Trump spune că va „lucra” pentru a pune capăt conflictului din Sudan, la solicitarea Arabiei Saudite

Preşedintele american Donald Trump a declarat miercuri că va "lucra" pentru a pune capăt conflictului din Sudan, la solicitarea prinţului moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, relatează AFP şi Reuters.
AGERPRES - J, 20 nov. 2025, 06:44
Trump spune că va

„Am început deja să lucrăm la asta”, a declarat Trump la o conferinţă economică la Washington, la o zi după ce s-a întâlnit cu liderul de facto al Arabiei Saudite la Casa Albă, scrie Agerpres.

Prinţul moştenitor Mohammed bin Salman, aflat în vizită oficială la Washington, „ar dori să fac ceva foarte puternic în ceea ce priveşte Sudanul”, a declarat preşedintele american într-un discurs rostit în cadrul conferinţei.

Washingtonul a încercat deja să medieze conflictul care devastează Sudanul de mai bine de doi ani şi care, potrivit ONU, a provocat cea mai gravă criză umanitară din lume.

„Nu era în planurile mele să mă implic în asta. Am crezut că este ceva nebunesc şi scăpat de sub control”, a spus Donald Trump despre a treia ţară ca mărime din Africa, unde armata şi paramilitarii Forţelor de Sprijin Rapid (RSF), ambii acuzaţi de atrocităţi, se luptă din aprilie 2023.

„Dar văd cât de important este pentru tine”, i-a spus Trump lui Mohammed bin Salman, căruia i-a oferit marţi o primire călduroasă la Casa Albă, şi care participă miercuri la conferinţa economică din capitala SUA.

Prinţul moştenitor saudit a „menţionat ieri Sudanul”, a spus preşedintele SUA.

„Mi-a explicat întreaga cultură, întreaga istorie. A fost foarte interesant să aud, cu adevărat incredibil, şi am început deja să lucrăm la asta”, a adăugat el.

„Văd lucrurile diferit acum”, a adăugat Trump.

Conflictul din Sudan a provocat zeci de mii de morţi şi strămutarea a aproape 12 milioane de persoane. Acesta s-a intensificat odată cu căderea oraşului El-Fasher, ultima fortăreaţă a armatei în Darfur, în mâinile paramilitarilor RSF la sfârşitul lunii octombrie.

Emiratele Arabe Unite, un alt partener apropiat al Statelor Unite în Golf, sunt acuzate de ONG-uri că sprijină RSF. Abu Dhabi neagă constant aceste acuzaţii.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...