Turcii de la Sabanci, care vor să intre în România, interesaţi de fabricile LafargeHolcim

Sabanci Holding, care deţine doi producători de ciment în Turcia, este interesat de achiziţia fabricilor pe care Lafarge şi Holcim trebuie să le vândă pentru ca fuziunea dintre cele două companii de la nivel global să primească undă verde. Printre fabricile scoase la vânzare se numără şi cele ale Lafarge din România.
Economica.net - mar, 23 sept. 2014, 14:41
Turcii de la Sabanci, care vor să intre în România, interesaţi de fabricile LafargeHolcim

De la anunţul fuziunii dintre Lafarge şi Holcim, mai multe fonduri de investiţii, dar şi producători internaţionali, şi-au arătat interesul pentru achiziţia activelor scoase la vânzare. Lafarge şi Holcim trebuie să vândă operaţiuni în valoare de cinci miliarde de euro pentru ca finalizarea fuziunii să aibă loc conform planului, în 2015.

„Conglomeratul Sabanci Holding, din Turcia, intenţionează să liciteze pentru o parte din activele pe care trebuie să le vândă pentru a fuziona. Sabanci Ciment Group este interesat de aceste vânzări. Se fac pregătiri pentru o ofertă în luna decembrie. Înainte de ofertă, au fost obţinute informaţii preliminare despre active au fost obţinute, pentru a fi evaluate”, scrie Reuters

Din România vor fi vândute fabricile grupului Lafarge. Primele discuţii referitoare la intrarea Sabanci în România au avut loc în 2005, atunci când oficiali ai grupului au solicitat ministrului Economiei şi Comerţului de la aceea vreme, Codruţ Şereş, sprijinul pentru i investiţie greenfield. În 2007, Sabanci anunţa planuri de construcţie a unei fabrici la Constanţa, unde să fie relocate activităţi de pe piaţa din Turcia. 

CITEŞTE ŞI Cine ar putea cumpăra fabricile de ciment deţinute de Lafarge în România

„Turcii de la Sabanci vor să-şi facă fabrică de foarte mult timp în Romania, iar cea de la Medgidia li s-ar potrivi ca o manuşă. De aici ar putea deservi Turcia în momentul unei solicitări mari. E posibil să vedem o intrare a turcilor. Dar şi a capitalului rusesc. Ne putem aştepta la orice”, a declarat atunci pentru ECONOMICA.NET Claudiu Georgescu, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Materiale pentru Construcţii din România (APMCR).

Producătorii din Turcia sunt direct interesaţi de oportunităţi de creştere pe alte pieţe pentru că legile concurenţei din ţara de origine nu le permit să depăşească o cotă de piaţă de 25%. Grupul turc Sabanci este cu un ochi pe activele scoase la vânzare şi dispune de un buget de achiziţii de 470-700 milioane dolari, scria Reuters în luna aprilie a acestui an. Alţi producători care şi-au arătat interesul pentru active sunt Oyak Group şi Limak Holding.

CITEŞTE ŞI Cimentiştii din Turcia, interesaţi de achiziţia fabricilor Lafarge şi Holcim, de vânzare şi în România

În plus, şi irlandezii de la CRH, prezenţi pe piaţa din România, analizează posibiliatatea achiziţiei fabricilor scoase la vânzare de cei doi producători. Iar lista este completată şi de fonduri de investiţii. 

CITEŞTE ŞI Irlandezii de la CRH analizează achiziţia fabricilor LafargeHolcim, inclusiv cele din România

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...