„Norul morţii” – Capitala Indiei, New Delhi, învăluită de un nor toxic. Poluarea depăşeşte de peste 16 ori limitele admise

Capitala Indiei, New Delhi, era învăluită luni într-un nor de gaze toxice, iar nivelul poluării, aflat într-o creştere constantă de-a lungul anilor, depăşea de peste 16 ori limita maximă admisă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), informează AFP. Poluarea aerului din New Delhi provoacă în fiecare an mii de decese premature, cauzate de cancere, boli cardiace şi afecţiuni respiratorii.
AGERPRES - lun, 20 oct. 2025, 12:33

Cu o populaţie de peste 30 de milioane de locuitori, New Delhi (şi periferia sa) se află în mod constant printre cele mai poluate capitale ale lumii,
scrie Agerpres.

În fiecare iarnă, temperaturile mai scăzute şi vânturile slabe menţin deasupra metropolei un nor toxic gros, cu miros înţepător, generat de uzine, traficul rutier şi arderea resturilor agricole.

Nivelul poluării aerului este agravat de numărul tot mai mare de spectacole pirotehnice organizate cu prilejul sărbătorii Diwali, luni şi marţi, un eveniment major al culturii hinduse, care celebrează triumful luminii asupra întunericului.

Luna trecută, Curtea Supremă a relaxat „interdicţia totală” privind utilizarea artificiilor şi a autorizat folosirea aşa-numitelor „artificii verzi”, considerate mai puţin poluante şi care ar trebui să emită mai puţine particule şi gaze toxice.

Restricţiile impuse în anii anteriori au fost însă, în mare parte, ignorate de populaţie.

Luni, concentraţia de microparticule PM2.5 – cele mai periculoase, deoarece pătrund în sânge – era de 248 micrograme pe metru cub în anumite zone ale oraşului, potrivit companiei elveţiene IQAir, specializată în monitorizarea calităţii aerului.

Organismul guvernamental responsabil cu combaterea poluării în New Delhi a avertizat că situaţia se va agrava în zilele următoare.

Acesta a declarat că a luat măsuri pentru reducerea nivelului de poluare, solicitând, printre altele, autorităţilor să asigure o alimentare neîntreruptă cu energie electrică pentru a limita utilizarea generatoarelor diesel.

La rândul lor, autorităţile capitalei au anunţat că vor realiza, pentru prima dată, în această lună o însămânţare a norilor cu ajutorul avioanelor, pentru a provoca ploaie şi a dispersa ceaţa toxică de deasupra capitalei.

Poluarea aerului din New Delhi provoacă în fiecare an mii de decese premature, cauzate de cancere, boli cardiace şi afecţiuni respiratorii.

Un studiu publicat în revista ştiinţifică The Lancet a atribuit poluării atmosferice 1,67 milioane de decese în India în cursul anului 2019.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...