Lukoil cere Guvernului de la Sofia să nu se amestece în vânzarea activelor sale din Bulgaria și spune că va apela la justiție pentru a-și apăra drepturile

Grupul petrolier rus Lukoil, vizat de sancţiunile americane, a cerut miercuri Bulgariei să nu se amestece în vânzarea activelor sale din această ţară, după ce Guvernul de la Sofia a preluat controlul asupra operaţiunilor Lukoil din Bulgaria, informează AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - mie, 19 nov. 2025, 19:29
Lukoil cere Guvernului de la Sofia să nu se amestece în vânzarea activelor sale din Bulgaria și spune că va apela la justiție pentru a-și apăra drepturile

Rafinăria Lukoil de la Burgas este cea mai mare companie din Bulgaria, cu venituri estimate la 4,68 de miliarde de euro în 2024. Prin numirea unui administrator special la vârful acestei companii, autorităţile de la Sofia speră să ocolească sancţiunile americane, un act denunţat drept „expropriere” de Moscova.

„Lukoil ia toate măsurile necesare pentru a finaliza vânzarea rafinăriei, a reţelei de benzinării şi a altor active din Bulgaria către un nou proprietar şi speră că activităţile administratorului extern nu vor împiedica acest proces”, a transmis grupul rus într-un comunicat. „Compania îşi rezervă dreptul de a intenta acţiuni în justiţie pentru a-şi proteja drepturile şi interesele legitime în cazul unei încălcări”, a adăugat al doilea mare producător de petrol din Rusia.

Lukoil se bucura de un cvasi-monopol în Bulgaria, cu o reţea de depozite de combustibil, benzinării şi companii care furnizează carburant pentru nave şi aeronave. Printre activele sale bulgăreşti se numără rafinăria Neftochim, cea mai mare rafinărie de petrol din Balcani, situată în oraşul Burgas de la Marea Neagră, pe care o deţine din 1999.

La sfârşitul lunii octombrie, Statele Unite au adăugat cei mai mari doi producători de petrol din Rusia, Lukoil şi Rosneft, pe lista lor de sancţiuni, un registru monitorizat de multe ţări şi temut în lumea afacerilor. Companiile care lucrează cu entităţi ruseşti riscă sancţiuni secundare, care le-ar împiedica accesul la băncile, traderii, transportatorii şi asiguratorii americani – coloana vertebrală a pieţei de materii prime.

Iniţial, Statele Unite au acordat Lukoil aproximativ o lună pentru a vinde rafinăria de la Burgas, ceea ce a provocat îngrijorări guvernului bulgar, care se temea că ar duce la închiderea acestei infrastructuri critice pentru aprovizionarea cu combustibil.

Ulterior, termenul limită a fost prelungit până pe 29 aprilie 2026.

Săptămâna trecută, Guvernul bulgar l-a numit pe Rumen Spetsov drept administrator special la Lukoil Neftochim Burgas. De asemenea, Spetsov a devenit administrator special al celorlalte trei companii ale Lukoil din Bulgaria: Lukoil-Bulgaria EOOD (un lanţ de peste 200 de benzinării), Lukoil Aviation Bulgaria EOOD (o companie care se ocupă cu alimentarea cu carburant a aeronavelor) şi Sustainable Energy Supply EOOD (o companie care se ocupă cu marketingul şi comercializarea gazelor naturale şi a altor hidrocarburi).

Decizia Sofiei de a numi un administrator special a provocat critici, mulţi susţinând că aceasta decizie reprezintă un risc financiar semnificativ în cazul unei contestaţii în justiţie din partea Rusiei. Opoziţia bulgară suspectează Guvernul că se pregăteşte să transfere active unui apropiat, o acuzaţie pe care coaliţia guvernamentală a negat-o.

În România, Lukoil deţine rafinăria Petrotel şi comercializează carburanţi printr-o reţea de 300 de staţii de distribuţie.

Te-ar mai putea interesa și
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri de hypermarketuri. Studiu de caz Kaufland
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri ...
Produsele coreene de înfrumusețase au devenit vârful de lance al categoriei în marile lanțuri de hypermarketuri. Unele studii spun că 40% dintre femeile din generația Z (persoanele născute......
Excepţia naşte monştri. Top venituri din drepturi de autor: de la 25 de milioane de lei, la peste 5 milioane de lei în 2025. NU s-a datorat CAS pentru majoritatea. CASS s-a plătit plafonat EXCLUSIV
Excepţia naşte monştri. Top venituri din drepturi de autor: de la 25 de milioane de lei, la peste 5 milioane de lei în ...
Cel mai mare venit net din drepturi de autor, încasat de o persoană fizică în 2025, e de 25 de milioane de lei pe an, ...
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a ...
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...