UE pregăteşte noi taxe pentru Shein, Temu şi Alibaba

Bruxelles-ul a cerut impunerea din 2026, la nivelul UE, a unei taxe pentru procesarea coletelor mici comandate de pe platformele online, cum ar fi Shein, Temu şi Alibaba, cu peste doi ani mai devreme decât era programat, în încercarea de a reduce importurile ieftine de miliarde de euro din China, se arată într-un articol publicat de Financial Times (FT).
AGERPRES - J, 13 nov. 2025, 09:47
UE pregăteşte noi taxe pentru Shein, Temu şi Alibaba

Joi, Comisia Europeană ar urma să solicite miniştrilor de Finanţe din UE să fie de acord cu implementarea mai rapidă, pentru a proteja retailerii europeni de concurenţa incorectă. „Este un pas crucial pentru a ne asigura că Uniunea Europeană îşi consolidează poziţia, în contextul realităţilor comerciale în schimbare rapidă”, se arată în scrisoarea comisarului pentru comerţ şi securitate economică Maros Sefcovic, adresată miniştrilor de Finanţe şi consultată de Financial Times.

Decizia „ar trimite un semnal puternic că Europa este decisă să-şi sporească competitivitatea şi să asigure condiţii echitabile pentru afacerile sale”, se arată în scrisoare, scrie Agerpres.

Solicitarea ca taxa să fie implementată în primul trimestru din 2026 arată înăsprirea atitudinii CE faţă de China şi faţă de ceea ce este perceput ca practici comerciale incorecte ale Beijingului şi vine cu 10 zile înainte de summitul G20 unde liderii Europeni ar urma să discute problemele comerciale cu preşedintele chinez Xi Jinping.

În mai, CE a propus eliminarea scutirilor de care beneficiau coletele cu o valoare de sub 150 euro şi impunerea unei taxe de doi euro din 2028. Sunt vizate coletele de valoare mică venite din Asia, via platforme precum Shein sau Temu. Măsura a fost solicitată în special de Franţa, care la finele lunii aprilie a propus plata unor „costuri de gestiune” pentru fiecare colet mic ce intră în Europa.

Anul trecut, aproximativ 4,6 miliarde de trimiteri cu valoare mică, adică bunuri cu o valoare care nu depăşeşte 150 euro, au intrat pe piaţa UE, echivalentul a 12 milioane de colete pe zi. Această cifră este de două ori mai mare decât în 2023 şi de trei ori mai mare decât în 2022, iar multe dintre aceste bunuri s-au dovedit a fi neconforme cu legislaţia europeană. Această creştere exponenţială ridică numeroase semne de întrebare în condiţiile în care tot mai multe produse dăunătoare intră în UE.

Mai mult, vânzătorii europeni, care respectă standardele ridicate în materie de produse, riscă să fie afectaţi de practicile neloiale şi de vânzarea de bunuri contrafăcute prin intermediul pieţelor online. În cele din urmă, numărul mare de colete expediate şi transportate are o amprentă ecologică şi climatică negativă.

„Acest calendar este incompatibil cu urgenţa situaţiei. Industriile europene, în special vânzările cu amănuntul, au subliniat în mod repetat că această denaturare a concurenţei trebuie eliminată fără întârziere. Este extrem de dificil de explicat companiilor şi cetăţenilor noştri de ce UE nu poate acţiona mai rapid”, a atras atenţia Sefcovic.

Liderii UE vor trebui să ajungă la un acord privind noul calendar şi să negocieze taxa vamală fixă care va fi impusă. Unele ţări, inclusiv România, au impus recent taxe naţionale de până la 5 euro, forţând Comisia să adopte rapid măsuri.

„Aceasta nu este o problemă tehnică, este legată de capacitatea Europei de a acţiona pentru a-şi proteja interesele economice. O Europă modernă, competitivă trebuie să poată fi capabilă să se protejeze mai bine de mărfurile care intră la frontieră şi să susţină concurenţa loială”, a adăugat Sefcovic.

Te-ar mai putea interesa și
Iranul închide strâmtoarea Ormuz. Noi atacuri SUA
Iranul închide strâmtoarea Ormuz. Noi atacuri SUA
Iranul a anunţat duminică închiderea Strâmtorii Ormuz "până la noi ordine" după ce forţele sale armate au tras asupra unei nave care urma o "un traseu neautorizat", iar SUA au lansat o nouă......
Fotbal – CM 2026: FIFA vinde bucăţi din gazonul finalei Cupei Mondiale, ca piese de colecţie. Cea mai scumpa Cupă mondială din istoria FIFA
Fotbal – CM 2026: FIFA vinde bucăţi din gazonul finalei Cupei Mondiale, ca piese de colecţie. Cea mai scumpa Cupă ...
Gazonul pe care se va disputa finala Cupei Mondiale de fotbal 2026, programată în data de 19 iulie pe stadionul MetLife ...
Incendiu la calea ferată din Germania, pe un ax feroviar major. Suspiciune de sabotaj, extrema stângă ar fi revendicat acțiunea
Incendiu la calea ferată din Germania, pe un ax feroviar major. Suspiciune de sabotaj, extrema stângă ar fi revendicat ...
Poliția germană investighează un nou posibil act de sabotaj asupra unei axe feroviare importante care leagă orașele ...
Ultimatum al industriei auto germane: Închiderea unor uzine sau cedarea lor parțială către companii chineze a devenit inevitabilă
Ultimatum al industriei auto germane: Închiderea unor uzine sau cedarea lor parțială către companii chineze a devenit ...
Industria auto europeană traversează o criză structurală profundă, caracterizată prin pierderea accelerată a competitivității ...