Stare de urgenţă în Peru, după violenţele grupărilor de crimă organizată în Lima

Noul guvern din Peru şi-a anunţat joi intenţia de a declara stare de urgenţă la Lima, ca urmare a violenţelor grupărilor de crimă organizată care au declanşat proteste masive, soldate cu un mort şi circa 100 de răniţi cu o zi înainte în capitală, relatează AFP.
AGERPRES - vin, 17 oct. 2025, 09:30
Stare de urgenţă în Peru, după violenţele grupărilor de crimă organizată în Lima

Sursă foto: X.COM

„Vom anunţa decizia de a declara stare de urgenţă, cel puţin în zona metropolitană Lima”, a declarat pentru presă şeful guvernului de tranziţie, Ernesto Alvarez, după o reuniune ministerială, fără a oferi o dată, scrie Agerpres.

Această măsură va afecta cele 10 milioane de persoane care locuiesc în capitală şi în portul Callao, aflat în apropiere.

În cadrul stării de urgenţă, guvernul poate trimite armata să patruleze pe străzi şi să restricţioneze anumite drepturi, precum libertatea de întrunire.

Alvarez a adăugat că guvernul va anunţa în zilele următoare o serie de măsuri care vor însoţi starea de urgenţă.

Mobilizarea de miercuri de la Lima a fost cea mai violentă de la începutul protestelor care se intensifică de o lună în ţară împotriva crimei organizate şi a guvernului, şi care au declanşat o criză politică.

Ciocniri au izbucnit între protestatari şi forţele de ordine, soldate cu moartea unui bărbat de 32 de ani la Lima, ucis de un poliţist, şi 113 răniţi, dintre care 84 de ofiţeri de poliţie şi 29 de civili, potrivit cifrelor oficiale.

Bărbatul a fost împuşcat mortal de un ofiţer de poliţie care a acţionat din proprie iniţiativă şi care va fi demis din forţele de ordine, a anunţat şeful poliţiei, Oscar Arriola.

Preşedintele Parlamentului peruan, José Jeri, numit preşedinte interimar, a deplâns moartea protestatarului, insistând însă că demonstraţia a fost deturnată de un mic grup hotărât să provoace „haos”.

Te-ar mai putea interesa și
Vaticanul va investi 100 de milioane de euro pentru a construi o centrală regenerabilă
Vaticanul va investi 100 de milioane de euro pentru a construi o centrală regenerabilă
Vaticanul va construi o centrală care va produce energie regenerabilă, un proiect în valoare de aproximativ 100 de milioane de euro, care peste doi ani ar putea alimenta cu energie Sfântul Scaun,......
VIDEO Autostrada Moldovei A7: Muncitorii lui Umbrărescu asfaltează bretelele la racordul cu nodul rutier Bacău Sud
VIDEO Autostrada Moldovei A7: Muncitorii lui Umbrărescu asfaltează bretelele la racordul cu nodul rutier Bacău Sud
Pasionații de infrastructură au postat imagini cu lucrările UMB în punctele critice ale celui mai "fierbinte" șantier ...
Probleme pe calea ferată? Electrificare CFR primea energie de la Cernavodă și nu recunoaște clauza de forță majoră
Probleme pe calea ferată? Electrificare CFR primea energie de la Cernavodă și nu recunoaște clauza de forță majoră
Electrificare CFR, firma de stat care asigură energia electrică pentru rețeaua feroviară a țării și are contract cu ...
TikTok va plăti 400 de milioane de dolari în SUA într-un acord privind confidenţialitatea copiilor
TikTok va plăti 400 de milioane de dolari în SUA într-un acord privind confidenţialitatea copiilor
Platforma de videoclipuri scurte TikTok a fost de acord să plătească 400 de milioane de dolari pentru a soluţiona acuzaţiile ...