Chinezii de la Dongfang sunt interesați de centralele pe gaze ale CEO de la Turceni și Ișalnița. Tehnologia e japoneză – surse

Licitațiile pentru cele două centrale pe gaze în ciclu combinat de la Turceni și Ișalnișa au fost prelungite, iar printre cei care sunt interesați să le construiască ar fi chinezii de la Dongfang Electric, potrivit unor surse din industrie.
Mihai Nicuţ - mie, 19 nov. 2025, 22:03
Chinezii de la Dongfang sunt interesați de centralele pe gaze ale CEO de la Turceni și Ișalnița. Tehnologia e japoneză - surse

Termenele de depunere ale ofertelor pentru construirea celor două centrale elecctrice pe gaze în ciclu combinat din Oltenia, de 475 MW de la Turceni și 850 MW de la Ișanița au fost prelungite cu o lună și jumătate, până la 30 de decembrie, pentru că au fost investitori interesați de clarificări suplimentare, potrivit unor surse din industrie.

Ar fi interesați investitori de construcția centralelor, care, însumat, ar costa undeva la circa 6,4 miliarde de lei, valoare actualizată acum, din ce am aflat de la surse din industrie, și am reușit să aflăm numele unei companii interesate: compania chineză Dongfang Electric.

Cei de la Donfang ar urma să vină însă nu cu turbine chinezești, ci cu unele de concepție japoneză, de la Mitsubishi. Dongfang, chiar dacă poate fi un nume puțin cunoscut în România, este totuși un mare producător de turbine pe gaze, al patrulea din lume după capacitatea turbine pe gaze care se produc acum, după GE Vernova, Siemens Energy și Mitsubishi Electric.

Dogfang produce de mai mulți ani turbine în China sub licență de la Mitsubishi Electric. Toamna trecută, Mitsubishi Heavy Industries a organizat o ceremonie aniversară pentru a marca atingerea pragului de 150 de comenzi de turbine pe gaz prin Dongfang Turbine Co, partenerul Mitsubishi pentru afacerile cu turbine pe gaz în China.

De fapt, Dongfang Electric Corporation, grupul cu care Mitsubishi are joint-venture în China a ajuns la o cotă de 25% din capacitatea turbinelor pe gaz care se construiesc acum în China.

Nu se știe cu ce contractor va veni Dongfang să riduce centralele din România, dar, potrivit surselor noastre, nu găsirea unui constructor este problema în astfel de contracte, ci disponibilitatea producătorilor de turbine, întrucât toată lumea cere azi turbine pe gaze.

România s-a angajat acum față de Comisia Europeană să finalizeze și să pună în funcțiune până în 2029 cele două centrale pe gaze, care fac parte din planul de reorganizare al Complexului Energetic Oltenia.

Cele două proiecte sunt dezvoltate de două companii de proiect: cea de la Turceni cu Tinmar Energy (fiecare parte are 50%), și cea de la Ișalnița cu Alro (60% CE Oltenia și 40% Alro).

Te-ar mai putea interesa și
Banca Transilvania permite deschiderea online a contului de business, direct din BT Go
Banca Transilvania permite deschiderea online a contului de business, direct din BT Go
Banca Transilvania le oferă antreprenorilor posibilitatea de a-și deschide contul de business 100% online, direct din aplicația BT Go. Procesul este disponibil 24/7 și poate fi parcurs în......
FOTO Centura Comarnic, pe „ultima sută de metri”. Ce lucrări se mai execută acum
FOTO Centura Comarnic, pe „ultima sută de metri”. Ce lucrări se mai execută acum
Consiliul Județean Prahova transmite marți detalii despre stadiul lucrărilor la Centura Comarnic, programată pentru deschiderea ...
Atac informatic uriaș. Două treimi din populația țării ostile Rusiei este afectată. Datele a peste 1,2 milioane de letoni au fost sustrase
Atac informatic uriaș. Două treimi din populația țării ostile Rusiei este afectată. Datele a peste 1,2 milioane de ...
Atac informatic uriaș într-o țară ostilă Rusiei. Datele a aproape două treimi din populația Letoniei au fost sustrase ...
MIPE: Aplicația Achiziții Beneficiari Privați poate fi utilizată din nou
MIPE: Aplicația Achiziții Beneficiari Privați poate fi utilizată din nou
Aplicația Achiziții Beneficiari Privați este disponibilă începând de marți, iar beneficiarii privați își pot relua ...