„Încurajăm Enel să rămână în România” – Dumitraşcu, Departamentul pentru Energie

Statul român îi încurajează pe italienii de la Enel să rămână în România, a declarat, joi, directorul general al Direcţiei de Privatizare din cadrul Departamentului pentru Energie, Gabriel Dumitraşcu.
Economica.net - J, 25 sept. 2014, 09:16

‘Enel şi-a îndeplinit mare parte din obligaţiile asumate la privatizarea filialelor Electrica şi vom încuraja Enel să rămână în România, unde garantăm un mediu de afaceri prietenos’, a spus Dumitraşcu, într-o conferinţă organizată de Agenţia Italiană pentru Comerţ Exterior.

El a adăugat că în contul Electrica se află 500 de milioane de euro, bani care vor fi folosiţi pentru modernizarea reţelei de distribuţie, astfel încât pierderile din reţea să scadă de la 12-13% la 8%, scrie Agerpres.

În luna iulie a acestui an, Enel a anunţat că boardul său a convenit asupra unui plan de a vinde activele sale de producere a energiei în Slovacia şi de distribuţie şi vânzări din România.

La rândul său, Societatea Naţională Nuclearelectrica (SNN) a anunţat că analizează oportunitatea rezultată din anunţul posibilei vânzări a operaţiunilor Enel în România.

”Societatea Naţională Nuclearelectrica şi-a manifestat încă din anul 2013 intenţia de diversificare a portofoliului prin investiţii strategice care să conducă la creşterea sustenabilă a companiei în contextul competitiv actual al pieţei energiei electrice. În acest context, SNN analizează oportunitatea rezultată din anunţul potenţialei vânzări a operaţiunilor Enel în România, fiind în prezent în stadiul de analiză preliminară a unei părţi din perimetrul tranzacţiei”, potrivit unui raport al companiei transmis, pe 19 septembrie, Bursei de Valori Bucureşti.

Conducerea societăţii precizează că, până în prezent, nu a înaintat nicio ofertă indicativă sau de altă natură către Enel.

”O potenţială decizie a managementului SNN cu privire la tranzacţie va fi supusă aprobării Adunării Generale a Acţionarilor SNN”, se subliniază în raport.

Ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, a declarat, pentru site-ul emigrantul.it, că o decizie referitoare la ieşirea Enel de pe piaţa românească va fi cunoscută, probabil, în următoarele săptămâni, precizând, însă, că încă nu este sigur că ‘exit-ul’ Enel chiar se va produce.

”Nu sunt încă sigur că se va întâmpla acest exit al Enel-ului din România. Asta se va vedea în zilele următoare. Problema Enel-ului ţine de noua lor strategie şi de noul lor CEO, care a fost instalat. Nu are nicio legătură cu mediul de afaceri din România care cred că este în continuare unul extrem de atractiv”, a precizat ministrul.

Profitul net ajustat al Enel a scăzut în primul semestru din 2014 cu 4,8%, la 1,57 miliarde de euro, depăşind estimările analiştilor, de 1,49 miliarde de euro. Datoria netă a urcat cu 8,5%, la 43,1 miliarde de euro la 30 iunie, de la 39,7 miliarde de euro la 30 decembrie.

În România, compania italiană deţine trei foste filiale ale Electrica de distribuţie şi furnizare a energiei electrice, în zona Muntenia Sud, inclusiv Bucureşti, în Banat şi în Dobrogea.

Te-ar mai putea interesa și
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât să poată produce drone militare, având nevoie de acestea pentru......
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...
Președinția Uniunii Europene propune reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pentru perioada 2028-2034. Siegfried Mureșan spune că PE respinge ferm o asemenea variantă
Președinția Uniunii Europene propune reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pentru perioada 2028-2034. Siegfried ...
Preşedinţia Uniunii Europene, asigurată semestrul acesta de Irlanda, a propus sâmbătă reducerea cu 8% a bugetului multianual ...
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
Fabrica din Galați a Justrite Romania, care produce echipamente pentru depozitarea și manipularea în siguranță a substanțelor ...