Ciorba la pungă, disponibilă la locker. Carmolimp lansează prima rețea de lockere refrigerate și congelate din România

Grupul Carmolimp lansează prima rețea națională de lockere cu temperatură controlată, dedicate livrărilor alimentare la rece, Carmolimp Lockers.
Andrada Ghira - lun, 10 nov. 2025, 13:05
Ciorba la pungă, disponibilă la locker. Carmolimp lansează prima rețea de lockere refrigerate și congelate din România

Rețeaua Carmolimp Lockers va funcționa pe un sistem hibrid de parteneriat. Investitorii achiziționează echipamentele, iar Carmolimp se ocupă de operare, mentenanță și fluxurile logistice.

Această soluție oferă posibilitatea oricărei persoane fizice sau juridice să devină partener Carmolimp prin amplasarea unui astfel de sistem pe un teren propriu. Lockerele sunt complet automatizate, asigură păstrarea temperaturii optime pentru produsele alimentare și permit consumatorilor să ridice comanda la orice oră, fără interacțiune directă.

Ciorbele la pungă, dar și alte produse marca Carmolimp, vor fi astfel disponibile pentru livrare la nivel național atât persoanelor fizice, cat si juridice.

CITEȘTE ȘI Apar restaurantele unde nu va fi nevoie de bucătari, iar mâncarea este cu 60% mai ieftină. Carmolimp intră pe piața mâncării deja gătite pentru restaurante în urma unei investiții de 300.000 de euro

„Este un proiect care schimbă modul în care se face logistica alimentară la rece în România. Ne propunem să extindem accesul la produse proaspete, livrate rapid și sigur, și, în același timp, să creăm o rețea de micro-investiții stabile, ușor de accesat de cât mai mulți oameni”, spune Valentin Șoneriu, Director general Carmolimp.

Cât costă să pui un locker

Proiectul este destinat companiilor private și e nevoie de o investiție de la 7.000 de euro, care vor aduce apoi venituri începând cu 300 de euro/lună si poate fi accesat de companii începând de astăzi.

Pentru un sistem extins, cu 24 de celule, investiția este de 10.000 de euro. Lockerele pot fi adaptate în funcție de contextul urban sau rural și pot fi amplasate în zone rezidențiale, instituții, spații comerciale sau în proximitatea punctelor cu trafic pietonal ridicat.

În funcție de numărul de celule și de poziționare, recuperarea investiției se poate realiza în șase, șapte până la 15 luni.

Lockerele Carmolimp sunt complet automatizate, cu monitorizare remote a temperaturii, alerte și raportare în timp real. Carmolimp asigură mentenanța și operarea tehnică, în timp ce partenerul oferă locația, alimentarea cu energie și conexiunea la internet.

 

Te-ar mai putea interesa și
Lege controversată despre divorț în România. Schimbare istorică pentru Codul civil
Lege controversată despre divorț în România. Schimbare istorică pentru Codul civil
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, un proiect de lege potrivit căruia, după divorţ, fiecare dintre foştii soţi poate alege să păstreze numele purtat în timpul căsătoriei,......
Declaraţie-bombă de la Trump. Preşedintele Americii spune că se gândeşte serios să retragă SUA din NATO: Este un tigru de hârtie
Declaraţie-bombă de la Trump. Preşedintele Americii spune că se gândeşte serios să retragă SUA din NATO: Este un ...
Preşedintele american Donald Trump a declarat publicaţiei britanice Daily Telegraph că se gândeşte serios să retragă ...
„Drumul Morții” – DN2: Începe construirea giratoriului de la Spătaru, de lângă Buzău
„Drumul Morții” – DN2: Începe construirea giratoriului de la Spătaru, de lângă Buzău
A fost emis ordinul de începere a lucrărilor pentru obiectivul „Amenajare intersecție cu sens giratoriu la intersecția ...
FOTO Centura Comarnic: Au fost montate grinzile de 60 de metri peste râul Prahova
FOTO Centura Comarnic: Au fost montate grinzile de 60 de metri peste râul Prahova
Etapă importantă pe șantierul Centurii Comarnic a fost înregistrată noaptea trecută: au fost montate cele două grinzi ...