Grupului Volkswagen, forțat să amâne deciziile privind viitoare investiții de miliarde de euro

Consiliul de supraveghere al grupului Volkswagen a amânat aprobarea unui pachet de investiții de miliarde de euro aruncând o umbră asupra finanțării viitoarelor proiecte ale tuturor mărcilor sale.
Robert Stan - vin, 14 nov. 2025, 09:10
Grupului Volkswagen, forțat să amâne deciziile privind viitoare investiții de miliarde de euro

Consiliul de supraveghere al grupului Volkswagen a amânat aprobarea pachetului său de viitoare investiții în valoare de miliarde de euro, scrie publicația germană Bild, citând mai multe surse din cadrul producătorului auto.

Întârzierea aruncă o umbră asupra planificării viitoare a noilor modele și a cheltuielilor de capital în cele aproape 100 de fabrici ale grupului din întreaga lume.

Proiecte precum o potențială fabrică Audi în SUA vor fi dificil de realizat, deoarece capitalul necesar nu este disponibil, mai scriu jurnaliștii Bild notând și că Volkswagen are un deficit de finanțare a investițiilor de aproximativ 11 miliarde de euro doar pentru 2026.

Deși poate părea o simplă amânare, decizia consiliul de supraveghere poate pune în pericol multe proiecte deoarece, fără angajamente financiare clare, furnizorii nu pot planifica noi componente, programele de dezvoltare se blochează, iar retehnologizarea fabricilor vor fi întârziate. Cel puțin asta susțin sursele Bild.

Ședința anuală a consiliului de supraveghere al Volkswagen AG, având ca temă planificarea investițiilor pentru următorii cinci ani are loc, în mod tradițional, în luna noiembrie. Inițial, ședința era programată pentru data de 14 noiembrie.

În cadrul ședințelor e acest fel se stabilesc fabricile care vor fi modernizate, modelele care vor fi dezvoltate și asamblate și tehnologiile care vor fi promovate.

Dacă circumstanțele se îmbunătățesc, o reuniune specială a consiliului de supraveghere ar putea fi convocată în decembrie 2025, însă o sursă de rang înalt a declarat pentru Bild că deliberările „ar putea dura cu ușurință până în primăvară”.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...