Fost ministru al Educației: Doar un singur campus de învățământ dual este funcțional, din cele 29 propuse în urmă cu cinci ani

Președintele Consiliului Național al Rectorilor, Sorin Câmpeanu, a declarat, sâmbătă, că la nivelul învățământului universitar este funcțional în prezent doar un singur campus de învățământ dual din cele 29 propuse în urmă cu cinci ani, când era ministru al Educației.
AGERPRES - S, 25 oct. 2025, 14:56
Fost ministru al Educației: Doar un singur campus de învățământ dual este funcțional, din cele 29 propuse în urmă cu cinci ani

Foto: stocksnap.io

‘Învățământul dual este o componentă foarte importantă. În anul 2020 eu, în calitate de ministru (al Educației – n.r.), am introdus învățământul dual ca prioritate. S-au semnat 29 de contracte pentru realizarea unor campusuri de învățământ dual. Din păcate, capacitatea administrativă a universităților noastre s-a dovedit a fi puțin mai joasă decât obiectivele ambițioase pe care le-am fixat. În prezent este funcțional doar unul singur funcțional. În (…) câteva luni, îmi place să cred, vom avea șapte sau opt campusuri de învățământ dual funcțional’, a declarat, pentru AGERPRES, președintele Consiliului Național al Rectorilor, Sorin Câmpeanu.

Fostul ministru al Educației a explicat că învățământul dual presupune o combinație între teorie și practică și o colaborare strânsă între universități și mediul economic, cu scopul de forma resursă umană calificată care să răspundă atât cerințelor angajatorilor, cât și aspirațiilor profesionale ale tinerilor.

‘Învățământul dual se realizează jumătate teorie, jumate practică. Se realizează printr-o legătură mult mai clară și permanentă între mediul universitar și mediul economic, între angajat și universități’, a explicat Sorin Câmpeanu.

Potrivit acestuia, pentru a transpune acest deziderat în realitate este necesară o mai bună organizare.

‘Resurse există, voință există, dar trebuie o coordonare mai eficientă’, a subliniat Sorin Câmpeanu.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, la Senat, o instituţie publică în......
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...