Trump anunţă că o forţă internaţională va fi desfăşurată „foarte curând” în Gaza

Preşedintele american Donald Trump a declarat joi că o forţă internaţională va fi desfăşurată "foarte curând" în Gaza, la o zi după ce Statele Unite au anunţat un proiect de rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU menit să sprijine planul de pace al preşedintelui american, informează AFP.
AGERPRES - vin, 07 nov. 2025, 08:23
Trump anunţă că o forţă internaţională va fi desfăşurată

„Foarte curând. Se va întâmpla foarte curând. Şi lucrurile merg bine în Gaza”, a răspuns Donald Trump la întrebarea unui reporter despre desfăşurarea anunţată a unei astfel de forţe în teritoriul palestinian, care încă se confruntă cu o situaţie umanitară foarte precară, la aproape o lună de la intrarea în vigoare a armistiţiului dintre Israel şi gruparea islamistă palestiniană Hamas.

„Avem mai multe ţări care s-au oferit voluntar să intervină în caz de probleme cu Hamas, de exemplu, sau pentru orice altă problemă”, a adăugat el în timpul unei discuţii cu presa pe marginea unei întâlniri diplomatice de la Casa Albă cu liderii din Asia Centrală, scrie Agerpres.

Statele Unite au prezentat miercuri ţărilor partenere un proiect de rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU, menit să sprijine planul de pace al lui Donald Trump pentru Gaza, care include desfăşurarea unei forţe internaţionale.

Ambasadorul Mike Waltz i-a reunit miercuri pe cei zece membri aleşi ai Consiliului, împreună cu mai mulţi parteneri regionali (Egipt, Qatar, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită şi Turcia), potrivit misiunii SUA la ONU, menţionând că acest lucru demonstrează „sprijin regional” pentru text.

Potrivit unor surse diplomatice, mai multe ţări şi-au exprimat deja disponibilitatea de a participa la această forţă de stabilizare (ISF), în special Indonezia, dar insistă asupra unui mandat al Consiliului de Securitate pentru a desfăşura efectiv trupe în teritoriul palestinian.

Această forţă este stipulată în acordul care a dus la un armistiţiu fragil pe 10 octombrie, după doi ani de război devastator declanşat de atacul Hamas asupra Israelului.

Conform termenilor acordului, aceasta va fi compusă dintr-o coaliţie formată în principal din ţări arabe şi musulmane şi va fi desfăşurată în Gaza pentru a supraveghea securitatea pe măsură ce armata israeliană se retrage.

Te-ar mai putea interesa și
Campanie masivă de phishing: DNSC avertizează că o nouă metodă de fraudă vizează posesorii de mașini
Campanie masivă de phishing: DNSC avertizează că o nouă metodă de fraudă vizează posesorii de mașini
Șoferii din România care utilizează servicii de mobilitate urbană sunt ținta unei noi campanii de atacuri cibernetice de tip phishing, desfășurată prin intermediul mesajelor de text.......
BVB a pierdut peste 6,81 miliarde de lei din capitalizare. Cele mai importante scăderi – Christian ’76 Tour, Sinteza și Bucur SA
BVB a pierdut peste 6,81 miliarde de lei din capitalizare. Cele mai importante scăderi – Christian ’76 Tour, ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut, în această săptămână, peste 6,81 miliarde de lei la capitalizare (-1%), ...
Șeful Uber dezvăluie cifrele din România: câți șoferi și câți clienți folosesc aplicația de ride sharing
Șeful Uber dezvăluie cifrele din România: câți șoferi și câți clienți folosesc aplicația de ride sharing
Unu din trei români a efectuat o cursă cu Uber, iar în total au fost efectuate 280 de milioane de curse de la lansarea ...
Sprijinul pentru meşteşuguri trebuie să însemne mai mult decât păstrarea unor tradiţii, consideră ministrul Economiei
Sprijinul pentru meşteşuguri trebuie să însemne mai mult decât păstrarea unor tradiţii, consideră ministrul Economiei
Sprijinul pentru meşteşuguri trebuie să însemne mai mult decât păstrarea unor tradiţii, iar produsele româneşti ...