Gripa aviară provoacă îngrijorări privind o nouă criză în Europa

Virusul gripei aviare se răspândeşte rapid în Europa, cel mai mare număr de ţări din ultimul deceniu raportând focare, ceea ce ridică îngrijorări cu privire la repetarea crizelor anterioare care au dus la sacrificarea a zeci de milioane de păsări şi la creşterea preţurilor la alimente, transmite Reuters.
AGERPRES - vin, 24 oct. 2025, 15:35
Gripa aviară provoacă îngrijorări privind o nouă criză în Europa

Răspândirea gripei aviare înalt patogene este o preocupare pentru guverne şi industria avicolă din cauza pagubelor pe care le poate provoca efectivelor de păsări, a posibilităţii impunerii unor restricţii comerciale şi a riscului unei noi pandemii.

Boala, răspândită în principal prin migrarea păsărilor sălbatice, a provocat 56 de focare în 10 ţări ale UE şi Marea Britanie din august până la mijlocul lunii octombrie, în mare parte în Polonia – principalul producător de păsări de curte din UE – Spania şi Germania, a declarat Autoritatea de supraveghere a sănătăţii animalelor din Franţa, ESA.

Este prima dată în ultimul deceniu când gripa aviară se răspândeşte în 10 ţări atât de devreme în sezon, deşi numărul total de focare rămâne mai mic decât în 2022, când blocul a înregistrat cea mai gravă criză de gripă aviară din istorie.

Anul trecut, în aceiaşi perioadă, erau 31 de focare de gripă aviară în nouă ţări.

„Toate aceste cazuri din Europa arată că virusul este departe de a fi dispărut”, a declarat Yann Nedelec, directorul producătorului francez de carne de pasăre Anvol.

De la publicarea celui mai recent raport al ESA, Belgia şi Slovacia au raportat săptămâna aceasta primele cazuri de gripă aviară din acest sezon, a anunţat miercuri Organizaţia Mondială pentru Sănătatea Animalelor, ceea ce a determinat Belgia să ordone ca toate păsările de curte să fie ţinute în spaţii închise.

Alte două focare au apărut şi în Franţa, un alt mare producător de carne de pasăre, a anunţat marţi Ministerul Agriculturii de la Paris, care a ordonat ca păsările să fie ţinute în spaţii închise, invocând înmulţirea focarelor în Spania şi Germania. Anul trecut, ordinul a venit în noiembrie, iar în 2023, în decembrie.

Riscul la adresa oamenilor este considerat unul redus însă focarele de gripă aviară descoperite anterior au condus la programe costisitoare de sacrificare pentru a împiedica răspândirea virusului.

Franţa a început a treia campanie anuală de vaccinare împotriva gripei aviare pentru raţele de fermă, devenind primul mare exportator de păsări care face acest lucru la nivel naţional. Autorităţile de la Paris susţin că vaccinarea a dus la reducerea bolii.

Gripa aviară a lovit şi SUA şi Asia. Peste 180 de milioane de păsări au fost sacrificate în SUA, afectând preţurile ouălor şi infectând vacile de lapte şi oamenii.

Brazilia, cel mai mare exportator de carne de pasăre din lume, s-a confruntat cu un focar, dar acum nu mai este afectată de gripa aviară. Zilele trecute, Japonia a raportat şi ea primul caz din acest sezon.

Te-ar mai putea interesa și
Amenzi de peste un milion de euro pentru cinci firme care s-au înţeles pe piaţa echipamentelor de imagistică medicală. Efectul: izolarea teritoriului naţional în cadrul pieţei europene
Amenzi de peste un milion de euro pentru cinci firme care s-au înţeles pe piaţa echipamentelor de imagistică medicală. ...
Consiliul Concurenţei a sancţionat companiile Esaote SpA (Italia), Esaote Europe BV (Olanda), DTL Medical SRL (România), Camed Medical Systems GmbH (Germania) și BMS Ultraschall (Germania) cu......
VIDEO – Fabrica din Otopeni, hub tehnologic global pentru Philip Morris International: produse „Made in Romania”, exportate pe cinci continente
VIDEO – Fabrica din Otopeni, hub tehnologic global pentru Philip Morris International: produse „Made in Romania”, ...
Țara noastră joacă un rol strategic în reindustrializarea Europei prin fabrica Philip Morris România din Otopeni. Cu ...
Ce spun patronii de la Concordia despre creșterea economică a României revizuită masiv în scădere de către Comisia Europeană. Propuneri și soluții
Ce spun patronii de la Concordia despre creșterea economică a României revizuită masiv în scădere de către Comisia ...
După ce Comisia Europeană a revizuit semnificativ perspectivele de creștere economică a României, confederația patronală ...
Ce spune Bolojan despre semnarea acordului SAFE
Ce spune Bolojan despre semnarea acordului SAFE
Premierul interimar Ilie Bolojan a afirmat că, prin semnarea acordului SAFE dintre România şi Comisia Europeană, ţara ...