Ce se întâmplă cu perimetrul gazier Trident din Marea Neagră, unde Lukoil este operator și Romgaz partener minoritar

Guvernul României a anunțat că firma românească Romgaz nu va fi afectată de sancțiunile americane asupra Lukoil, partener al Romgaz în proiectul offshore Trident, unde este și operator.
Mihai Nicuţ - vin, 21 nov. 2025, 19:25
Ce se întâmplă cu perimetrul gazier Trident din Marea Neagră, unde Lukoil este operator și Romgaz partener minoritar

″În ceea ce privește colaborarea dintre Lukoil și Romgaz pe componenta de explorare din Marea Neagră, am luat măsurile necesare pentru ca Romgaz să nu fie în situația de a fi afectată de aceste sancțiuni″, a declarat premierul Ilie Bolojan, în conferință de presă.

Bolojan nu a putut da detalii foarte clare, spunând doar că că autoritățile de la București au ″colaborat″ cu Office of Foreign Assets Control (OFAC) din cadrul Trezoreriei de la Washington. ″Am colaborat cu entitatea americană care a dispus aceste sancțiuni. Am luat măsurile necesare pentru ca Romgaz să nu fie afectată de aceste sancțiuni. Am notificat, am informat. Lucrurile din acest punct de vedere sunt asigurate″, a declarat Bolojan.

Perimetrul Trident este deținut în proporție de 87,8% de Lukoil (compania rusă este operator) și restul de Romgaz, companie controlată de statul român iar estimărule preliminare – încă neconfirmate de foraje – indicau că aici ar fi rezerve potențiale de gaze de circa 30 de miliarde de metri cubi.

Lukoil ar fi vrut în câteva rânduri, de-a lungul anilor, să vândă din participația pe care o are în blocul Trident, dar lucrurile nu au avansat niciodată, iar Romgaz nu este dispusă să preia o cotă suplimentară.

Lukoil este obligată, prin programul de explorare convenit cu statul român, să mai foreze cel puțin o sondă. Însă, potrivit unei știri Reuters, în octombrie, după ce gigantul rus a fost sancționat de Marea Britanie, compania care fusese angajată de Lukoil să facă forajul, a anunțat că nu își mai onorează contractul.

Astfel, firma norvegiană Vantage Drilling a anunțat, pe 19 octombrie, “rezilierea imediată” a unui contract pentru o campanie de foraj de 260 de zile pentru nava sa Platinum Explorer, citând “modificările sancțiunilor economice aplicabile campaniei, ceea ce face ca executarea contractului să fie ilegală”. Contractul avea o valoare de circa 80 de milioane de dolari, termenul pentru lansarea campaniei de foraj fiind amânat ulterior în două rânduri. Ultimul termen avansat era pentru primul trimestru al anului viitor.

Lukoil este acum și sub sancțiuni americane, și mai are timp până la 13 decembrie să vândă activele unei entități agreate de OFAC. În aceste condiții, nu este clar ce se întâmplă cu participația la Trident, la fel cum încă nu se știe cu exactitate ce se va întâmpla cu rafinăria Petrotel Lukoil de la Ploiești sau cu rețeaua de peste 300 de benzinării din România.

 

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 125 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 125 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere prima şedinţă a săptămânii, iar rulajul total s-a cifrat la 125,173 de milioane de lei (23,872 de milioane de euro), relatează......
Ciprian Ciucu: Lista de miniștri propusă de Tomac e cusută cu ață alb-fosforescentă și pare să protejeze interesele PSD
Ciprian Ciucu: Lista de miniștri propusă de Tomac e cusută cu ață alb-fosforescentă și pare să protejeze interesele PSD
Prim-vicepreşedintele PNL Ciprian Ciucu apreciază că lista de miniştri propusă de premierul desemnat Eugen Tomac e "cusută ...
Metropolitan Life înregistrează o creștere de 16,60% a primelor brute subscrise în primul trimestru din 2026
Metropolitan Life înregistrează o creștere de 16,60% a primelor brute subscrise în primul trimestru din 2026
Compania Metropolitan Life, unul dintre cei mai importanți jucători din piața asigurărilor de viață din România, anunță ...
Trenurile de călători nu vor avea oprire într-una dintre stațiile de pe litoral, în perioada 13 – 30 iunie
Trenurile de călători nu vor avea oprire într-una dintre stațiile de pe litoral, în perioada 13 – 30 iunie
Trenurile de călători nu vor avea oprire în staţia Costineşti Tabără, în perioada 13 - 30 iunie, însă vor staţiona ...