China şi SUA vor suspenda timp de un an taxele portuare reciproce după summitul Xi-Trump

China şi Statele Unite vor suspenda timp de un an taxele portuare pe care şi le impuneau reciproc, a anunţat Ministerul Comerţului de la Beijing la scurt timp după întâlnirea de joi a preşedinţilor celor două ţări, Xi Jinping şi Donald Trump, de la Busan (Coreea de Sud), informează EFE, scrie Agerpres.
AGERPRES - J, 30 oct. 2025, 12:58
China şi SUA vor suspenda timp de un an taxele portuare reciproce după summitul Xi-Trump

Ministerul a precizat, într-un comunicat, că Washingtonul „va suspenda implementarea măsurilor adoptate în cadrul investigaţiei sale desfăşurate în conformitate cu Secţiunea 301 (din legea care reglementează comerţul) şi îndreptate către industriile de transport maritim şi logistică din China”, care, la rândul său, va proceda similar cu taxele aplicate navelor americane ca represalii, scrie Agerpres.

China impunea o taxă portuară navelor din SUA începând cu 14 octombrie, aceeaşi zi în care Washingtonul a început să aplice tarife navelor deţinute, înregistrate sau construite în China.

Administraţia Trump a susţinut, după aprobarea tarifelor, că ele vizau să stimuleze „renaşterea industriei navale americane” şi să reducă ceea ce Biroul Reprezentantului Comercial (USTR) considera „o dependenţă periculoasă a SUA de transportatorii chinezi”.

Taxele ce vor fi eliminate în urma acordului sunt de 50 de dolari pe tonă netă pentru navele chineze care intrau în porturile americane şi de 56 de dolari pentru navele americane care soseau în porturile din China.

Atât reprezentanţi ai sectorului, cât şi analişti avertizaseră că aceste taxe portuare vor afecta, în cele din urmă, pieţele şi sectoarele logistice, crescând costurile operaţionale ale transportului şi provocând modificări ale rutelor sau reduceri ale volumelor de marfă într-un sector deja aflat sub presiunea creşterii costurilor combustibilului şi a slăbiciunii comerţului global.

Conform calculelor Alphaliner, dacă măsura ar fi fost menţinută, cele mai mari zece companii de transport naval ar fi plătit până la 3,2 miliarde de dolari în taxe americane în 2026, iar din această sumă totală compania de stat chineză Cosco ar fi urmat să plătească aproape 1,53 miliarde de dolari.

Te-ar mai putea interesa și
Animawings a primit al șaselea avion nou A220 în flotă
Animawings a primit al șaselea avion nou A220 în flotă
Compania aeriană AnimaWings a primit în flotă al șaselea avion nou A220 și zboară acum cu opt avioane. În primăvara acestui an, compania anunța vânzarea a 50% din acțiuni. ...
VIDEO Autostrada A10 Sebeș – Turda: Marți vor începe lucrările de reparații, după ce a apărut o nouă surpare
VIDEO Autostrada A10 Sebeș – Turda: Marți vor începe lucrările de reparații, după ce a apărut o nouă surpare
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Cluj informează că va demara marți lucrările necesare pe sectorul afectat ...
Prețul petrolului este în scădere după ce OPEC+ a decis să majoreze producția de petrol luna viitoare
Prețul petrolului este în scădere după ce OPEC+ a decis să majoreze producția de petrol luna viitoare
Cotațiile petrolului au înregistrat scăderi moderate luni, după ce OPEC+ a decis să majoreze din nou țintele de producție ...
Tranzacția momentului în construcții: Gigantul STRABAG cumpără firma de construcții de la omul de afaceri Giani Canschi, cu afaceri de peste 63 de milioane de euro
Tranzacția momentului în construcții: Gigantul STRABAG cumpără firma de construcții de la omul de afaceri Giani Canschi, ...
STRABAG SE a semnat un acord pentru achiziția constructorului român Daroconstruct din Iași. Firma este deținută de omul ...