Suedia cere Uniunii Europene ca avioanele Gripen pe care i le livrează Ucrainei să-i fie plătite din activele ruse înghețate

Guvernul suedez şi-a exprimat miercuri frustrarea faţă de lipsa unui acord în cadrul Uniunii Europene pentru finanţarea Ucrainei şi a considerat nedrept ca ajutorul oferit Kievului să depindă mai ales de contribuţiile individuale ale statelor membre, argument pe care l-a avansat pentru a sugera ca avioanele de vânătoare Gripen pe care doreşte să le furnizeze Ucrainei să fie plătite Suediei din activele ruseşti îngheţate în UE, relatează agenţia EFE, transmite Agerpres.
AGERPRES - mie, 29 oct. 2025, 20:12
Suedia cere Uniunii Europene ca avioanele Gripen pe care i le livrează Ucrainei să-i fie plătite din activele ruse înghețate

„Sunt destul de frustrată pentru că pur şi simplu nu avem un plan pentru finanţarea Ucrainei pe termen lung şi pentru că la ora actuală depindem mult de contribuţiile individuale ale ţărilor şi de bugetele acestora. Şi nu este corect. Nordicii furnizează anul acesta o parte foarte mare a sprijinului total” oferit Ucrainei în războiul cu Rusia, a declarat şefa diplomaţiei suedeze, Maria Malmer Stenergard (foto).

Vorbind la o conferinţă de presă comună cu omologii săi din ţările ce formează Consiliului Nordic, după reuniunea anuală a acestui forum desfăşurată la Stockholm, ea a susţinut că, pentru o finanţare „sustenabilă” a Ucrainei, este nevoie de găsirea altor modalităţi decât ajutoarele oferite individual de statele UE şi să fie folosite în acest scop activele ruseşti îngheţate în UE în urma sancţiunilor impuse Rusiei după invazia asupra Ucrainei.

Aceste active, a continuat şefa diplomaţiei suedeze, ar trebui de asemenea utilizate pentru plata avioanelor de vânătoare Gripen pe care Suedia doreşte să le furnizeze Ucrainei. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi premierul suedez Ulf Kristersson au semnat miercurea trecută o scrisoare de intenţie care prevede achiziţia de către Ucraina a până la 150 de avioane Gripen E, versiunea cea mai modernă a avionului de luptă suedez. În cei peste 30 de ani de când a început producţia avionului Gripen, compania suedeză Saab a fabricat mai puţin de 300 de unităţi.

Documentul semnat de Zelenski şi Kristersson nu precizează nici termenul de livrare al acestor avioane – din care, potrivit premierului suedez, primele unităţi ar putea fi livrate Ucrainei peste trei ani -, nici modalitatea de finanţare. Iar această problemă din urmă este „marea întrebare” care necesită un răspuns şi o soluţie, a admis şefa diplomaţiei suedeze.

„Pot exista mai multe forme de finanţare şi va trebui probabil să combinăm diferite modalităţi, dar cred că activele îngheţate (ale Rusiei) trebuie incluse în această soluţie”, a susţinut Maria Malmer Stenergard.

Această declaraţie face referire şi la eşecul de la summitul UE desfăşurat săptămâna trecută de a conveni folosirea activelor ruseşti îngheţate pentru finanţarea unui aşa-numit „împrumut de reparaţii” în valoare de 140 de miliarde de euro pentru Ucraina finanţat cu respectivele active ale Rusiei. Faţă de această idee, propusă iniţial de Comisia Europeană, se opune mai ales Belgia, ţară unde sunt depozitate majoritatea acestor active şi prin urmare ar suporta riscurile unei operaţiuni de confiscare a lor.

Te-ar mai putea interesa și
Hagag nu renunță încă la proiectul gigant din Constanța: 2.100 de apartamente planificate lângă Delfinariu
Hagag nu renunță încă la proiectul gigant din Constanța: 2.100 de apartamente planificate lângă Delfinariu
Dezvoltatorul Hagag a anunțat prelungirea perioadei de due-dilligence în vederea achiziției unui teren de 8,6 hectare, pretabil pentru construcția de blocuri cu apartamente. Anunțul vine după......
A fost reluată producţia la grupurile Turceni 5 şi Rovinari 4
A fost reluată producţia la grupurile Turceni 5 şi Rovinari 4
Secretarul general al Ministerului Energiei, Sorin Elisei, anunţă că luni după-amiază a fost reluată producţia la ...
Mingea cu care Maradona a marcat golul cu mâna împotriva Angliei, vândută cu peste 3 milioane dolari
Mingea cu care Maradona a marcat golul cu mâna împotriva Angliei, vândută cu peste 3 milioane dolari
Mingea cu care legendarul fotbalist argentinian Diego Armando Maradona a înscris celebrul său gol cu mâna împotriva Angliei, ...
„Unii plăteau, alţii trăiau bine-mersi din privilegiile sistemului”: Guvernul schimbă regulile la RA-APPS, cea care administrează vilele și terenurile statului
„Unii plăteau, alţii trăiau bine-mersi din privilegiile sistemului”: Guvernul schimbă regulile la RA-APPS, cea care ...
Secretarul general al Guvernului, Dan Reşitnec, a anunţat luni că a semnat ordinul care introduce criterii noi de performanţă ...