ANAF a depăşit planul la încasări în trimestrul 3. Cheltuielile de personal sunt în scădere – Nazare

Cheltuielile de personal sunt în scădere în trimestrul III şi tot în această perioadă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a depăşit planul la încasări, a afirmat luni ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, la un eveniment de specialitate.
AGERPRES - lun, 03 nov. 2025, 16:32
ANAF a depăşit planul la încasări în trimestrul 3. Cheltuielile de personal sunt în scădere - Nazare

„Pe parte de cheltuieli, o veste foarte bună sau încurajatoare din trimestrul III este că avem cheltuielile de personal în scădere. Pe trimestrul III scăderea este de 600 de milioane (de lei – n.r.). An pe an bineînţeles este creştere, dar în trimestrul III este scădere. E un semn bun. O să se reflecte şi se va reflecta în execuţiile lunilor viitoare mult mai bine, inclusiv întregul efort pe care l-am depus prin pachetul I, pachetul II, şi inclusiv această plafonare la bunuri şi servicii. Pentru care am fost foarte criticaţi. La sfârşit de an nu îmi face deloc plăcere să fac plafonări şi îmi dau seama că nu e deloc cel mai bun mesaj pe care l-ar aştepta primarii noştri, dar e un an foarte dificil şi îi rog să ne înţeleagă pentru că trebuie să închidem acest an cu bine şi trebuie să confirmăm această ţintă. Nu ne mai putem permite să avem o ţintă de deficit care să nu fie confirmată şi anticipând aceste presiuni pe ultimele două luni ale anului am decis să luăm aceste măsuri legate de planificările pe bunuri şi servicii pentru chestiuni, bineînţeles, care pot fi amânate pentru 2026. Dar în paralel an luat şi alte măsuri. Am prelungit termenul pentru tragerile pe împrumuturi din Trezorerie pentru proiecte pe fonduri europene”, a declarat Alexandru Nazare, la forumul „Provocări pentru pieţele financiare într-o economie marcată de dezechilibre macro şi presiuni fiscale”, organizat de publicaţia online Profit.ro în parteneriat cu Team Innovation Media.

El a menţionat că termenul expira în octombrie, scrie Agerpres.

Pe partea de venituri, Alexandru Nazare a afirmat că discuţiile nu se pot purta decât în contextul bugetului pentru anul viitor a cărei construcţie ar urma să înceapă după 15 noiembrie.

„În privinţa veniturilor, în general, a performanţei veniturilor, că şi acest subiect este în atenţia publică, trimestrul III este singurul trimestru în care ANAF a făcut planul. A depăşit planul. ANAF trimestrul I, trimestrul II a avut un minus considerabil. Numai în trimestrul III a avut un plus şi se vede în trimestrul III o performanţă mai bună, inclusiv la TVA. La TVA la 9 luni 7,7% creştere, dar în trimestrul III separat, an pe an, diferenţa este de 14%. Din aceste comparaţii se vede că e o colectare la TVA mai bună în trimestrul III şi noi sperăm să continue şi să se confirme în execuţiile lunilor următoare. Până la final de an vom avea o imagine mult mai clară a acestor dinamici”, a mai spus Alexandru Nazare.

Te-ar mai putea interesa și
Schema de erbicidare la rapiță: 8 criterii tehnice pentru decizii adaptate condițiilor din câmp
Schema de erbicidare la rapiță: 8 criterii tehnice pentru decizii adaptate condițiilor din câmp
Buruienile reprezintă una dintre principalele probleme ale culturii de rapiță. Menținerea lor sub pragul economic de dăunare cere combinarea măsurilor de combatere privind măsuri agrotehnice......
Bursa de Valori Bucureşti a închis pe verde ultima şedinţă a săptămânii; rulajul a depăşit 96 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis pe verde ultima şedinţă a săptămânii; rulajul a depăşit 96 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de vineri, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat ...
Profitul net al Băncii Transilvania a crescut cu peste 20% în primul semestru din 2026, până la 2,1 miliarde de lei
Profitul net al Băncii Transilvania a crescut cu peste 20% în primul semestru din 2026, până la 2,1 miliarde de lei
Grupul Banca Transilvania a înregistrat un profit net de 2,5 miliarde de lei în primul semestru al anului 2026, cu 26,8% ...
Scandalul mașinilor Kia plătite dar nelivrate ia amploare. Clienții păgubiți au protestat la Arad
Scandalul mașinilor Kia plătite dar nelivrate ia amploare. Clienții păgubiți au protestat la Arad
În urma intrării în insolvență a fostului dealer Kia și Isuzu din Arad, firma LUK MOTORS ROM AUTO S.R.L., clienții ...