
„Noua variantă de traseu, propusă în urma analizelor din teren și a dezbaterilor punctuale desfășurate pe parcursul anului a fost prezentată la sediul Consiliului Județean Brașov în cadrul unei ședințe de lucru la care au participat oficiali ai CJ Brașov, Primăriei municipiului și reprezentanți ai localităților brașovene de pe traseul A13″, spun reprezentanții CNIR.
Aceștia menționează că traseul străbate localităţile Codlea, Hălchiu, Braşov, Bod, Sânpetru, Hărman, și Prejmer, până la limita cu judeţul Covasna, pe o lungime de 37 km.
„Pe traseu sunt prevăzute noduri rutiere la intersecțiile cu drumurile naţionale şi judeţene, supratraversări ale căii ferate şi un tunel în zona de protecţie a Dealului Lempeş”, adaugă cei de la CNIR.
Potrivit lor, kilometrul zero al Autostrăzii A13 este situat la intersecţia cu Autostrada A3 Bucureşti – Braşov, localizată la nord de municipiul Codlea. Traseul se menţine în forma iniţială până la intersecţia cu DN13, unde este prevăzut un nod de legătură. În această zonă se va ţine cont de proiectul municipalităţii de lărgire la patru benzi a tronsonului de la ieșirea din Brașov, până la intersecția Bod-Hălchiu, prin corelarea celor două obiective investiţionale, mai spun cei de la CNIR.

Mai departe, de la km 8, autostrada continuă pe un traseu modificat care respectă condiţionalităţile transmise de Carfil SA privind existenţa unei distanţe de siguranţă, precum şi de restricţiile din zona de protecţie a ariei protejate Dealul Lempeş, care va fi subtraversată prin intermediul unui tunel, potrivit CNIR.
În zona Sânpetru este prevăzut un nod de legătură cu DJ 103. Pe teritoriul administrativ al Hărmanului, autostrada străbate zona de dezvoltare a localităţii, supratraversează DN 11 şi calea ferată şi continuă până la intersecţia cu DN 10 unde sunt prevăzute un nod rutier şi un drum de legătură spre Stupinii Prejmerului, mai spun reprezentanții CNIR.

Ei amintesc că, luna aceasta, la Consiliile Județene Brașov, Covasna și Bacău a fost depusă documentația pentru emiterea certificatelor de urbanism.
Publicarea noului traseu al A13 din zona Brașov a generat reacții în comunitatea PeUndeMerg.ro, forum al Asociației Pro Infrastructură (API):
De remarcat este că proiectantul traseului actual al A13 Brașov – Bacău, Consitrans, a mai fost criticat în trecut și pentru faimoasa „cocoașă” de la Focșani de pe Autostrada Moldovei A7.
Pe lângă buclele vizibile, noul traseu stârnește nemulțumiri în rândul pasionaților de infrastructură și din cauză că trece prin Dealul Lempeș, rezervație naturală, ceea ce ar întâzia mai mult începerea construcției, în opinia lor.
„De ce s-a ales fix varianta prin rezervație naturală pentru A13, care va necesita atenție specială și automat întârzierea lansării execuției lucrărilor (având în vedere experiența de pe A0 și cucii de mare sau ce erau pe la Cernica)?”, întreabă nedumerit un alt utilizator al forumului, care se adresează actualului secretar de stat în Transporturi Horațiu Cosma, de asemenea utilizator al forumului.
Alt pasionat remarcă la rândul său tendința de a se proiecta autostrăzi în arii protejate, comparând rezervația Dealul Lempeș cu un tablou, pentru a-și explica nemulțumirea.
„E o tendință nouă să se ducă infrastructura fix prin ariile protejate, că acolo nu deranjează pe niciun boss local. Aici la Brașov de exemplu, au mers cu ținta fix în Lempeș. Orice e antropizat deja, e mai sfânt decât o rezervație care a rezistat cu chiu cu vai până azi. Aducem zgomotul și noxele în buza rezervației, și facem tunel pe sub ea. Țuț nene. Fac o comparație, poate poate pricepeți și ăia mai anti-mediu. Ai un tablou super celebru, Monalisa, habar n-am, și îl agăți pe marginea A1. Teoretic, nu l-ai distrus, l-ai „ocolit”. Practic… dacă rezistă acolo și nu dispare, în câțiva ani va fi înnegrit de la noxe”, explică acesta din urmă.
Alt utilizator al forumului consideră că varianta cu dealul Lempes e doar un „artificiu” care să împingă proiectul în întârzieri. „Pe Lempeș nu vor fi licitații încă 5 ani de acum încolo”, estimează acesta.
Amintim că, în aprilie 2024, CNAIR a desemnat câștigătorul noului contract de realizare a studiului de fezabilitate pentru autostrada Brașov – Bacău, un contract în valoare de 81,2 milioane de lei.
În decembrie anul trecut, contractul cu firma Consitrans pentru studiul de fezabilitate al A13 Brașov – Bacău a fost preluat oficial de CNIR.
Durata de finalizare a studiului de fezabilitate este de 24 de luni, calculată de la momentul începerii activității, septembrie 2024, spuneau atunci cei de la CNIR.
Contractul are o valoare de 81 milioane lei (fără TVA), iar prestatorul, Consitrans SRL, trebuie să predea următoarele documente :
• Studiu și Proiect Geotehnic
• Studiu Topografic
• Studiu Arheologic
• Documentația de mediu (Acord de Mediu)
• Studiu de Fezabilitate final
Proiectul face parte din coridorul de conectivitate „Carpatia” și este inclus în Planul Investițional al României 2021 – 2030.