Lideri importanţi din Europa, sprijin ferm pentru poziţia lui Trump pentru încetarea imediată a focului în Ucraina

Lideri ai Uniunii Europene şi ai mai multor ţări din Europa, printre care Regatul Unit, Franţa, Germania şi Ucraina au emis marţi o declaraţie comună de sprijin pentru eforturile ucrainenilor şi ale preşedintelui american Donald Trump pentru un armistiţiu între Moscova şi Kiev, transmit Reuters, dpa şi AFP.
AGERPRES - mar, 21 oct. 2025, 15:48
Lideri importanţi din Europa, sprijin ferm pentru poziţia lui Trump pentru încetarea imediată a focului în Ucraina

„Susţinem ferm poziţia preşedintelui Trump conform căreia luptele trebuie să înceteze imediat, iar linia de contact actuală să fie punctul de începere a negocierilor”, arată comunicatul difuzat de guvernul de la Londra.

„Trebuie să creştem presiunile asupra economiei şi industriei de apărare ale Rusiei, până când (preşedintele rus Vladimir) Putin este gata să facă pace. Dezvoltăm măsuri pentru utilizarea întregii valori a activelor Rusiei imobilizate în străinătate, astfel încât Ucraina să dispună de resursele de care are nevoie”, afirmă semnatarii documentului.

Printre aceştia sunt premierul britanic Keir Starmer, cancelarul german Friedrich Merz, preşedintele francez Emmanuel Macron, şefa guvernului italian, Giorgia Meloni, şi prim-ministrul polonez Donald Tusk. Lor li s-au alăturat liderii Danemarcii şi Finlandei, scrie Agerpres.

Ei susţin că rămân fideli „principiului conform căruia frontierele internaţionale nu trebuie modificate prin forţă” şi îşi reafirmă angajamentul de a susţine Ucraina – singura parte din conflict interesată serios de pace. „Putem vedea cu toţii că Putin continuă să aleagă violenţa şi distrugerea”, menţionează comunicatul citat.

„Ne este clar că Ucraina trebuie să fie în cea mai puternică poziţie posibil, înainte de orice armistiţiu, în timpul acestuia şi ulterior”, arată europenii.

Cu excepţia lui Starmer, cei menţionaţi se vor reuni joi la Bruxelles, la summitul Uniunii Europene, dar vineri este programată o întâlnire a susţinătorilor Ucrainei cunoscută drept „Coaliţia Voinţei”, din care face parte şi Regatul Unit.

Duminică, Trump a recomandat îngheţarea liniei frontului ruso-ucrainean, urmând ca părţile „să poată negocia ceva, mai încolo”. Luni, el şi-a exprimat opinia că Ucraina nu va învinge Rusia, deşi nu a exclus complet această posibilitate.

Te-ar mai putea interesa și
François Provost, șeful Renault Group, anunță investiții de 10 miliarde euro în Franța, dar cere stabilitate fiscală
François Provost, șeful Renault Group, anunță investiții de 10 miliarde euro în Franța, dar cere stabilitate fiscală
Grupul francez Renault își revizuiește alocările de capital în contextul noilor realități bugetare europene. François Provost, directorul general al grupului care include și marca Dacia......
Banii publici la control: Radu Miruță explică măsurile de austeritate de la Transporturi și Apărare
Banii publici la control: Radu Miruță explică măsurile de austeritate de la Transporturi și Apărare
Ministrul interimar al Apărării și al Transporturilor, Radu Miruță, a prezentat o serie de măsuri de corecție bugetară ...
Lege în vigoare. Banca îți poate bloca sau închide oricând conturile, fără explicații,  dacă nu răspunzi la timp unui e-mail. Toți am semnat documentul. Studiu de caz
Lege în vigoare. Banca îți poate bloca sau închide oricând conturile, fără explicații, dacă nu răspunzi la timp ...
Banca îți poate bloca oricând conturile, discreționar deși legal, dacă nu răspunzi seturilor de întrebări pe care ...
Cinci rachete și drone au explodat în Republica Moldova. Ambasadorul Rusiei, convocat de urgență
Cinci rachete și drone au explodat în Republica Moldova. Ambasadorul Rusiei, convocat de urgență
Situație de alertă maximă în Republica Moldova, unde securitatea cetățenilor a fost pusă din nou în pericol direct. ...