Irlanda amendează platforma cripto Coinbase Global cu 21,5 milioane de euro, pentru încălcarea obligațiilor privind monitorizarea tranzacțiilor suspecte

Banca Centrală a Irlandei a amendat subsidiara irlandeză a Coinbase Global, una dintre cele mai importante platforme de criptomonede, cu 21,5 milioane de euro (25 de milioane de dolari) pentru încălcarea obligaţiilor privind monitorizarea tranzacţiilor care implică spălarea de bani şi finanţarea terorismului, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - J, 06 nov. 2025, 17:42
Irlanda amendează platforma cripto Coinbase Global cu 21,5 milioane de euro, pentru încălcarea obligațiilor privind monitorizarea tranzacțiilor suspecte

Autoritatea de reglementare a precizat că amenda este legată de defectele în configurarea sistemului de monitorizare a tranzacţiilor Coinbase Europe, ceea ce a avut ca rezultat peste 30 de milioane de tranzacţii, în valoare de peste 176 de milioane de euro care nu au fost monitorizate în mod adecvat într-o perioadă de 12 luni.

De asemenea, Coinbase a avut nevoie de aproape trei ani pentru a finaliza monitorizarea completă a tranzacţiilor afectate, ceea ce a dus la raportarea către autorităţi a 2.708 tranzacţii suspecte, pentru noi analize şi potenţiale investigaţii.

Tranzacţiile suspecte sunt asociate cu o serie de activităţi ilegale, inclusiv spălarea de bani, trafic de droguri, atacuri cibernetice, exploatarea sexuală a copiilor şi finanţarea terorismului.

Coinbase Europe oferă clienţilor din întreaga lume servicii legate de portofele de criptomonede şi criptoactive, pentru a facilita utilizarea platformei de tranzacţionare a Coinbase Group, în vederea cumpărării şi vânzării de criptoactive, a precizat Banca Centrală a Irlandei.

Amenda a fost redusă de la 30,7 milioane de euro în urma unor înţelegeri şi pe baza veniturilor medii anuale ale Coinbase Europe, de 417 milioane de euro, realizate în perioada în care firma a fost investigată.

„Eşecul unui astfel de sistem în cadrul unei instituţii financiare creează oportunităţi pentru infractori pentru a evita să fie depistaţi, iar aceştia profită. Cripto are caracteristici tehnologice particulare care, alături de capacităţile de îmbunătăţire a anonimatului şi posibilitatea efectuării de tranzacţii transfrontaliere, o fac atractivă în special pentru infractorii care caută să-şi mute fondurile”, a afirmat adjunctul guvernatorului Băncii Centrale a Irlandei, Colm Kincaid (foto).

Sursa foto: Irishlegal.com

Te-ar mai putea interesa și
Tendințe în serviciile financiare digitale din România: de ce viteza funcționează deja împreună cu responsabilitatea
Tendințe în serviciile financiare digitale din România: de ce viteza funcționează deja împreună cu responsabilitatea
În ultimii câțiva ani, serviciile financiare digitale din România au devenit o parte firească a vieții economice. Oamenii plătesc cu telefonul la cumpărături, intră în conturi prin......
Transformările din industria auto și implicațiile din perspectiva prețurilor de transfer
Transformările din industria auto și implicațiile din perspectiva prețurilor de transfer
Industria auto din România și din întreaga lume traversează una dintre cele mai complexe perioade din ultimele decenii. ...
Șeful Federal Reserve împinge valoare bitcoin în sus. Criptomoneda a înregistrat o ușoraă revenire în urma comentariilor pozitive privind inflația făcute de Kevin Warsh
Șeful Federal Reserve împinge valoare bitcoin în sus. Criptomoneda a înregistrat o ușoraă revenire în urma comentariilor ...
După ce a atins miercuri un nou minim anual de 57.722 de dolari, bitcoin a înregistrat o ușoară revenire, care l-a readus ...
Administrația pentru Alimente și Medicamente (FDA) din SUA a autorizat comercializarea a 20 de variante de pliculețe cu nicotină ZYN ca „produse din tutun cu risc modificat”
Administrația pentru Alimente și Medicamente (FDA) din SUA a autorizat comercializarea a 20 de variante de pliculețe cu ...
Prin această decizie, ZYN devine primul produs din categoria pliculețelor cu nicotină care primește o astfel de autorizare, ...