Compania americană de curierat UPS a decis să mențină la sol toată flota sa de avioane MD-11, după un accident al unei aeronave de-a sa în statul Kentucky în care au murit 13 persoane

Compania UPS a anunţat vineri că a suspendat zborurile flotei sale de avioane McDonnell Douglas MD-11, modelul implicat în accidentul de marţi din Louisville, Kentucky, în care au murit cel puţin 13 persoane, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - S, 08 nov. 2025, 14:08
Compania americană de curierat UPS a decis să mențină la sol toată flota sa de avioane MD-11, după un accident al unei aeronave de-a sa în statul Kentucky în care au murit 13 persoane

„Ca măsură de precauţie şi din raţiuni de siguranţă, am luat decizia de a suspenda temporar zborurile flotei noastre de MD-11”, a declarat un purtător de cuvânt al UPS într-un comunicat trimis prin e-mail către Reuters. MD-11 reprezintă aproximativ 9% din flota companiei, a adăugat purtătorul de cuvânt citat. Suspendarea zborurilor intră în vigoare imediat.

„Am luat această decizie la recomandarea fabricantului avionului”, a adăugat societatea de livrări şi logistică, citată de AFP.

Informaţia a fost difuzată în premieră de NBC News.

Un avion-cargo al UPS, cu destinaţia Honolulu, s-a prăbuşit marţi seara, imediat după decolarea de pe aeroportul internaţional Muhammad Ali din Louisville, în timp ce unul dintre motoarele sale se detaşase.

Aparatul a explodat, luând foc, după ce s-a prăbuşit asupra unor clădiri comerciale situate în apropierea aeroportului, ucigând cel puţin 13 persoane. Trei membri ai echipajului se aflau la bordul avionului, care şi-a terminat cursa la aproape 5 km de aerogară.

Societatea a indicat că a pus în aplicare planuri de contingenţă „pentru a se asigura că poate continua să furnizeze un serviciu fiabil”.

Anchetatori americani în siguranţa zborurilor au declarat vineri că, în timp ce semnalul de alarmă se declanşase în cockpit, trei piloţi UPS încercau să controleze aparatul de zbor.

Deşi zborul UPS 2976 a început fără incidente, un sunet repetat se aude pe înregistrarea vocilor din cabina piloţilor la doar 37 de secunde după ce echipajul a solicitat permisiunea de decolare, a declarat presei Todd Inman, membru al Consiliului naţional pentru siguranţa în transporturi.

Boeing, care deţine programul MD-11 de la fuziunea sa din 1997 cu McDonnell Douglas, şi FedEx, care operează şi avioane MD-11 pentru transportul de marfă, nu au răspuns deocamdată la o solicitare de comentarii din partea Reuters.

Sursa foto: Wikipedia

Te-ar mai putea interesa și
Hagag nu renunță încă la proiectul gigant din Constanța: 2.100 de apartamente planificate lângă Delfinariu
Hagag nu renunță încă la proiectul gigant din Constanța: 2.100 de apartamente planificate lângă Delfinariu
Dezvoltatorul Hagag a anunțat prelungirea perioadei de due-dilligence în vederea achiziției unui teren de 8,6 hectare, pretabil pentru construcția de blocuri cu apartamente. Anunțul vine după......
A fost reluată producţia la grupurile Turceni 5 şi Rovinari 4
A fost reluată producţia la grupurile Turceni 5 şi Rovinari 4
Secretarul general al Ministerului Energiei, Sorin Elisei, anunţă că luni după-amiază a fost reluată producţia la ...
Mingea cu care Maradona a marcat golul cu mâna împotriva Angliei, vândută cu peste 3 milioane dolari
Mingea cu care Maradona a marcat golul cu mâna împotriva Angliei, vândută cu peste 3 milioane dolari
Mingea cu care legendarul fotbalist argentinian Diego Armando Maradona a înscris celebrul său gol cu mâna împotriva Angliei, ...
„Unii plăteau, alţii trăiau bine-mersi din privilegiile sistemului”: Guvernul schimbă regulile la RA-APPS, cea care administrează vilele și terenurile statului
„Unii plăteau, alţii trăiau bine-mersi din privilegiile sistemului”: Guvernul schimbă regulile la RA-APPS, cea care ...
Secretarul general al Guvernului, Dan Reşitnec, a anunţat luni că a semnat ordinul care introduce criterii noi de performanţă ...