Scandalul Lukoil – Bulgaria a cerut SUA exceptarea sa de la aplicarea sancţiunilor. Ce face România

Bulgaria, urmând exemplul Germaniei şi Ungariei, a solicitat o excepţie din partea SUA privind aplicarea sancţiunilor americane impuse companiei petroliere ruse Lukoil, care deţine singura rafinărie bulgară, a confirmat miercuri în parlamentul de la Sofia ministrul bulgar al Energiei, Jecho Stankov, relatează agenţia EFE. Preşedintelşe Nicuşor Dan a anunţat azi că că intenția României este ca rafinăria Petrotel Lukoil să fie cumpărată de cineva, și că există și varianta ca ea să fie preluată de stat, pe o perioadă limitată. În ciuda faptului că pe 21 noiembrie intră în vigoare sancțiunile americane asupra Lukoil, care pot bloca activitatea din România, Nicușor Dan crede că “nimic nu ne obligă să ne grăbim”. Mai jos puteţi citi şi declaraţiile ministrului Energiei.
AGERPRES - mie, 12 nov. 2025, 15:57
Scandalul Lukoil - Bulgaria a cerut SUA exceptarea sa de la aplicarea sancţiunilor. Ce face România

Potrivit ministrului menţionat cererea a fost înaintată Washingtonului la sfârşitul lunii octombrie, la câteva zile după ce administraţia preşedintelui american Donald Trump a anunţat sancţiuni împotriva Lukoil şi Rosneft, două dintre principalele companii petroliere ruseşti, sancţiuni aplicabile începând din data de 21 noiembrie, scrie Agerpres.

Ce a spus Nicușor Dan

E un grup de lucru la nivelul Guvernului, de care sunt informat. În linii mari, Lukoil are în România o rafinărie și vreo 100 de benzinării (de fapt, are circa 320 de benzinării, este al doilea lanț că mărime după Petrom– n.red.) Asta este activitatea comercială a Lukoil în România.

Ponderea benzinăriilor nu este foarte importantă, importantă este rafinăria. În acest moment, ea este închisă pentru mentenanță, urmând să fie redeschisă în câteva săptămâni. După cum se vede, faptul că ea este închisă nu afectează fluxul (de aprovizionare cu carburanți a României – n.r.). Însă pe termen mediu și lung, dacă ea nu ar mai procesa, nu ar mai rafina, ne-ar obliga să importăm mai mult. Asta este problema.

Ca să spun ceva, cumva, la un nivel foarte grosier-superficial: pe de o parte, nu există riscul ca ea să fie preluată de cineva, o firmă-paravan a Rusiei, pentru că avem o Comisie (Comisia pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe – n.r.) care evaluează toate vânzările de companii de interes strategic. Acest risc nu există.

Bineînțeles că există un interes ca ea să fie preluată, însă nimic nu ne obligă să ne grăbim cu procesul ăsta. Și există și varianta, care are nevoie de un cadru normativ special, ca, pe o perioadă limitată, ea să fie preluată de statul român.

Ce a spus Ministerul Energiei

România nu va solicita Statelor Unite prelungirea termenului la care se vor impune sancțiunile asupra Lukoil, iar Ministerul Energiei lucrează la un act normativ prin care să “preia controlul “ funcționării rafinăriei Petrotel Ploiești și a rețelei de benzinării, a declarat aseară ministrul Energiei, Bogdan Ivan.

“Colegii mei din Ministerul Energiei lucrează în continuare, împreună cu toate autoritățile relevante, la crearea legislației care să asigure, pe de o parte, conformarea deplină cu regimul de sancțiuni stabilit de Statele Unite, iar pe de altă parte, continuitatea activităților de rafinare ale Petrotel Ploieşti, precum și de comercializare a produselor petroliere, fără a periclita aprovizionarea pieței naționale de combustibili.

România și Bulgaria, țări în care Lukoil are activități semnificative, încearcă să împiedice închiderea rafinăriilor lor, care sunt controlate de Lukoil, înainte ca sancțiunile SUA împotriva proprietarilor ruși să intre în vigoare, la data de 21 noiembrie. Una dintre opțiunile luate în calcul de București ar fi fost să ceară o derogare prin care să prelungească termenul de aplicare a sancțiunilor, potrivit unor informații publicate pe surse de publicația Politico.

Iată că, acum, oficial, Guvenul României elimină această opțiune și arată că lucrează la o lege prin care să poată prelua controlul asupra rafinăriei de 2,5 milioane de tone și a rețelei de 320 de benzinării.

Asta după ce săptămâna trecută, Bulgaria, mult mai lovită de sancțiuni pentru că are o singură rafinărie, care este controlată de Lukoil, a adoptat modificările legale care-i permit să preia rafinăria şi să o vândă unui nou proprietar, în contextul sancţiunilor occidentale.

Nu știm foarte clar ce înseamnă sintagma “să preia controlul” formulată de Ivan. Poate fi o naționalizare a activelor, dar deja din surse s-a spus că aceasta este ultima opțiune. Sau poate fi o preluare în administrare, așa cum a făcut Germania, care a preluat controlului operațional al rafinăriei Schwdt, care alimentează inclusiv Berlinul, de la compania rusă Rosneft, în urma sancțiunilor impuse după invazia Ucrainei.

Statul german, prin agenția de reglementare, a plasat activele Rosneft Germania sub administrare temporară pentru a asigura continuitatea aprovizionării cu combustibili. Astfel, rafinăria Schwedt a continuat să funcționeze la capacitate aproape normală, garantând alimentarea regiunii Berlin-Brandenburg fără țiței rusesc și ea nu intră nici acum sub incidența sancțiunilor occidentale, chiar dacă, în acte, proprietar este tot Rosneft.

O spun răspicat: nu voi solicita prelungirea termenului de 21 noiembrie fixat de autoritățile americane. Mai mult, voi susține replicarea şi aplicarea unitară a sancțiunilor inițiate de SUA la nivelul întregii Uniuni Europene.

România trebuie să preia controlul asupra companiei pentru a garanta implementarea completă a măsurilor internaționale, pentru a proteja locurile de muncă ale celor 5.000 de angajați și pentru a asigura stabilitatea și securitatea sistemului energetic național”, a scris pe facebook Ivan.

–––––––––––––––-

Trump speră că prin aceste sancţiuni, şi mai ales prin sancţiunile secundare cu care ameninţă companiile şi statele terţe care ar continua să facă afaceri cu cele două companii ruseşti, vor fi diminuate veniturile energetice ale Rusiei, pentru a-i fi diminuate implicit veniturile pentru finanţarea armatei şi a accepta prin urmare încetarea războiului din Ucraina în termenii doriţi de aceasta şi de susţinătorii săi occidentali, scrie Agerpres.

Până la declaraţia de miercuri a ministrului bulgar al energiei autorităţile de la Sofia nu anunţaseră public solicitarea unei astfel de scutiri, iar anunţul acestuia nu precizează perioada pentru care a fost cerută excepţia.

Obiectivul acestei solicitări, a mai spus ministrul citat, este „obţinerea unei scutiri care să garanteze stabilitatea şi continuitatea producţiei pe teritoriul naţional, să asigure acoperirea nevoilor şi, în consecinţă, menţinerea nivelului preţurilor la combustibili”.

Germania a anunţat că a obţinut deja din partea SUA o scutire de la aplicarea sancţiunilor împotriva Rosneft, companie care operează o mare rafinărie lângă Berlin. De asemenea, premierul ungar Viktor Orban a obţinut, în urma summitului de vineri cu Trump, acordul SUA de a continua să cumpere petrol prin conducte ruseşti, întrucât Ungaria este o ţară lipsită de ieşire la mare şi se poate aproviziona mai dificil din alte surse.

Te-ar mai putea interesa și
ANPC a intrat în târgurile de Crăciun. Ce a găsit și ce amenzi a aplicat
ANPC a intrat în târgurile de Crăciun. Ce a găsit și ce amenzi a aplicat
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a controlat peste 220 de operatori economici la Târgurile de Crăciun din întreaga ţară, în perioada 2-5 decembrie, aplicând 48......
Semne clare de recesiune în România. Scădere record în retail. Comerțul cu amănuntul se duce pe tobogan, românii nu mai consumă
Semne clare de recesiune în România. Scădere record în retail. Comerțul cu amănuntul se duce pe tobogan, românii nu ...
Comerțul cu amănuntul (retail) a scăzut cu 4% în luna octombrie, acesta fiind cel mai mare declin lunar din 2020 până ...
Trimisul special american Keith Kellogg crede că acordul de pace cu Ucraina este foarte aproape
Trimisul special american Keith Kellogg crede că acordul de pace cu Ucraina este foarte aproape
Trimisul special al preşedintelui american în Ucraina, Keith Kellogg, a declarat că un acord pentru a pune capăt războiului ...
Compania ungară de stat MVM construiește cea mai mare centrală electrică pe gaze din Ungaria, la 100 km de granița cu România
Compania ungară de stat MVM construiește cea mai mare centrală electrică pe gaze din Ungaria, la 100 km de granița cu ...
Compania energetică ungară MVM a semnat un împrumut sindicalizat pe termen lung în valoare de 1,2 miliarde de euro cu ...