Compania românească Norofert a deschis o fabrică în Brazilia

Norofert, principalul producător de inputuri organice și furnizor de biotehnologie pentru agricultură, lansează oficial linia de producție de îngrășăminte din Brazilia.
Andrada Ghira - mar, 21 oct. 2025, 09:23
Compania românească Norofert a deschis o fabrică în Brazilia

Norofert (BVB: NRF) a inaugurat linia de producție din Norofert Brasil LTDA în Chapeco din Brazilia. Accesarea acestei piețe a început în 2023, iar în 2024 a fost înființată filiala din Brazilia în parteneriat cu Grupul Engenutri. Ambele companii au participații egale în acest proiect.

Construcția liniei de producție a durat un an, iar valoarea investiției este de jumătate de milion de euro, finanțată în mod egal de ambii parteneri.

Noua facilitate de producție, cu o capacitate de 15.000 litri pe zi și este construită după același concept tehnologic implementat în Dakota de Sud, SUA. Linia de producție va utiliza bacterii produse în laboratorul de cercetare de la Filipeștii de Pădure (România), centru de excelență pentru biotehnologie agricolă și nucleul activităților de cercetare ale companiei.

În următorii trei ani, cele două unități de producție din Brazilia și SUA ar putea genera până la 40% din cifra de afaceri consolidată.

„Lansarea oficială a liniei de producție Norofert în Brazilia reprezintă o reușită pentru o companie românească într-una dintre cele mai mari și dinamice piețe agricole din lume. Este o dovadă a capacității noastre de a adapta și de a scala modelele de afaceri în contexte economice și geografice diferite. Brazilia ne oferă oportunități vaste, cu cele peste 96 de milioane de hectare de teren arabil și o cerere în creștere pentru produse bazate pe microorganisme și soluții inovatoare de nutriție a plantelor”, spune Vlad Popescu, Președintele Consiliului de Administrație, Norofert.

Sub brandul Norofert au fost omologate în prima etapă 16 produse, adaptate culturilor locale de porumb, soia, grâu, trestie de zahăr și cultura de cafea.

În următorii trei ani, cele două unități de producție din Brazilia și SUA ar putea genera până la 40% din cifra de afaceri consolidată.

Norofert este liderul cercetării pentru agricultura regenerativă și unul dintre cei mai mari producători de inputuri din România, fondat în anul 2000 de către familia Popescu.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, la Senat, o instituţie publică în......
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...