anvers, Barcelona, Frankfurt și Paris, în 2023.

 

Despre IULIUS

Compania IULIUS este dezvoltator și operator specializat în ample proiecte mixed-use de regenerare urbană din România, cu o experiență de peste 25 de ani în real estate și cu o prezență în patru mari orașe din țară – Iași, Timișoara, Cluj-Napoca și Suceava. Valoarea investiţiilor realizate depăşeşte 1,2 miliarde de euro.

Portofoliul este compus din două proiecte mixte (Palas Iaşi şi Iulius Town Timişoara), reţeaua naţională Iulius Mall (Iaşi, Cluj-Napoca, Suceava), două proiecte de proximitate Family Market (Iaşi) și 15 clădiri office în Iași, Timișoara și Cluj-Napoca. Portofoliul include peste 320.000 mp de spaţii de retail, proiectele fiind lidere de piață la nivel regional, cu peste 73 de milioane de vizite anual. Compania are în dezvoltare alte două proiecte mixte majore de reconversie urbană, la Cluj-Napoca şi Constanţa, investiţii estimate la peste 1,3 miliarde de euro.

 

Te-ar mai putea interesa și
Banca olandeză ING se extinde în Spania
Banca olandeză ING se extinde în Spania
Grupul bancar olandez ING Groep a anunţat luni că va achiziţiona o participaţie de aproximativ 40% în Singular Bank, un creditor spaniol independent privat, transmite DPA, relatează Agerpres....
Modelul de creștere: trebuie evitată o confuzie
Modelul de creștere: trebuie evitată o confuzie
La ultima reuniune a AAFB (Asociația Analiștilor Financiar-Bancari) din iunie a.c. s-a vorbit despre epuizarea modelului ...
Ministerul Mediului va lansa Programul Rabla 2026 după regulile din 2025, fără criteriul „made in Europe”
Ministerul Mediului va lansa Programul Rabla 2026 după regulile din 2025, fără criteriul „made in Europe”
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a decis lansarea programului Rabla 2026 pentru persoane fizice într-un format ...
BNR: Riscurile la adresa stabilităţii financiare se menţin la un nivel ridicat, pe fondul vulnerabilităţilor interne și a tensiunilor geopolitice la nivel global
BNR: Riscurile la adresa stabilităţii financiare se menţin la un nivel ridicat, pe fondul vulnerabilităţilor interne ...
Riscurile la adresa stabilităţii financiare se menţin la un nivel ridicat, similar evaluărilor din raportul anterior, ...