Profitul Transgaz a crescut de 5 ori

Transgaz, operatorul rețelei naționale de transport a gazelor, raportează un profit net consolidat de 681,9 milioane lei, în primele nouă luni, de aproape cinci ori mai mare față de perioada similară din 2024, potrivit raportului transmis Bursei de Valori București.
Mihai Nicuţ - vin, 14 nov. 2025, 09:00
Profitul Transgaz a crescut de 5 ori

Profitul net consolidat de 682 de milioane de lei este în creştere cu 471% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, pe fondul majorării veniturilor reglementate şi al actualizăroo valorii activelor la rata inflaţiei.

Veniturile consolidate din exploatare, excluzând activitatea de echilibrare şi construcţii, au cresut cu 40%, ajungând la 2,1 miliarde de lei. Veniturile din echilibrare au urcat cu 82%, până la 292 de milioane de lei, ca urmare a preţurilor mai mari şi a volumelor mai ridicate.

Creşterea tarifelor de transport aplicate de la 1 octombrie 2024 a ridicat venitul reglementat la peste 2 miliarde de lei pentru anul gazier 2024–2025, faţă de 1,64 miliarde de lei în anul gazier precedent.

Veniturile din rezervarea de capacitate au crescut cu 461 de milioane de lei, iar cele din componenta volumetrică cu 57 de milioane de lei.

Transgaz are o capitalizare de 12 mld. lei, după o creștere fulminantă a valorii acțiunii TGN, de circa 170% în acest an.

 

Te-ar mai putea interesa și
Este oficial, 2026 este un an bun pentru agricultură. Producția de grâu a depășit-o pe cea de anul trecut. Cât au băgat fermierii în hambare
Este oficial, 2026 este un an bun pentru agricultură. Producția de grâu a depășit-o pe cea de anul trecut. Cât au băgat ...
Producția de grâu, secară și triticale a depășit 13,5 milioane de tone după ce s-a recoltat 99,1% din suprafața cultivată, arată ultimele date ale Ministerului Agriculturii. Cantitatea este......
CEO Microsoft România: Avem nevoie de tineri absolvenți care să știe să facă lucrurile diferit. Cred că vom depăși de 2.000 de angajați anul viitor
CEO Microsoft România: Avem nevoie de tineri absolvenți care să știe să facă lucrurile diferit. Cred că vom depăși ...
Inginerii Microsoft din România contribuie la dezvoltarea unora dintre produsele pe care gigantul american le vinde în ...
Ucraina construiește un parc eolian uriaș care să livreze energie inclusiv în România. Proiectul a fost acceptat de Bruxelles
Ucraina construiește un parc eolian uriaș care să livreze energie inclusiv în România. Proiectul a fost acceptat de ...
Comisia Europeană a aprobat trei noi proiecte transfrontaliere în domeniul energiei regenerabile în cadrul celui de-al ...
Industria regenerabilelor a cerut ANRE reducerea garanției cerute pentru proiectele de baterii, la 5.000 de euro/MW, de la 30.000 cât este acum
Industria regenerabilelor a cerut ANRE reducerea garanției cerute pentru proiectele de baterii, la 5.000 de euro/MW, de ...
Reprezentanții industriei regenerabile au solicitat ANRE reducerea de șase ori a garanției solicitate pentru autorizarea ...