Altex pregătește cel mai mare parc de retail din sudul Bucureștiului, alături de antreprenorul clujean Dorin Bob și mömax

Studium Green, companie din Cluj-Napoca specializată în dezvoltări imobiliare, deținută de antreprenorul Dorin Bob, a finalizat vânzarea unor terenuri din localitatea Jilava, către grupul Altex și comerciantul de mobilă și decorațiuni mömax, parte a companiei austriece XXXLutz
Andrada Ghira - mar, 28 oct. 2025, 10:19
Altex pregătește cel mai mare parc de retail din sudul Bucureștiului, alături de antreprenorul clujean Dorin Bob și mömax

Terenurile vor fi integrate într-un lot mai mare deținut de grupul Altex, care urmează să fie baza pentru dezvoltarea celui mai mare parc de retail din sudul Bucureștiului. Valoarea totală a tranzacțiilor realizate de Studium Green cu grupul Altex și mömax este de peste 17 milioane de euro, se arată într-un comunicat de presă.

Studium Green rămâne parte din proiectul pentru dezvoltarea viitorului parc comercial, unde va dezvolta facilități HoReCa. De asemenea, peste drum de viitorul parc, Dorin Bob deține un teren de 23.000 de metri pătrați, pentru care sunt analizate în prezent posibile facilități complementare.

„Vom crea împreună, la doar șapte kilometri de centrul Bucureștiului, un pol comercial pentru comunitățile din Jilava, Măgurele și zona de sud a Bucureștiului. Mă bucur că partenerii noștri au înțeles importanța acestei zone, situată pe axa strategică nord-sud, permițând dezvoltarea unui parc de retail sustenabil, dotat cu tehnologii moderne pentru generarea energiei și gestionarea resurselor. Parcul va integra și servicii medicale și educative, precum și facilități culturale și de divertisment, inclusiv acvatic”, a declarat Dorin Bob.

Viitorul parc de retail din localitatea Jilava va atinge o suprafață totală de 200.000 metri pătrați, fiind cel mai mare ansamblu de acest tip din sudul Bucureștiului. Dezvoltarea se va realiza atât pe terenul vândut de Studium Green, cât și pe terenurile alăturate, deținute de Altex.

Studium Green este printre cei mai importanți dezvoltatori imobiliari din nord-vestul țării, recunoscut pentru proiectele inovatoare pe segmentele rezidențial și comercial. Compania deține, de asemenea, un portofoliu important de active, în diverse localități din țară.

Clădirile dezvoltate de Studium Green respectă cele mai înalte standarde de construcție și beneficiază de certificări avansate, care atestă impactul minim asupra mediului înconjurător. Printre proiectele emblematice dezvoltate se numără: Wings, construcție certificată de Banca Mondială pentru performanțele energetice obținute, West Side Park, complex de clădiri cu fațade generatoare de oxigen și grădină suspendată pentru comunitate și Seasons, bloc dotat cu o grădină verticală, o noutate pentru piața locală.

Te-ar mai putea interesa și
Schimbare revoluţionară la Google. De la hărţi şi navigare, până la restaurante
Schimbare revoluţionară la Google. De la hărţi şi navigare, până la restaurante
Schimbările vizează integrarea completă a inteligenței artificiale Gemini, până la finalul acestui an. Aplicația este deschisă de aproximativ 44 de milioane de ori pe lună....
McDonald’s deschide un nou restaurant în România
McDonald’s deschide un nou restaurant în România
Premier Restaurants România, operatorul lanțului de restaurante McDonald’s în România, continuă planurile de dezvoltare ...
TAROM – Al doilea avion Boeing 737 MAX din flota TAROM va purta numele „Ivan Patzaichin”
TAROM – Al doilea avion Boeing 737 MAX din flota TAROM va purta numele „Ivan Patzaichin”
O nouă aeronavă Boeing 737 MAX care înnoieşte flota TAROM va purta numele lui Ivan Patzaichin, campion olimpic şi una ...
Noi scumpiri în benzinăriile din România sunt inevitabile. Cotația internațională la motorină a sărit și pragul de 1.400 de dolari pe tonă, e cel mai mare preț din aprilie încoace
Noi scumpiri în benzinăriile din România sunt inevitabile. Cotația internațională la motorină a sărit și pragul ...
Cotația internațională a motorinei continuă să crească, ceea ce va conduce la noi creșteri de prețuri în benzinării.