Șeful Trezoreriei Ștefan Nanu: Încep să vină şi roadele tuturor măsurilor care s-au întâmplat în ultimele câteva luni. E inevitabil că o să avem acest trend dacă ne menţinem pe linia asta

Creşterea inflaţiei generată de măsurile fiscale a pus presiune pe randamentele la titlurile de stat, dar în partea a doua a anului viitor sunt mari premisele de a vedea reduceri de dobânzi, a explicat luni directorul general al Trezoreriei Statului, Ştefan Nanu (foto).
AGERPRES - lun, 03 nov. 2025, 17:40
Șeful Trezoreriei Ștefan Nanu: Încep să vină şi roadele tuturor măsurilor care s-au întâmplat în ultimele câteva luni. E inevitabil că o să avem acest trend dacă ne menţinem pe linia asta

„Suntem foarte bine pe finanţare. Încep să vină şi roadele tuturor măsurilor care s-au întâmplat în ultimele câteva luni. E inevitabil că o să avem acest trend dacă ne menţinem pe linia asta. Am avut confirmări de rating, avem nişte măsuri care ne înscriu clar pe o ajustare fiscală. Sunt clare nişte obiective de a reduce destul de semnificativ deficitul în anul următor, spre 6%. E un sentiment foarte bun în pieţe. Discutăm cu toţi investitorii. Practic, pe orice instrument de datorie pe care l-am emis în ultimul timp, de la euroobligaţiuni, plasamente private, titluri de stat, pentru titluri de stat pentru populaţie e o cerere foarte mare, ceea ce confirmă practic aşteptările pieţei că dobânzile se vor duce în jos. Lucru care se confirmă de la o lună la alta. Atât timp cât o să ne menţinem şi cred că o să ne menţinem pe linia asta vor veni nu doar confirmări din partea agenţiilor de rating, dar sper să scăpăm de acea perspectivă negativă, la începutul anului viitor. Ne-a complicat puţin trendul acesta, spike-ul acesta de inflaţie (creştere bruscă a inflaţiei – n.r.) care vine şi el tot din măsuri, dar măsurile erau inevitabile, trebuia să fie luate. Şi spike-ul acesta de inflaţie va trece undeva la începutul anului viitor. Deci, în momentul respectiv, în partea a doua a anului viitor sunt şi mai mari premisele de a vedea reduceri de dobânzi”, a explicat Ştefan Nanu, la forumul „Provocări pentru pieţele financiare într-o economie marcată de dezechilibre macro şi presiuni fiscale”, organizat de publicaţia online Profit.ro în parteneriat cu Team Innovation Media.

El a menţionat că perioada din noiembrie 2024 şi până în luna mai a creat nişte niveluri ale dobânzilor care nu se justificau pentru fundamentele economiei României.

„Suntem foarte optimişti. Pe finanţare, strategia noastră este să fim foarte prudenţi şi deci ne-am prefinanţat. Iar în momentul de faţă şi faptul că nu punem o ofertă prea mare pe piaţă şi nu o s-o facem la aşteptările pieţei, în noiembrie şi decembrie vom avea o emisiune negativă practic, o emisiune netă negativă în ultimele două luni şi asta va pune presiune şi mai mare pe dobânzi. Deci lucrurile cred că o să meargă şi mai bine în perioada următoare”, a declarat Ştefan Nanu.

El a afirmat că finanţarea externă ar putea ajunge anul viitor la 8 miliarde de euro din afara pieţei euroobligaţiunilor, ceea ce ar putea oferi posibilitatea de a reduce emisiunea de euroobligaţiuni. Ştefan Nanu a spus că România a fost nevoită să apeleze la euroobligaţiuni pentru a nu pune presiune pe curba de randamente la obligaţiunile în lei. În acest fel, România a devenit cel mai mare emitent din zonă, depăşind Polonia, dar acest fapt a dus şi la creşterea dobânzilor la euroobligaţiuni. Din acest motiv au fost căutate instrumente alternative, cum sunt plasamentele private, şi care ne ţin în afara pieţei euroobligaţiunilor. România a tras anul acesta 4 miliarde de euro prin plasamente private.

Te-ar mai putea interesa și
Profitul Nuclearelectrica a crescut cu 73%, până la 890 de milioane de lei, în primul trimestru. Producția de energie a fost mai mică, prețul a fost mai mare
Profitul Nuclearelectrica a crescut cu 73%, până la 890 de milioane de lei, în primul trimestru. Producția de energie ...
Nuclearelectrica, operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, a raportat pentru primele trei luni ale anului vânzări și venituri în creștere, pe fondul scăderii producției de energie......
Profitul net al Grupului Banca Transilvania a crescut cu 30% în T 1 2026, până la 1,14 miliarde de lei
Profitul net al Grupului Banca Transilvania a crescut cu 30% în T 1 2026, până la 1,14 miliarde de lei
Profitul net al Grupului Băncii Transilvania este de 1,14 miliarde lei, cu 30,1% peste nivelul din aceeași perioadă a ...
Bătălia pentru Arctica – UE se pregăteşte pentru noua hartă maritimă a „Nordului” şi tensiunile din Groenlanda cu SUA
Bătălia pentru Arctica – UE se pregăteşte pentru noua hartă maritimă a „Nordului” şi tensiunile ...
Uniunea Europeană accelerează eforturile de consolidare a prezenței sale în Arctica, o regiune care devine tot mai importantă ...
Scandal uriaș la CNAIR: Corpul de control, trimis de urgență după o gaură de peste 340 de milioane de lei pentru o autostradă
Scandal uriaș la CNAIR: Corpul de control, trimis de urgență după o gaură de peste 340 de milioane de lei pentru o autostradă
Ministrul interimar al Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Miruţă, a trimis joi Corpul de control la Compania Naţională ...