Cartel pe piața administrării deșeurilor medicale. Consiliul Concurenței a dat amenzi

Consiliul Concurenței a sancționat cu 5,35 de milioane de lei companiile Stericycle, AKSD, Bio Hazard, Eco Fire și Mondeco pentru participarea la o înțelegere pe piața serviciilor de tratare și/sau eliminare a deșeurilor rezultate din activități medicale din România, arată un comunicat de presă al autorității de Concurență.
Mihai Nicuţ - S, 01 nov. 2025, 13:29
Cartel pe piața administrării deșeurilor medicale. Consiliul Concurenței a dat amenzi

Amenzile au fost applicate astfel:

  • Eco Fire, Constanța: 1,41 de milioane de lei;
  • AKSD, Mureș: 950.431,39 de lei;
  • Bio Hazard, Mehedinți: 128.226,90 de lei;
  • Stericycle, Ilfov: 2,86 de milioane de lei lei.

Stericycle a fost sanctionată atât pentru fapta anticoncurențială proprie, cât și pentru cea a companiei Mondeco, pe parcursul investigației cele două societăți fuzionând.

În urma investigației, autoritatea de concurență a constatat existența unor înțelegeri distincte între Stericycle şi AKSD, Mondeco şi AKSD, Stericycle şi Biohazard, precum şi Stericycle şi Eco Fire, în cadrul relațiilor bilaterale dintre acestea, având ca scop împărțirea pieței prin alocarea clienților și/sau a teritoriilor pe piața serviciilor de tratare și/sau eliminare a deșeurilor rezultate din activități medicale.

Practic, prin diferite mecanisme agreate, companiile concurente Stericycle, Mondeco, AKSD, Bio Hazard şi Eco Fire s-au abţinut în a se concura, alocându-și clienţi din diferite judeţe ale țării.

Stericycle şi Bio Hazard au agreat să nu se concureze cu privire la clienţii din Drobeta Turnu Severin, iar Stericycle, respectiv Mondeco, au stabilit de comun acord cu concurentul AKSD unele clauze referitoare la clienții de pe raza judeţului Mureş.

O strategie similară de împărţire a clienţilor a fost agreată de Stericycle şi Eco Fire, care s-a materializat prin viziunea comună cu privire la comportamentul pe piaţă, în sensul în care Eco Fire se axa concurențial pe clienții din zona apropiată Constanței, iar Stericycle se axa concurențial pe clienții din zona apropiată Bucureștiului.

“Aceste practici au avut ca rezultat eliminarea concurenței și afectarea funcționării pieței serviciilor de tratare și/sau eliminare a deșeurilor rezultate din activitatea medicală, atât prin limitarea posibilității părților implicate de a-și alege clienții în mod independent, cât și prin limitarea posibilității clienților de a-și alege furnizorul de servicii.

Reamintim că legea concurenței interzice orice înțelegeri între companii și practici concertate care împiedică, restrâng sau denaturează concurența pe piața românească, cum sunt cele care împart pieţele/clienții sau sursele de aprovizionare”, conchide institu’ia.

Deciziile Consiliului Concurenței sunt executorii, iar amenzile aplicate reprezintă venituri la bugetul de stat. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) pune în aplicare decizia de sancționare a autorității de concurență și execută amenzile.

Decizia autorității de concurență va fi publicată pe site-ul instituției după eliminarea informațiilor confidențiale.

 

Te-ar mai putea interesa și
Atacuri în Marea Neagră: Turcia îl convoacă pe ambasadorul Ucrainei
Atacuri în Marea Neagră: Turcia îl convoacă pe ambasadorul Ucrainei
Turcia l-a convocat pe ambasadorul Ucrainei la Ankara după atacul din această săptămână asupra unei nave turceşti în Marea Neagră şi apoi asupra unei a doua nave, venite să o remorcheze pe......
Polonia e în alertă. Tusk: Rusia ar putea provoca NATO, riscul de escaladare în Ucraina şi în zonă este mare
Polonia e în alertă. Tusk: Rusia ar putea provoca NATO, riscul de escaladare în Ucraina şi în zonă este mare
Prim-ministrul polonez Donald Tusk a avertizat că Rusia ar putea escalada războiul din Ucraina şi provoca NATO, postând ...
400 de nave sunt în continuare blocate în Golful Persic – Organizaţia Maritimă Internaţională
400 de nave sunt în continuare blocate în Golful Persic – Organizaţia Maritimă Internaţională
Circa 400 de nave au rămas izolate în Golf la şase luni după începerea războiului din Iran, mii de marinari din regiune ...
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul ...