Pericol de explozie în Bucureşti. Un liceu a fost evacuat după sesizarea unui miros de gaz

Elevii Liceului Tehnologic "Theodor Pallady" au fost evacuaţi, marţi, în urma sesizării unui miros de gaz, a declarat, pentru AGERPRES, şeful Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB), Florian Lixandru.
AGERPRES - mar, 04 nov. 2025, 15:13
Pericol de explozie în Bucureşti. Un liceu a fost evacuat după sesizarea unui miros de gaz

Potrivit inspectorului, conducerea unităţii de învăţământ a decis să nu se facă ore până la finalizarea verificărilor de către Distrigaz.

„Este vorba despre Liceul Tehnologic „Theodor Pallady”, unde s-a simţit miros de gaz în jurul orei 12:00. Au fost chemaţi cei de la Distrigaz, au verificat, au spus că nu este din interior, că ar fi din exterior. Conducerea şcolii a decis să trimită copiii acasă până se termină verificările. Au venit cei de la Distrigaz, fac verificări şi s-a decis şi pentru tura de după-amiază să meargă copiii acasă până când cei de la Distrigaz, care înţeleg că au revenit la punctul respectiv, nu termină verificările şi nu vor da un punct de vedere, să vedem de unde venea acel miros. Ei au spus că mirosul nu era din interior, că ar fi fost din exterior, dar nimeni nu îşi permite să pun viaţa copiilor în pericol, motiv pentru care copiii au fost trimişi acasă. Nu s-a întâmplat nimic, doar a mirosit a gaz, am prevenit orice pericol”, a afirmat inspectorul.

Potrivit ISU Bucureşti – Ilfov, Distrigaz a identificat o scurgere de gaz la o vană exterioară.

„Gazul a fost oprit, iar elevii şi personalul şcolii au fost evacuaţi. Au fost efectuate verificări şi în sălile de clasă, dar nu au fost constatate scurgeri de gaz. Nu au fost înregistrate probleme medicale”, a anunţat ISU Bucureşti – Ilfov.

La faţa locului au fost trimise un echipaj CBRN pentru măsurători, un echipaj SMURD şi o autospecială de stingere.

Te-ar mai putea interesa și
Marele lanț de drogherii din Europa care ocolește România: Ce spune gigantul german Rossmann despre extinderea pe piața locală
Marele lanț de drogherii din Europa care ocolește România: Ce spune gigantul german Rossmann despre extinderea pe piața ...
Cel mai mare lanț de drogherii din Europa nu și-a făcut încă intrarea în România, deși ultimul an România a fost locul de extindere pentru noi concurenți. Austriecii de la BIPA și mai nou,......
Trump spune că ar putea soluționa un posibil război pentru Insulele Falkland între Marea Britanie și Argentina. Președintele american crede că Londra ar depinde de el în acestă situație
Trump spune că ar putea soluționa un posibil război pentru Insulele Falkland între Marea Britanie și Argentina. Președintele ...
Preşedintele american Donald Trump susţine că ar putea "soluţiona" orice conflict pentru Insulele Falkland, descriind ...
Alexandru Rogobete (PSD) avertizează că sistemul de finanțare al spitalelor se confruntă cu un dezechilibru major. Este posibil ca de la 1 octobrie ambulanțele să rămână fără bani de combustibili
Alexandru Rogobete (PSD) avertizează că sistemul de finanțare al spitalelor se confruntă cu un dezechilibru major. Este ...
Sistemul de finanţare a spitalelor, în special unităţile de primiri urgenţe, se confruntă cu un dezechilibru major, ...
Reacție după AGEA Nuclearelectrica de ieri. Nova Power & Gas: Tranzacția cu terenul de la Doicești s-a încheiat la cea mai mică dintre evaluările disponibile pe piață. Am suportat costuri aferente proiectului de 19,5 milioane de euro
Reacție după AGEA Nuclearelectrica de ieri. Nova Power & Gas: Tranzacția cu terenul de la Doicești s-a încheiat ...
Nuclearelectrica a anunțat ieri acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, în cadrul Adunării ...