Bujduveanu vrea ca Primăria Capitalei să reconstruiască blocul distrus de explozia din Rahova

Primarul interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu, a anunţat joi că, în hotărârea de Guvern aflată în dezbatere publică, va fi introdusă opţiunea ca blocul distrus de explozia din Rahova să fie reconstruit de Primăria Municipiului Bucureşti, urmând ca locatarii să devină proprietari ai apartamentelor.
AGERPRES - J, 23 oct. 2025, 17:49
Bujduveanu vrea ca Primăria Capitalei să reconstruiască blocul distrus de explozia din Rahova
„În urma discuţiilor avute cu Ministerul Dezvoltării, cu domnul ministru Cseke, cu primul-ministru, Hotărârea de Guvern va cuprinde opţiunea ca Primăria Capitalei să reconstruiască imobilul, printr-un program nou realizat de Primăria Capitalei, un program de reconstrucţie în caz de calamităţi, în caz de asemenea tragedii care afectează o întreagă comunitate. Au primit cu bine vestea (locatarii – n.r.) şi aşteptăm în perioada următoare ca Guvernul să aprobe această hotărâre, care astăzi este în dezbatere publică. Programul pe care l-am propus, pe care domnul ministru Cseke îl va introduce în forma finală a HG, vor fi proprietari (locatarii – n.r.)”, a spus Bujduveanu, după ce s-a întâlnit cu persoanele afectate de explozia din Cartierul Rahova.

Anterior, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a declarat că, în prezent, nu există un cadru legal în baza căruia statul să poată reconstrui un imobil demolat şi să ofere noile apartamente foştilor proprietari.

„În momentul în care un asemenea imobil piere, implicit dreptul de proprietate piere – folosesc termenul juridic, pentru că aşa se numeşte ‘pieire’. Deci, în acel moment, dreptul de proprietate se stinge pentru că piere obiectul lui, nu mai există. În momentul în care se reconstruieşte un asemenea bloc de către stat, juridic nu există un temei pentru care statul să poată oferi cheile”, a spus joi purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Potrivit proiectului de ordonanţă supus dezbaterii publice de către Guvern, reconstrucţia blocului ar putea să fie finanţată de la bugetul de stat sau de către primărie.

„În ceea ce priveşte modul în care statul poate să ofere aceste apartamente, nu există cadru juridic. Ceea ce statul poate să facă – şi există o analiză din acest punct de vedere, dacă poate să facă – este să achite costul acestor apartamente sub formă de despăgubiri, în mod cert, pentru cei care au asigurare şi să preia asigurările lor. Sau să acorde nişte ajutoare, pe model Broşteni, pentru cei care au avut poliţa obligatorie de asigurare. Dar toate aceste elemente pe care vi le dau doar ca titlu de ipoteză sunt în analiză în acest moment”, a afirmat Ioana Dogioiu.

Te-ar mai putea interesa și
Casa Bodescu, locul unde a fost votată Unirea Basarabiei cu România, a fost redeschisă după o renovare de doi ani
Casa Bodescu, locul unde a fost votată Unirea Basarabiei cu România, a fost redeschisă după o renovare de doi ani
Casa Bodescu din municipiul Bălţi, clădire în care a fost votată Unirea Basarabiei cu România, în 1918, şi-a redeschis porţile după doi ani de lucrări de restaurare. Edificiul, care a......
Din nou avarie în sistemul energetic: o centrală pe cărbune s-a oprit, s-a spart iar cazanul. A treia avarie de acest fel în doar o lună
Din nou avarie în sistemul energetic: o centrală pe cărbune s-a oprit, s-a spart iar cazanul. A treia avarie de acest ...
Grupul 5 de la Turceni, singurul care mai este operațional de fapt la centrala pe cărbune a Complexului Energetic Oltenia, ...
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri. Cele mai vândute titluri au fost cele ale Băncii Transilvania
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri. Cele mai vândute titluri au fost cele ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere ultima şedinţă de tranzacţionare din această săptămână, ...
România are din nou energie nucleară. Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă a fost repusă în operare și va ajunge la puterea normală mâine seară
România are din nou energie nucleară. Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă a fost repusă în operare și va ajunge ...
Unitatea 1 a centralei nucleare Cernavodă a fost resincronizată cu sistemul energetic national, cu câteva ore întârziere ...