UniCredit confirmă perspectivele financiare, după rezultate trimestriale peste aşteptări

UniCredit SpA a confirmat miercuri perspectivele financiare anuale, după ce a raportat un profit peste aşteptări, datorită câştigurilor din tranzacţionare, transmite Reuters.
AGERPRES - mie, 22 oct. 2025, 10:06
UniCredit confirmă perspectivele financiare, după rezultate trimestriale peste aşteptări

A doua mare bancă italiană a înregistrat în trimestrul trei din 2025 un profit net de 2,6 miliarde de euro, în timp ce analiştii se aşteptau la 2,4 miliarde de euro, şi a confirmat obiectivul de a obţine în acest an un profit de 10,5 miliarde de euro, scrie Agerpres.

Veniturile au fost în linie cu aşteptările analiştilor, mai ales a veniturilor din activităţile de tranzacţionare, care au crescut cu peste 50% în perioada iulie-septembrie 2025, faţă de trimestrul doi.

UniCredit a precizat că în 2027 are ca obiectiv un profit net profit de peste 11 miliarde de euro, în pofida dificultăţilor macroeconomice, datorită contribuţiei la venituri de pe urma participaţiei deţinute la grupul german Commerzbank AG, şi la banca elenă Alpha Bank.

Luna trecută, UniCredit şi-a majorat la 29% participaţia deţinută la Commerzbank AG, a anunţat directorul general Andrea Orcel, banca italiană înregistrând progrese în eforturile de preluare a rivalei din Germania.

„Suntem în situaţia în care avem controlul complet a 29% din acţiunile Commerzbank. Participaţia noastră s-a consolidat”, a declarat Orcel la o conferinţă organizată de Bank of America.

Dacă plafonul de 30% este depăşit, UniCredit trebuie conform legii să facă o ofertă oficială de achiziţionare către restul acţionarilor băncii listate la Bursa de la Frankfurt.

Te-ar mai putea interesa și
AI ajută medicii să vadă mai mulți pacienți. Cum stă România la acest capitol
AI ajută medicii să vadă mai mulți pacienți. Cum stă România la acest capitol
Inteligența artificială aduce tot mai multe beneficii clare în medicină la nivel global, pe măsură ce medicii petrec mai puțin timp cu birocrația, iar numărul de pacienți tratați......
Bociu, ANSVSA: „Sunt convins că în această săptămână vom parafa certificatele sanitare veterinare necesare exportului de oi vii către Libia”
Bociu, ANSVSA: „Sunt convins că în această săptămână vom parafa certificatele sanitare veterinare necesare exportului ...
Președintele ANSVSA, Alexandru Bociu, susține că în această săptămână se vor semna certificatele sanitare veterinare ...
Germania se aşteaptă la cea mai mică producţie de vin de după 2010
Germania se aşteaptă la cea mai mică producţie de vin de după 2010
Producţia de vin a Germaniei este aşteptată să coboare în acest an la cel mai mic nivel de după 2010, Institutul German ...
CE Oltenia a avut succes și a vândut toată energia cu livrare în 2027 scoasă pe piață. Nou reper de preț pentru anul viitor: 800 lei/MWh
CE Oltenia a avut succes și a vândut toată energia cu livrare în 2027 scoasă pe piață. Nou reper de preț pentru anul ...
Complexul Energetic Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică din România, a reușit să vândă ...