Trump a promulgat legea care obligă administraţia sa să publice toate documentele oficiale legate de cazul Epstein

Preşedintele american Donald Trump a promulgat miercuri, după ce multă vreme s-a opus, un proiect de lege care obligă administraţia sa să publice toate documentele oficiale legate de cazul Epstein, informează AFP şi Reuters.
AGERPRES - J, 20 nov. 2025, 09:05
Trump a promulgat legea care obligă administraţia sa să publice toate documentele oficiale legate de cazul Epstein

„Tocmai am semnat legea pentru a publica dosarul Epstein!”, a scris preşedintele SUA într-o postare lungă pe reţeaua sa de socializare Truth Social, acuzându-şi încă o dată adversarii democraţi că au ascuns adevărul, scrie Agerpres.

Proiectul de lege, adoptat marţi de Congres, acordă Departamentului de Justiţie o lună pentru a publica toate documentele neclasificate aflate în posesia sa cu privire la finanţatorul newyorkez, care a murit în închisoare în 2019 înainte de procesul său pentru infracţiuni sexuale, la complicea sa Ghislaine Maxwell, care execută o pedeapsă de 20 de ani de închisoare, precum şi la toate persoanele implicate în procedurile judiciare aferente.

Sinuciderea lui Jeffrey Epstein în celula sa a alimentat nenumărate teorii ale conspiraţiei, conform cărora acesta, având cu conexiuni extinse în cercurile politice, de afaceri şi de divertisment, ar fi fost ucis pentru a preveni dezvăluiri jenante. După ce a promis dezvăluiri explozive în timpul campaniei din 2024, Donald Trump a denunţat cazul Epstein drept o „farsă” amplificată exagerat de opoziţia democrată, iar recent el a reiterat că nu are „nimic de-a face cu Jeffrey Epstein”, numindu-l un „pervers bolnav”.

Amploarea dezvăluirilor aşteptate rămâne însă neclară. Într-o conferinţă de presă organizată mai devreme miercuri, ministra justiţiei Pam Bondi a confirmat că Departamentul de Justiţie va publica materialele legate de Epstein în termen de 30 de zile, conform legii abia adoptate de Camera Reprezentanţilor şi Senat, controlate de republicani. „Vom continua să respectăm legea şi să încurajăm transparenţa maximă”, a asigurat Bondi. Totuşi, textul permite Departamentului de Justiţie să reţină informaţii personale despre victimele lui Epstein şi materiale care ar pune în pericol o anchetă în curs.

Doar 20% dintre americani – inclusiv doar 44% dintre republicani – aprobă modul în care Trump a gestionat cazul Epstein, a arătat un sondaj recent Reuters/Ipsos. Circa 70% dintre respondenţii la sondaj – inclusiv 87% dintre democraţi şi 60% dintre republicani – au declarat că în opinia lor guvernul ascunde informaţii despre clienţii lui Epstein.

Te-ar mai putea interesa și
Un conflict politic a izbucnit în Polonia din cauza livrărilor de rachete Patriot pentru Ucraina
Un conflict politic a izbucnit în Polonia din cauza livrărilor de rachete Patriot pentru Ucraina
Un scandal politic a erupt duminică în Polonia din cauza unei livrări suspecte de rachete Patriot către Ucraina, partidele de opoziţie poloneze acuzând că acest lucru s-a făcut fără......
Litigii de muncă între angajați și companii: Rolul avocatului în contestarea concedierii și apărarea intereselor în multinaționale
Litigii de muncă între angajați și companii: Rolul avocatului în contestarea concedierii și apărarea intereselor în ...
Conflictele dintre angajați și companii, mai ales în mediul multinaționalelor, trebuie analizate în funcție de temeiul ...
Armata britanică anunţă că o navă comercială a fost atacată în Marea Roşie
Armata britanică anunţă că o navă comercială a fost atacată în Marea Roşie
O navă comercială a fost atacată duminică în largul coastelor Yemenului, în Marea Roşie, a anunţat armata britanică. ...
Oportunitate pentru tinerii farmaciști din România. Antibiotice Iași lansează o nouă ediție a programului prin care a format deja aproape 300 de tineri
Oportunitate pentru tinerii farmaciști din România. Antibiotice Iași lansează o nouă ediție a programului prin care ...
Antibiotice Iași (simbil bursier ATB) anunță lansarea unei noi ediții a programului Perform a+, dedicat tinerilor faramciști. ...