Autostrada Ploiești – Buzău. Progresul fizic de pe lotul 3 (Pietroasele – Buzău) a ajuns la 85%

Progresul fizic pe lotul 3 Pietroasele - Buzău al Autostrăzii Ploieşti - Buzău (A7) este de 85%, darea sa în trafic fiind estimată la sfârşitul lunii noiembrie, potrivit unei postări pe pagina de Facebook a directorului general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, relatează Agerpres.
AGERPRES - S, 18 oct. 2025, 16:48
Autostrada Ploiești - Buzău. Progresul fizic de pe lotul 3 (Pietroasele - Buzău) a ajuns la 85%

„Ritm de lucru bun pe şantierul lotului 3 (Pietroasele – Municipiul Buzău) al autostrăzii Ploieşti – Buzău. Asocierea de constructori turci Nurol – Makyol este mobilizată în şantier cu 360 de muncitori şi 239 de utilaje. Progresul fizic pe acest lot de autostradă este de 85%. În acest ritm de lucru, estimez că la sfârşitul lunii noiembrie vom da în trafic şi cei 13,9 km ai acestui lot, astfel încât să putem circula neîntrerupt în regim de autostradă de la Bucureşti la Focşani”, a notat Pistol.

Contractul are o valoare de 1,093 de miliarde de lei (fără TVA), iar finanţarea este asigurată prin PNRR.

Autostrada Ploieşti – Buzău are trei loturi: Dumbrava – Mizil (21 km) cu o valoare de 1,468 miliarde de lei, fără TVA (viteza de proiectare -140 km/h, include 15 pasaje, două noduri rutiere şi un CIC), lotul Mizil – Pietroasele (28,35 km) a cărui valoare este de 1.249.992.665 de lei, fără TVA (viteza de proiectare – 140 km/h, include 20 de pasaje, două noduri rutiere şi un spaţiu de serviciu) şi Pietroasele – Municipiul Buzău (13,9 km), investiţie cu o valoare de 1.093.470.823 de lei, fără TVA (include un pasaj superior peste calea ferată, două noduri rutiere şi şase poduri), prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

Autostrada Ploieşti – Buzău face parte din Coridorul 3 – Bucureşti – Regiunea NE (Moldova) (OR3) şi reprezintă o prioritate la nivel naţional.

Lotul 2 Mizil – Pietroasele a fost dat în circulaţie pe 17 noiembrie. Odată cu finalizarea lotului 3 Pietroasele – Buzău, se va putea circula pe 200 de kilometri de autostradă continuă între Bucureşti şi Focşani.

Te-ar mai putea interesa și
Transportul aerian de mărfuri în România a crescut cu 13,4% în primele trei luni ale anului. Segmentul rămâne încă mic, dar începe să conteze economic
Transportul aerian de mărfuri în România a crescut cu 13,4% în primele trei luni ale anului. Segmentul rămâne încă ...
Transportul aerian de mărfuri rămâne mult mai puțin vizibil decât traficul de pasageri. Aeroporturile sunt judecate, de regulă, după numărul de călători, rute noi și companii care duc/aduc......
Tendințe în serviciile financiare digitale din România: de ce viteza funcționează deja împreună cu responsabilitatea
Tendințe în serviciile financiare digitale din România: de ce viteza funcționează deja împreună cu responsabilitatea
În ultimii câțiva ani, serviciile financiare digitale din România au devenit o parte firească a vieții economice. Oamenii ...
Transformările din industria auto și implicațiile din perspectiva prețurilor de transfer
Transformările din industria auto și implicațiile din perspectiva prețurilor de transfer
Industria auto din România și din întreaga lume traversează una dintre cele mai complexe perioade din ultimele decenii. ...
Șeful Federal Reserve împinge valoare bitcoin în sus. Criptomoneda a înregistrat o ușoraă revenire în urma comentariilor pozitive privind inflația făcute de Kevin Warsh
Șeful Federal Reserve împinge valoare bitcoin în sus. Criptomoneda a înregistrat o ușoraă revenire în urma comentariilor ...
După ce a atins miercuri un nou minim anual de 57.722 de dolari, bitcoin a înregistrat o ușoară revenire, care l-a readus ...