Mii de protestatari la Riga faţă de ieşirea Letoniei din Convenţia de la Istanbul privind combaterea violenţei domestice

Mii de persoane, în special tineri, s-au adunat miercuri în faţa Parlamentului leton (Saeima) pentru a protesta faţă de votul programat pentru joi privind posibila retragere a ţării baltice din Convenţia internaţională de la Istanbul pentru combaterea violenţei împotriva femeii şi a violenţei domestice, informează EFE, potrivit Agerpres.
AGERPRES - J, 30 oct. 2025, 12:31
Mii de protestatari la Riga faţă de ieşirea Letoniei din Convenţia de la Istanbul privind combaterea violenţei domestice

Poliţia a estimat că la protest s-au adunat aproximativ 5.000 de protestatari, ceea ce, potrivit presei letone, reprezintă una din cele mai numeroase manifestaţii din ultimii ani.

Participanţii au scandat sloganuri precum „Ruşine, ruşine!” sau „Nu suntem Turcia, nu suntem Rusia”, făcând referire la singurii doi semnatari ai Convenţiei care s-au retras până în prezent şi la presupunerile că autorităţile ruse ar fi permisive în ceea ce priveşte violenţa de gen.

Protestatarii au fluturat, de asemenea, steagurile Letoniei, ale UE şi steagul curcubeu al comunităţii LGBT şi au purtat pancarte prin care solicitau ca Letonia să continue să protejeze femeile şi grupurile vulnerabile.

În cadrul primului vot de săptămâna trecută, susţinătorii retragerii din Convenţie au obţinut majoritatea după ce unul din partenerii coaliţiei guvernamentale de centru, Uniunea Verde şi a Fermierilor, s-a alăturat taberei care favorizează ieşirea din acord.

Alianţa la guvernare, condusă de prim-ministrul Evika Silina, se va reuni probabil şi joi, când va avea loc votul final, aflându-se în minoritate în apărarea menţinerii ţării în acest acord internaţional.

O deputată a partidului social-democrat Progresiştii, Antonina Neniaseva, a subliniat în declaraţii pentru EFE cât de „emoţionantă” a fost protestul la care s-au adunat „toate tipurile de persoane, de diferite genuri, vârste şi limbi”.

Referitor la votul de joi, ea a afirmat că mai sunt încă de dezbătut în plen 17 amendamente la decizia de retragere din Convenţia de la Istanbul şi a subliniat că, în ultimă instanţă, ar exista opţiunea unui veto prezidenţial.

O altă participantă la manifestaţie, Linda, de profesie designer, a afirmat că se simte „foarte ruşinată” de faptul că Letonia apare la ştiri din această cauză. „Suntem o ţară mică şi am depus atât de mult efort pentru a fi mai europeni şi mai buni în general, pentru că oamenii de obicei nu ştiu de unde suntem şi acum aceste veşti proaste se vor răspândi foarte repede”, şi-a exprimat ea regretul.

Letonia a ratificat Convenţia de la Istanbul în 2023, însă detractorii săi din ţara baltică afirmă că ea promovează „ideologia de gen”.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...