Simplificarea procedurii de emitere a autorizaţiilor privind securitatea la incendiu, discutată de premier cu retailerii din România

Premierul Ilie Bolojan a avut marţi o nouă rundă de consultări cu reprezentanţii camerelor de comerţ şi ai retailerilor din România, discuţia fiind axată pe simplificarea şi digitalizarea procedurii de emitere a avizelor şi autorizaţiilor privind securitatea la incendiu.
AGERPRES - mar, 11 nov. 2025, 15:07
Simplificarea procedurii de emitere a autorizaţiilor privind securitatea la incendiu, discutată de premier cu retailerii din România

În cadrul discuțiilor, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretarul de stat în MAI Raed Arafat, a prezentat principiile care vor sta la baza pachetului de modificări legislative, reglementări ce vor fi publicate în consultare publică începând cu această săptămână.

„Noile prevederi vor avea în vedere simplificarea procedurilor, reducerea termenelor de emitere a avizelor şi autorizaţiilor privind securitatea la incendiu, digitalizarea procesului de autorizare/avizare, demersuri care vor contribui la facilitarea demarării investiţiilor. Tot în acest scop, va fi eficientizată şi flexibilizată procedura internă de analiză a documentelor depuse pentru emiterea avizelor şi autorizaţiilor. De asemenea, pentru a întări normele de siguranţă şi, implicit, prevenţia, va creşte responsabilizarea arhitecţilor, proiectanţilor şi administratorilor şi va fi instituit un control mai riguros privind respectarea normelor de apărare împotriva incendiilor. Noile reglementări vor avea şi scopul de clarificare a legislaţiei, astfel încât să existe practici unitare în implementare”, se arată în comunicat.

Conform Guvernului, premierul Bolojan a subliniat deschiderea spre dialog în vederea găsirii celor mai bune soluţii.

„În discuţiile avute cu mediul de afaceri au fost semnalate o serie de nemulţumiri. Unele sunt legate de procesul de avizare şi autorizare privind securitatea la incendiu şi de obţinerea avizelor de mediu. În ceea ce priveşte prima temă, avem un pachet de modificări legislative pregătit pentru a reduce termenele şi a fi cât mai serioşi şi eficienţi în prevenirea incendiilor. Invit mediul de afaceri şi pe toţi cei interesaţi să vină cu propuneri în perioada de consultate publică pentru a ajunge la o variantă legislativă cât mai bună. Cât priveşte nemulţumirile semnalate cu privire la termenele lungi pentru emiterea avizelor de mediu, soluţiile se află în analiza unui grup de lucru la nivelul Guvernului şi le vom prezenta în scurt timp”, a afirmat Ilie Bolojan, citat în comunicat.

Reprezentanţii camerelor de comerţ şi ai retailerilor au apreciat soluţiile legislative propuse de Guvern, au solicitat unele clarificări şi au transmis că vor contribui la definitivarea pachetului legislativ astfel încât procedurile de avizare şi autorizare să fie simplificate, iar noua legislaţie privind prevenirea şi protejarea împotriva incendiilor să fie corect pusă în aplicare, menţionează oficialii guvernului.

Te-ar mai putea interesa și
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât să poată produce drone militare, având nevoie de acestea pentru......
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...
Președinția Uniunii Europene propune reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pentru perioada 2028-2034. Siegfried Mureșan spune că PE respinge ferm o asemenea variantă
Președinția Uniunii Europene propune reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pentru perioada 2028-2034. Siegfried ...
Preşedinţia Uniunii Europene, asigurată semestrul acesta de Irlanda, a propus sâmbătă reducerea cu 8% a bugetului multianual ...
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
Fabrica din Galați a Justrite Romania, care produce echipamente pentru depozitarea și manipularea în siguranță a substanțelor ...