ANM: Luna noiembrie debutează cu vreme frumoasă și mai caldă decât de obicei în majoritatea regiunilor. Vremea se va răci începând de luni în partea de vest a țării

Luna noiembrie debutează cu vreme frumoasă şi mai caldă decât în mod normal în majoritatea regiunilor, potrivit prognozei publicate de Administraţia Naţională de Meteorologie, transmite Agerpres.
AGERPRES - S, 01 nov. 2025, 12:10
ANM: Luna noiembrie debutează cu vreme frumoasă și mai caldă decât de obicei în majoritatea regiunilor. Vremea se va răci începând de luni în partea de vest a țării

Sâmbătă, în cea mai mare parte a ţării, vremea va fi deosebit de caldă iar temperaturile maxime vor fi cuprinse între 13 – 14 grade în nordul Moldovei şi în jurul a 24 de grade în sudul Banatului, iar cele minime se vor situa între 0 şi 10 grade, cu valori mai scăzute în depresiunile Carpaţilor Orientali, dar şi mai mari pe litoral şi în Dealurile de Vest, până spre 13 grade.

Cerul va fi mai mult senin, însă în zonele joase de relief îndeosebi din sudul, centrul şi estul ţării – pe arii restrânse în primele ore ale intervalului şi local noaptea vor fi nori joşi şi ceaţă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări, pe arii restrânse în sudul Banatului.

Şi la Bucureşti vremea va fi frumoasă şi deosebit de caldă. Cerul va fi mai mult senin, exceptând a doua parte a nopţii când vor fi nori joşi şi ceaţă. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 20…21 de grade, iar cea minimă de 7 – 8 grade, uşor mai scăzută în zona preorăşenească.

Duminică, vremea va fi în continuare predominant frumoasă şi deosebit de caldă în cea mai mare parte a ţării. Temperaturile maxime se vor încadra între 15 şi 25 de grade, cu cele mai mari valori în zona deluroasă din Banat şi Crişana. Minimele vor fi cuprinse între -2 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 14 grade în Dealurile de Vest. Cerul va fi mai mult senin, cu înnorări spre sfârşitul intervalului în nord-vest unde doar cu totul izolat vor fi posibile ploi slabe. În zonele joase de relief din sudul, centrul şi estul ţării, la începutul zilei şi din nou noaptea local vor fi nori joşi şi ceaţă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări în zona montană înaltă, în sudul Banatului şi pe alocuri în Moldova.

În Capitală, temperatura maximă va fi de 21…22 de grade, iar cea minimă de 7 – 8 grade.

Începând de luni, în regiunile vestice şi sud-vestice maximele vor scădea, local semnificativ faţă de ziua anterioară. Pe parcursul zilei, cerul va fi variabil, cu ceaţă sau nori stratiformi local în zonele joase din sud, est şi centru, în timp ce în vest şi nord-vest vor fi înnorări şi local ploi slabe.

Începând cu orele serii nebulozitatea se va extinde şi va cuprinde treptat şi restul regiunilor, iar ploile, slabe cantitativ se vor semnala pe arii în general restrânse. Vântul va sufla slab şi moderat, temporar cu intensificări în zona montană, în special la altitudini mari, iar local şi temporar ziua în regiunile vestice, iar noaptea în cele sud-vestice, centrale şi estice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 14 şi 22 de grade, iar cele minime se vor situa în general între 4 şi 10 grade.

De marţi, 4 noiembrie, vremea se va răci şi în restul regiunilor, astfel că în toată ţara se vor înregistra valori diurne în jurul celor normale datei. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare ziua în nord, centru şi sud-est, unde doar pe alocuri, trecător va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat, temporar cu uşoare intensificări ziua, în Moldova, sudul Banatului, local în Dobrogea şi la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 10 şi 18 grade, iar cele minime între -3 şi 9 grade.

Te-ar mai putea interesa și
Autoritatea Vamală Română: 75.100 de ţigarete, 24 kg de tutun şi 80.000 de brichete false, reţinute în ultima săptămână în vămi
Autoritatea Vamală Română: 75.100 de ţigarete, 24 kg de tutun şi 80.000 de brichete false, reţinute în ultima săptămână ...
Inspectorii vamali şi poliţiştii de frontieră au reţinut, în ultima săptămână, 75.100 de ţigarete, peste 24 de kilograme de tutun de mestecat, aproape 80.000 de brichete false, precum şi......
Primarul Sectorului 6 a semnat autorizaţia de construcţie pentru regenerarea urbană a Căii Crângaşi
Primarul Sectorului 6 a semnat autorizaţia de construcţie pentru regenerarea urbană a Căii Crângaşi
Primarul interimar al Sectorului 6, Paul Moldovan, a anunţat că a semnat autorizaţia de construcţie pentru regenerarea ...
Atenţionare de călătorie MAE: Serbia – incendii de vegetaţie
Atenţionare de călătorie MAE: Serbia – incendii de vegetaţie
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau călătoresc pe teritoriul ...
BNR: Inflaţia va scădea substanţial în trimestrul III, dar va reintra în intervalul ţintei la finele lui 2027
BNR: Inflaţia va scădea substanţial în trimestrul III, dar va reintra în intervalul ţintei la finele lui 2027
Rata anuală a inflaţiei va scădea substanţial în trimestrul III din 2026, pe fondul epuizării efectelor directe ale ...