Acord istoric pentru reducerea emisiilor în UE, înainte de COP30 – Lista deciziilor şi care sunt temerile Ungariei, Poloniei, Italiei şi Cehiei

Uniunea Europeană a ajuns miercuri la un acord privind obiectivele climatice pentru 2040, a declarat ministrul danez al mediului, Lars Aagard, citat de dpa.
AGERPRES - mie, 05 nov. 2025, 12:14
Acord istoric pentru reducerea emisiilor în UE, înainte de COP30 - Lista deciziilor şi care sunt temerile Ungariei, Poloniei, Italiei şi Cehiei

Miniştrii mediului din Uniunea Europeană conveniseră o înţelegere preliminară în urma a peste 18 ore de negocieri, care s-au întins până după miezul nopţii de marţi, conform agenţiei Reuters.

Lunea viitoare începe, în Brazilia, summitul ONU pentru climă COP30, iar UE trebuia să ajungă până atunci la un consens privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Obiectivul asumat – o reducere a acestor emisii cu 90% faţă de nivelul din 1990 în următorii 15 ani – a fost atenuat de unele măsuri, scrie Agerpres.

Miniştrii s-au reunit din nou miercuri, pentru aprobarea oficială a acordului care trebuie susţinut de o majoritate de dublă, adică cel puţin 15 din cele 27 de state membre, reprezentând cel puţin 65% din populaţia Uniunii. Câteva ţări, printre care Polonia, Cehia şi Ungaria, au ameninţat că se vor opune, însă numărul lor nu era suficient pentru un blocaj, potrivit unor diplomaţi contactaţi de Reuters.

Formula mai flexibilă la care s-a ajuns este de a se permite fiecărei ţări să achiziţioneze aşa-numitele „credite de carbon” pentru reducerea emisiilor în valoare de până la 5% din reducerea totală de 90%, conform proiectului de acord consultat de Reuters. Practic, asta ar însemna o reducere efectivă de numai 85% pentru industria europeană şi plăţi către alte state pentru a-şi diminua emisiile în contul UE.

Documentul consemnează că Uniunea va lua de asemenea în considerare pe viitor posibilitatea de a permite cumpărarea altor 5%, ceea ce ar duce la o coborâre similară a ţintei pentru 2040, care va fi revizuită periodic.

Compromisul în vederea convingerii ţărilor mai sceptice include amânarea cu un an a lansării noului sistem de tranzacţionare a emisiilor UE – cunoscut drept „piaţa carbonului”, până în 2028. Cehii şi polonezii sunt îngrijoraţi că acesta ar putea duce la scumpirea combustibililor.

Franţa şi Portugalia au cerut acceptarea a 5% credite de carbon, în timp ce Polonia şi Italia au propus 10%, iar Spania şi Olanda s-au opus relaxării măsurilor, arată diplomaţii informaţi despre tratative. Comisia Europeană, care a propus obiectivul de 90%, acceptase iniţial acoperirea cu credite pentru maximum 3%, reaminteşte Reuters.

Diluarea ambiţiilor UE reflectă, potrivit Reuters, reacţia industriei şi a unor guverne europene, care se tem că nu îşi vor putea permite reducerile, în contextul priorităţilor legate de apărare şi mediul de afaceri.

„Nu vrem să distrugem economia. Nu vrem să distrugem clima. Vrem să le salvăm pe amândouă deodată”, a afirmat marţi Krzystof Bolesta, adjunct al ministrului polonez al mediului. Ţara sa, la fel ca Cehia, Italia şi altele au fost de la început împotriva obiectivului de 90%, considerat prea restrictiv pentru industriile naţionale confruntate cu costuri ridicate ale energiei, cu importuri ieftine din China şi cu taxe vamale în Statele Unite.

Pentru Olanda, Spania şi Suedia primează interesul de a atenua fenomenele meteorologice extreme şi necesitatea de a reduce avansul Chinei în tehnologiile de producţie ecologică.

Consilierii ştiinţifici independenţi ai UE pe probleme climatice au avertizat că achiziţionarea de credite pentru CO2 din afară ar deturna investiţiile necesare în industria europeană.

UE va fi reprezentată la COP30 de preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, iar în lipsa unui acord aceasta nu ar fi avut ce să ofere la întâlnirea cu ceilalţi lideri mondiali.

„Sunt multe în joc. Ne riscăm poziţia de lider internaţional, fundamentală în acest context extraordinar de complicat”, a declarat marţi presei ministrul mediului din Spania, Sara Aagesen.

Acordul de miercuri urmează să fie transpus în următoarele luni într-o lege, după negocierea textului cu Parlamentul European.

Te-ar mai putea interesa și
Deficitul bugetar a scăzut cu 1,6% după primul trimestru din 2026 – ajustare primară. Declarațiile ministrului Finanțelor
Deficitul bugetar a scăzut cu 1,6% după primul trimestru din 2026 – ajustare primară. Declarațiile ministrului Finanțelor
„Am redus deficitul cash de la 8,7% la 7,6% în 2025, în mai puțin de un an, cu o ajustare primară (fără dobânzi) de 1,6%. Ținta pentru 2026 este de 6,2%, sub plafonul stabilit de Comisia......
Calea ferată Craiova – Caransebeș: Investigații georadar la podurile și tunelurile de pe lotul 4, înainte de reabilitare
Calea ferată Craiova – Caransebeș: Investigații georadar la podurile și tunelurile de pe lotul 4, înainte de reabilitare
Echipele Geostud au realizat investigații nedistructive utilizând tehnologia Ground - Penetrating Radar (GPR), prin scanarea ...
Pregătiri pentru „dezastru” în cea mai mare economie din Europa. Germania: Institutele economice şi-au redus la jumătate previziunile de creştere pentru 2026 şi 2027 din cauza războiului
Pregătiri pentru „dezastru” în cea mai mare economie din Europa. Germania: Institutele economice şi-au redus ...
Principalele institute economice din Germania şi-au redus miercuri, în mod semnificativ, previziunile de creştere economică ...
Activul Net sub pragul de 50% din capitalul social: restricții juridice generate de raportarea contabilă. O analiză critică a modificărilor recente aduse Legii Societăților
Activul Net sub pragul de 50% din capitalul social: restricții juridice generate de raportarea contabilă. O analiză critică ...
Când Activul Net al unei societăți este sub pragul legal de 50% din capitalul social, intervin interdicții, obligații ...