Ce spune CSM după decizia CCR la legea pensiilor speciale ale magistraţilor

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a transmis, marţi, după ce Curtea Constituţională a stabilit că legea privind pensiile magistraţilor este neconstituţională, că decizia instanţei constituţionale "impune un dialog interinstituţional real şi onest între puterile statului".
AGERPRES - mar, 21 oct. 2025, 16:24
Ce spune CSM după decizia CCR la legea pensiilor speciale ale magistraţilor

„Consiliul Superior al Magistraturii a luat act de decizia Curţii Constituţionale a României, adoptată la data de 20 octombrie 2025, prin care s-a constatat că Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu este neconstituţională în ansamblul său. Decizia instanţei de contencios constituţional, care a sancţionat lipsa avizului Consiliului Superior al Magistraturii, reafirmă rolul acestuia de garant al independenţei justiţiei în arhitectura constituţională şi impune un dialog interinstituţional real şi onest între puterile statului, care să dea efect principiului cooperării loiale între acestea”, se precizează într-un comunicat citat de Agerpres

Potrivit sursei citate, în aplicarea acestui principiu, orice demers al puterii legislative şi al celei executive care vizează autoritatea judecătorească trebuie realizat cu consultarea efectivă a acesteia, astfel încât să fie asigurată respectarea deplină a independenţei justiţiei şi a celorlalte valori constituţionale care asigură premisele pentru realizarea unui act de justiţie în interesul cetăţeanului.

„În mod regretabil, aceste exigenţe au fost ignorate de factorul politic în procedura de adoptare a actului normativ declarat neconstituţional, fapt ce a determinat intervenţia Curţii Constituţionale care, în mod firesc, a invalidat acest demers”, subliniază Consiliul.

Consecvent valorilor statului de drept, consacrate atât de Constituţie, cât şi de reglementările internaţionale, Consiliul Superior al Magistraturii îşi manifestă deschiderea pentru dialogul cu celelalte puteri în stat, astfel încât să fie identificate soluţiile potrivite pentru înlăturarea dificultăţilor reale din activitatea autorităţii judecătoreşti, pe care sistemul judiciar le-a semnalat în repetate rânduri, se menţionează în comunicat.

Luni, Curtea Constituţională a admis sesizarea depusă de Înalta Curte de Casaţie de Justiţie în legătură cu legea privind pensiile magistraţilor şi a stabilit că lipsa avizului Consiliului Superior al Magistraturii, coroborat cu neaşteptarea de către Guvern a curgerii întregului termen de 30 de zile necesar obţinerii acestuia, încalcă mai multe articole din Constituţie.

 

Te-ar mai putea interesa și
Şeful BCE cere eliminarea barierelor care frânează creşterea companiilor europene
Şeful BCE cere eliminarea barierelor care frânează creşterea companiilor europene
Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, a declarat miercuri că Europa pierde avantajele care i-au susţinut creşterea timp de mai mult decenii şi a pledat pentru o......
O dronă a căzut în județul Tulcea. Anunțul MApN
O dronă a căzut în județul Tulcea. Anunțul MApN
Încă un incident cu drone în România. În noaptea de miercuri spre joi, la ora 02.23 (20 august 2026) o dronă a pătruns ...
SUA – Datoria guvernamentală depăşeşte 40.000 de miliarde de dolari
SUA – Datoria guvernamentală depăşeşte 40.000 de miliarde de dolari
Datoria guvernului SUA a depăşit pentru prima dată pragul de 40.000 de miliarde de dolari, potrivit datelor publicate ...
Un nou incendiu a izbucnit în Spania, la vest de Madrid
Un nou incendiu a izbucnit în Spania, la vest de Madrid
Pompierii spanioli se luptă miercuri cu un nou incendiu izbucnit la vest de Madrid, la doar câteva săptămâni după cele ...