UE ajunge la un acord privind proiectul de sprijin al industriei de apărare (Consiliul UE)

Uniunea Europeană a ajuns joi la un acord după negocieri îndelungate pentru a stabili un program de ajutorare a industriei de apărare în Europa, a anunţat Consiliul UE.
AGERPRES - vin, 17 oct. 2025, 08:25
UE ajunge la un acord privind proiectul de sprijin al industriei de apărare (Consiliul UE)

Cu un buget iniţial de 1,5 miliarde de euro în granturi, acest program, denumit EDIP, este destinat să promoveze lansarea de proiecte comune de apărare în perioada 2025-2027, potrivit unui comunicat.

„Acest acord constituie un pas major pentru securitatea continentului european şi dezvoltarea industriei noastre de apărare”, a declarat europarlamentarul francez François-Xavier Bellamy, co-raportor al proiectului în Parlamentul European. „Europa trebuie să fie în sfârşit capabilă să se apere singură, iar EDIP a fost conceput pentru asta’, a declarat celălalt co-raportor, Raphaël Glucksmann.

Acordul a fost găsit după discuţii laborioase care au stagnat mult timp asupra problemei preferinţei europene. Unele state membre erau favorabile unei flexibilităţi mai mari pentru a permite acestui program să finanţeze şi investiţii în armament în afara UE, în special din Statele Unite.

S-a ajuns în final la un compromis care limitează costul componentelor fabricate în afara UE sau în anumite ţări partenere, cum ar fi Norvegia, la 35% din costul total al investiţiei dorite.

„EDIP va inversa logica importurilor care a prevalat în Europa pentru a sprijini concret consolidarea bazei noastre industriale”, a subliniat Bellamy.

Peste 60% din achiziţiile de arme din UE se fac din afara Uniunii, în principal în Statele Unite, iar Bruxellesul încearcă acum să reducă această dependenţă la 45%.

Ucraina va fi, de asemenea, implicată în proiect, beneficiind de 300 de milioane de euro în cadrul bugetului general. Parlamentul European, care solicitase mai multe fonduri pentru EDIP, a indicat că a obţinut contribuţii financiare din partea ţărilor terţe care vor participa la program, cum ar fi Marea Britanie şi Canada, pentru a creşte bugetul iniţial.

De asemenea, EDIP pune pentru prima dată bazele pentru un cadru juridic care va facilita investiţiile şi achiziţiile comune în cadrul UE în domeniul apărării, o competenţă în jurisdicţia exclusivă exclusivă a statelor.

Acesta se adaugă numeroaselor iniţiative deja lansate de UE pentru a reînarma şi a apăra mai bine Ucraina în faţa ameninţării ruse.

Comisia Europeană a dezvăluit joi liniile generale ale unei „foi de parcurs” pentru a consolida apărarea Europei până în 2030.

Te-ar mai putea interesa și
Exim Banca Românească – 20 de rate fără dobândă pentru cumpărături de peste 3.000 de lei. Ce trebuie să faci
Exim Banca Românească – 20 de rate fără dobândă pentru cumpărături de peste 3.000 de lei. Ce trebuie să faci
Exim Banca Românească extinde până la 20 numărul ratelor fără dobândă pentru cumpărăturile de peste 3.000 de lei efectuate cu cardurile de credit Mastercard Standard şi Mastercard Gold,......
Încă o șansă pentru câștiguri mult peste bănci. Începe FIDELIS de toamnă. Dobânzi fără concurent pentru euro
Încă o șansă pentru câștiguri mult peste bănci. Începe FIDELIS de toamnă. Dobânzi fără concurent pentru euro
De vineri, 4 septembrie, începe o nouă ediție de toamnă a programului FIDELIS, care vine și de această dată cu randamente ...
Rezervele valutare ale României au crescut cu 1,635 miliarde de euro, până la 64,86 miliarde de euro – date BNR 31 august 2026
Rezervele valutare ale României au crescut cu 1,635 miliarde de euro, până la 64,86 miliarde de euro – date BNR ...
Rezervele valutare ale Băncii Naţionale a României se situau, la 31 august 2026, la nivelul de 64,865 miliarde de euro, ...
Premieră – Un grup de companii româneşti au realizat prima „imersiune de piaţă”, în Spania. Urmează Grecia (BT/Endeavor Romania)
Premieră – Un grup de companii româneşti au realizat prima „imersiune de piaţă”, în Spania. Urmează ...
Un prim grup de companii româneşti care îşi pregătesc extinderea internaţională participă în această lună, la ...