Zelenski: Ucraina are nevoie de ajutor internaţional pentru a-şi proteja aprovizionarea cu energie

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri că ţara sa are nevoie de mai mult ajutor internaţional pentru a proteja aprovizionarea cu energie împotriva atacurilor ruseşti, informează dpa.
AGERPRES - J, 06 nov. 2025, 10:11
Zelenski: Ucraina are nevoie de ajutor internaţional pentru a-şi proteja aprovizionarea cu energie

Sistemele de apărare aeriană şi protecţia sistemelor energetice sunt „cele mai importante priorităţi având în vedere atacurile ruseşti”, a afirmat preşedintele Zelenski într-un mesaj video. „De fapt, furnizorii noştri de energie, echipele de reparaţii şi forţele de protecţie civilă sunt ocupate zilnic să refacă zona după atacuri,” a mai spus el, scrie Agerpres.

Există atacuri constante în zonele de primă linie din Cernigău, Sumî, Harkov, Doneţk, Zaporojie, Herson şi Nikolaev.

Preşedintele ucrainean a declarat că sprijinul internaţional ar trebui organizat la fel de rapid cum acţionează autorităţile locale ucrainene.

Pe măsură ce războiul intră în cea de-a patra iarnă, armata rusă bombardează din nou în mod sistematic centralele electrice şi staţiile de transformare pentru a distruge alimentarea cu electricitate, încălzire şi apă a populaţiei.

Potrivit companiei de utilităţi Ukrenergo, joi sunt planificate din nou întreruperi de curent sincronizate în întreaga ţară pentru a stabiliza reţeaua.

Moscova a acuzat miercuri Ucraina că ascunde încercuirea trupelor sale în oraşele Pokrovsk şi Mirnohrad din estul ţării.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Ucraina a respins o propunere rusă de a permite jurnaliştilor occidentali să viziteze zona, în pofida interesului puternic.

„Ce se ascunde la Kiev? Situaţia disperată a forţelor lor este păstrată secretă”, a spus Peskov.

Armata Ucrainei a negat în repetate rânduri afirmaţiile Rusiei privind încercuirea trupelor sale în acea zonă.

Serviciul ucrainean de informaţii militare HUR a raportat anterior operaţiuni ale forţelor sale speciale menite să împiedice căderea oraşului Pokrovsk pentru care se duc lupte intense de peste un an. Important din punct de vedere strategic, oraşul este văzut ca un simbol al rezistenţei ucrainene împotriva invaziei ruse.

Importanţa oraşului a crescut atenţia asupra deciziilor militare ale Kievului.

Preşedintele Zelenski s-a confruntat anterior cu critici pentru că ar fi întârziat, din motive politice, retragerile din oraşele pierdute anterior, precum Bahmut şi Avdiivka. În septembrie, el i-a dat asigurări preşedintelui SUA, Donald Trump, că situaţia de pe linia frontului rămâne stabilă.

Te-ar mai putea interesa și
Un nou împrumut al statului la bănci. 1,575 miliarde de lei, prin două emisiuni de titluri de stat – Ministerul Finanţelor/BNR
Un nou împrumut al statului la bănci. 1,575 miliarde de lei, prin două emisiuni de titluri de stat – Ministerul ...
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, luni, 1,575 miliarde lei de la bănci, prin două emisiuni de titluri de stat, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR)....
Eforturile NATO de creştere a cheltuielilor pun deja presiune pe bugetele ţărilor europene – analiză Reuters
Eforturile NATO de creştere a cheltuielilor pun deja presiune pe bugetele ţărilor europene – analiză Reuters
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, va insista la summitul alianţei de marţi şi miercuri că statele membre îşi ...
Romgaz preia Azomureș. Decizie finală adoptată de acționari
Romgaz preia Azomureș. Decizie finală adoptată de acționari
Adunarea Generală a Acționarilor Romgaz, cel mai mare producător de gaze din România, a aptobat tranzacția de preluare ...
FOTO Performanță istorică pentru România: Singurul român care a câștigat doi ani la rând „Oscarul” mondial în design
FOTO Performanță istorică pentru România: Singurul român care a câștigat doi ani la rând „Oscarul” mondial în design
Cătălin Horomnea, CEO și fondator Glas Expert, a câștigat pentru al doilea an consecutiv Oscarul designului de produs. ...