Nicolas Sarkozy a ieșit din închisoare, după ce justiția franceză a ordonat eliberarea sa

Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy a fost eliberat din închisoare şi a plecat acasă luni, după ce Curtea de Apel din Paris a decis că poate fi pus în libertate până la judecarea apelului după ce a fost condamnat pentru că a conspirat să obţină fonduri din Libia pentru campania sa electorală din 2007, relatează Reuters, transmite Agerpres.
AGERPRES - lun, 10 nov. 2025, 20:06
Nicolas Sarkozy a ieșit din închisoare, după ce justiția franceză a ordonat eliberarea sa

Sarkozy a fost încarcerat pe 21 octombrie după ce a fost găsit vinovat în septembrie de conspiraţie criminală pentru eforturile unor colaboratori apropiaţi de a procura fonduri pentru campania sa din 2007 de la fostul lider libian Muammar al-Gaddafi, între timp decedat.

Fostul lider conservator, care a fost preşedinte între 2007 şi 2012, a declarat că experienţa sa din închisoare a fost dificilă.

Curtea de Apel a decis că Sarkozy nu prezintă un risc de a părăsi ţara şi de aceea nu trebuie să rămână în închisoare până la judecarea apelului.

Eliberarea sa are la bază criterii specifice, precum riscul de a părăsi ţara, şi nu reprezintă un indiciu privind probabilitatea de reuşită a apelului, notează Reuters.

„Trăiască libertatea”, a postat după eliberarea tatălui fiul cel mic al lui Sarkozy, Louis, pe reţeaua de socializare X, alături de o fotografie din copilărie alături de tatăl său.

Condamnarea la cinci ani de închisoare a lui Sarkozy a fost pusă în aplicare cu promptitudine din cauza a ceea ce judecătorii au numit în septembrie „gravitatea extraordinară” a infracţiunii. Fostul preşedinte a fost încarcerat în închisoarea La Sante din Paris.

Procurorul general a recomandat luni ca Sarkozy să fie eliberat în timpul judecării apelului său.

Curtea a fost de acord să-l elibereze sub control judiciar, care include o interdicţie de a părăsi Franţa şi de a discuta cu orice oficial de la Ministerul Justiţiei.

Sarkozy a negat în mod repetat că ar fi făcut ceva ilegal, afirmând că este o victimă a răzbunării şi urii. El nu a participat la audierea de luni în persoană, ci prin legătură video din închisoare.

El a spus Curţii că va respecta orice solicitare a sistemului judiciar dacă este eliberat.

„Sunt francez, domnule. Îmi iubesc ţara. Lupt pentru ca adevărul să învingă. Mă voi supune tuturor obligaţiilor care îmi sunt impuse, aşa cum am făcut mereu”, a dat el asigurări.

„Este dificil. Cu adevărat dificil, aşa cum trebuie să fie pentru fiecare deţinut. Aş spune chiar că te secătuieşte”, a spus Sarkozy despre timpul petrecut în închisoare.

Te-ar mai putea interesa și
Cluj Business Campus crește cu 20% prezența angajaților la birou pentru companiile chiriașe prin ecosistemul de beneficii integrate
Cluj Business Campus crește cu 20% prezența angajaților la birou pentru companiile chiriașe prin ecosistemul de beneficii ...
Cluj Business Campus (CBC), proiect de real estate urban și workplace experience dezvoltat la Cluj-Napoca, crește cu aproximativ 20% prezența angajaților la birou în rândul companiilor......
Ministerul Transporturilor colectează sesizări privind problemele întâmpinate la călătoria cu trenul
Ministerul Transporturilor colectează sesizări privind problemele întâmpinate la călătoria cu trenul
Un formular online prin care se pot semnala problemele întâmpinate în timpul călătoriilor cu trenul a fost lansat de ...
Bolojan, lovit de Justiție. Ce a decis Curtea de Apel București
Bolojan, lovit de Justiție. Ce a decis Curtea de Apel București
Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a admis, luni, o cerere depusă de un ONG şi a anulat decizia premierului interimar Ilie ...
România este prima ţară NATO care a primit sistemul de luptă naval Advent din Turcia
România este prima ţară NATO care a primit sistemul de luptă naval Advent din Turcia
Sistemul național turc de gestionare a luptei ADVENT a fost exportat pentru prima dată către un stat membru al NATO, după ...