Viktor Orban a bătut palma cu Trump. Acord important între SUA şi Ungaria

Premierul ungar Viktor Orban a declarat luni că "a bătut palma" cu preşedintele american Donald Trump "cu privire la scutirea Ungariei de sancţiunile petroliere americane pe o perioadă nedeterminată", relatează agenţia de presă MTI.
AGERPRES - lun, 10 nov. 2025, 13:09
Viktor Orban a bătut palma cu Trump. Acord important între SUA şi Ungaria

„Atât timp cât el este preşedinte acolo şi eu sunt prim-ministru aici, nu vor exista sancţiuni”, a spus şeful guvernului de la Budapesta, scrie Agerpres.

Orban a precizat pe Facebook că „nu este o exagerare să spunem că tocmai am încheiat cele mai importante negocieri ale anului de până acum”.

El a adăugat că miza nu putea fi mai mare pentru Ungaria. Intrarea în vigoare a sancţiunilor americane asupra surselor de energie ruseşti ar fi cauzat o creştere de două până la trei ori a costurilor utilităţilor şi o creştere de 1.000 de forinţi (2,5 euro) a preţurilor la benzină pe litru în Ungaria până la Crăciun.

„Un adevărat dezastru”, a declarat Orban.

„Am reuşit să evităm acest pericol. Astfel, familiile maghiare pot avea Crăciunul pe care şi-l doreau”, a spus prim-ministrul.

Viktor Orban, un aliat vechi al lui Donald Trump, s-a întâlnit vineri la Casa Albă cu preşedintele SUA, aceasta fiind prima lor întrevedere bilaterală de la revenirea republicanului la putere.

După încheierea întâlnirii, un reprezentant al Casei Albe a anunţat că Washingtonul a acordat Ungariei o derogare de un an de la sancţiunile americane menite să împiedice importurile de petrol şi gaze ruseşti.

El a precizat, însă, că Ungaria s-a angajat să cumpere gaz natural lichefiat (GNL) american în baza unor contracte în valoare totală de aproximativ 600 de milioane de dolari.

Sâmbătă, şeful diplomaţiei ungare, Peter Szijjarto, a susţinut că a obţinut o exceptare pe termen nelimitat de la sancţiunile americane, contrazicându-l astfel pe reprezentantul Casei Albe.

Ungaria şi-a menţinut dependenţa de gazul şi petrolul ruseşti chiar şi după începerea războiului din Ucraina în februarie 2022, ceea ce i-a atras critici dure din partea mai multor ţări din Uniunea Europeană şi NATO.

Datele Fondului Monetar Internaţional (FMI) arată că în 2024 Ungaria a importat din Rusia 74% din necesarul său de gaz şi 86% din nevoile de petrol.

Te-ar mai putea interesa și
Nicolae Liviu Toader (președinte SindFISC): Protestele funcționarilor din finanțe vor trece la o treaptă superioară în funcție de noua formă a legii salarizării
Nicolae Liviu Toader (președinte SindFISC): Protestele funcționarilor din finanțe vor trece la o treaptă superioară ...
Protestele angajaţilor din sistemul finanţelor publice ar putea trece într-o etapă superioară, inclusiv prin declanşarea unui conflict de muncă, în funcţie de forma noii legi a salarizării,......
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Ce progrese au mai făcut turcii de la Mapa – Cengiz la cele trei tuneluri în lucru
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Ce progrese au mai făcut turcii de la Mapa – Cengiz la cele trei tuneluri în ...
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) detaliază miercuri stadiul lucrărilor la secțiunea ...
CCR a validat o excepție de la o directivă UE prin care se permite finanțarea cu fonduri publice a instalării cazanelor alimentate cu combustibili fosili
CCR a validat o excepție de la o directivă UE prin care se permite finanțarea cu fonduri publice a instalării cazanelor ...
Curtea Constituţională a României a validat miercuri o dispoziţie legală adoptată în Parlament prin care se permite ...
Prima tranzacție cu energie electrică cu profil solar a avut loc la BRM pe piața dedicată. Prețul a fost de 275 de lei/MWh
Prima tranzacție cu energie electrică cu profil solar a avut loc la BRM pe piața dedicată. Prețul a fost de 275 de lei/MWh
Bursa Română de Mărfuri (BRM) anunță încheierea primei tranzacții de energie electrică cu profil solar din România, ...