Gică Popescu deschide în orașul Hunedoara un centru comercial în care a investit peste 7 milioane de euro. Unitatea a fost construită în locul unei foste fabrici de haine

Un nou complex comercial din municipiul Hunedoara, care a fost construit de o companie condusă de fostul internaţional Gheorghe Popescu, a fost prezentat oficial, miercuri, în prezenţa autorităţilor locale şi judeţene, informează Agerpres.
AGERPRES - mie, 05 nov. 2025, 17:57
Gică Popescu deschide în orașul Hunedoara un centru comercial în care a investit peste 7 milioane de euro. Unitatea a fost construită în locul unei foste fabrici de haine

Unitatea, în care au fost investiți peste 7 milioane de euro, va fi deschisă pentru public începând de joi, 6 noiembrie, şi va crea aproximativ 150 de locuri de muncă noi.

Complexul are o suprafaţă totală de 21.423 mp, cu o arie construită de 6.224 mp aceasta fiind ocupată de magazine precum Action, Animax, Annabella Retail, Deichmann, Dr. Max (hiperfarmacie), Express Tabac, SPORTISIMO România, Takko Fashion, TEDi Romania şi simigeria Luca.

Zona disponibilă pentru parcare însumează 199 de locuri, dintre care cinci sunt dotate şi cu instalaţii de încărcare a autovehiculelor electrice.

„Sunt bucuros că am luat decizia de a investi, aici, la Hunedoara, în urma unei discuţii pe care am avut-o cu primarul municipiului, domnul Dan Bobouţanu. De fapt, dumnealui este principalul ‘vinovat’ pentru că am decis să facem această investiţie aici. De fiecare dată când am ajuns la Hunedoara am fost primit cu căldură de toată lumea şi în momentul în care vezi o asemenea abordare din partea oamenilor locului, şi aici mă refer atât la administraţia locală, cât şi la simplii cetăţeni, nu poţi decât să te bucuri, îţi dă sentimentul că ai luat o hotărâre înţeleaptă şi un lucru bun, investind în această zonă”, a declarat Gică Popescu.

La rândul său, primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu, a arătat că investiţia are un impact pozitiv asupra comunităţii locale, începând de la taxele şi impozitele locale ce vor fi încasate de municipalitate, până la faptul că zona primeşte o nouă utilitate.

„În primul rând, această investiţie înseamnă, din punctul nostru de vedere, venituri care completează bugetul local. Îl felicit, cu sinceritatea omului de rând, nu a politicianului, pe domnul Gică Popescu pentru faptul că a ales Hunedoara pentru această investiţie importantă din portofoliul său de antreprenor. Dincolo de suma investită, vorbim şi de o reconfigurare a zonei în care ne aflăm, ne aducem aminte cu toţii cum arătau clădirile care fuseseră aici, nu mai vorbesc de faptul că avem o continuitate în această zonă. În discuţiile repetate pe care le-am avut în încercarea de a-l convinge să investească la Hunedoara, i-am spus domnului Gică Popescu ce înseamnă Castelul Corvinilor şi faptul că, anual, prin această zonă trec sute de mii de oameni care vizitează acest important obiectiv turistic. Astfel că vorbim de un vad foarte bun pentru orice antreprenor care vrea să investească la Hunedoara”, a menţionat Bobouţanu.

Noul complex comercial a fost ridicat într-o zonă ocupată, până nu demult, de o fostă fabrică de tricotaje şi încălţăminte. Fabrica şi-a încetat activitatea în urmă cu aproape 20 de ani, clădirea începând să se degradeze vizibil mai ales în ultimul deceniu.

Te-ar mai putea interesa și
Franţa: Record de 855 de arestări la Paris pe fondul protestelor privind condiţiile din şcoli şi costul vieţii
Franţa: Record de 855 de arestări la Paris pe fondul protestelor privind condiţiile din şcoli şi costul vieţii
Forţele de ordine au arestat sâmbătă un număr record de 855 de persoane la Paris pe fondul protestelor privind condiţiile din şcoli şi costul vieţii, a anunţat duminică prefectura,......
Imagini spectaculoase din avioanele F16 care au doborât ieri seară dronele deasupra României
Imagini spectaculoase din avioanele F16 care au doborât ieri seară dronele deasupra României
Ministerului Apărării Naționale a publicat imagini spectaculoase cu momentul în care este sunt doborâte cele două drone ...
Tragerile speciale Loto ale toamnei; fondul de câştiguri al categoriei I, suplimentat
Tragerile speciale Loto ale toamnei; fondul de câştiguri al categoriei I, suplimentat
Loteria Română a suplimentat fondul de câştiguri al categoriei I pentru jocurile Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40 pentru ...
Vânt puternic şi ploi în cea mai mare parte a ţării; ninsori la altitutdini de peste 2.000 de metri
Vânt puternic şi ploi în cea mai mare parte a ţării; ninsori la altitutdini de peste 2.000 de metri
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, o informare de vânt puternic şi ploi în cea mai mare parte ...