Iranul confirmă că a reținut un petrolier în apele Golfului Persic

Armata ideologică a Republicii Islamice Iran, Gardienii Revoluţiei, a confirmat sâmbătă că a reţinut în apele din Golful Persic un petrolier care şi-a schimbat în mod brusc direcţia vineri în strâmtoarea Ormuz pentru a se îndrepta spre apele iraniene, informează AFP şi Reuters, transmite Agerpres.
AGERPRES - S, 15 nov. 2025, 15:35
Iranul confirmă că a reținut un petrolier în apele Golfului Persic

Vineri la ora 04:00 GMT, „în urma unei decizii a justiţiei care ordona confiscarea încărcăturii unui petrolier, „Talara”, aflat sub pavilionul Insulelor Marshall, unităţile de intervenţie rapidă ale Marinei Gardienilor Revoluţiei au supravegheat mişcările lui, l-au interceptat şi l-au reţinut”, au anunţat Gardienii Revoluţiei într-un comunicat.

„Petrolierul comitea o infracţiune, pentru că transporta o încărcătură neautorizată”, au afirmat ei.

„Petrolierul transporta 30.000 de tone de produse petrochimice şi se îndrepta spre Singapore. El a fost imobilizat în aceasta dimineaţă, pentru a remedia încălcările constatate ale legii” au precizat Gardienii.

Gardienii Revoluţiei sunt o forţă distinctă de ce a Armatei Naţionale iraniene.

Nava plecase din Ajman, Emiratele Arabe Unite, şi se îndrepta spre Singapore, potrivit societăţi maritime Ambrey.

Ea a fost abordată de trei nave mici în timp ce traversa strâmtoarea Ormuz în direcţia sud.

Strâmtoarea Ormuz, un pasaj-cheie pentru transportul mondial de petrol şi de gaz natural lichefiat, a fost scena mai multor incidente în trecut.

Anul trecut, Gardienii Revoluţiei au arestat un port-container, acuzându-l pe armatorul acestuia de legături cu Israelul, după un atac sângeros contra consulatului iranian în Siria, imputat Tel Avivului.

Sursa foto: Captură video YouTube.com

Te-ar mai putea interesa și
„Furie şi ruşine”: Emmanuel Macron rupe tăcerea după protestele sângeroase din Franța. Aproape 2.400 de persoane arestate și mii de afaceri devastate
„Furie şi ruşine”: Emmanuel Macron rupe tăcerea după protestele sângeroase din Franța. Aproape 2.400 de persoane ...
"Simţim cu toţii furie şi ruşine în această seară", a declarat preşedintele francez Emmanuel Macron duminică seara cu privire la violenţele care au avut loc în contextul protestelor din 17......
Bolojan: Am semnat acordul cu premierul desemnat care condiţionează votul PNL pentru învestirea noului Guvern
Bolojan: Am semnat acordul cu premierul desemnat care condiţionează votul PNL pentru învestirea noului Guvern
Bucureşti, 18 oct /Agerpres/ - Premierul interimar Ilie Bolojan, lider al PNL, a declarat că duminică seară a semnat ...
Moscova trece la naționalizări de război: Putin confiscă fabricile și afacerile unor companii din Franța, Germania și Belgia
Moscova trece la naționalizări de război: Putin confiscă fabricile și afacerile unor companii din Franța, Germania ...
Rusia a preluat controlul asupra activelor locale ale mai multor companii europene, inclusiv din Franţa, Germania, Suedia ...
Anunț de la Orange pentru toți clienții din România. Extra opțiuni noi
Anunț de la Orange pentru toți clienții din România. Extra opțiuni noi
Orange Romania anunță o nouă extra opțiune, disponibilă abonaților săi începând cu 15 octombrie. Prin parteneriatul ...