Putin confirmă că a primit planul de pace pentru Ucraina propus de americani și spune că ar putea servi drept bază pentru soluționarea definitivă a conflictului

Preşedintele rus Vladimir Putin a confirmat vineri că a primit planul de pace pentru Ucraina elaborat de Statele Unite şi a declarat că documentul ar putea servi drept bază pentru o soluţionare paşnică "definitivă", informează EFE, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 21 nov. 2025, 20:50
Putin confirmă că a primit planul de pace pentru Ucraina propus de americani și spune că ar putea servi drept bază pentru soluționarea definitivă a conflictului

„Avem acest text, l-am primit prin canalele de comunicare existente cu administraţia americană”, a declarat liderul de la Kremlin la începutul unei teleconferinţe cu membrii Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse.

„Poate servi drept bază pentru o soluţionare paşnică definitivă, dar acest plan nu a fost discutat cu noi în termeni concreţi”, a declarat şeful statului rus în timpul şedinţei televizate a acestei reuniuni, potrivit AFP.

„Suntem pregătiţi să purtăm negocieri paşnice şi să rezolvăm problemele prin mijloace paşnice. Cu toate acestea, acest lucru necesită, desigur, o discuţie amănunţită a tuturor detaliilor planului propus. Suntem pregătiţi pentru aceasta”, a adăugat el.

Potrivit preşedintelui Putin, planul american în 28 de puncte, privit cu îngrijorare la Kiev, a fost discutat doar în linii mari între Moscova şi Washington, americanii cerând părţii ruse să facă anumite compromisuri şi să dea dovadă de flexibilitate.

„Ucraina şi aliaţii săi europeni încă se amăgesc şi visează să provoace o înfrângere strategică Rusiei pe câmpul de luptă”, a continuat liderul de la Kremlin, afirmând că Moscova este pregătită, în caz de refuz, să îşi atingă obiectivele „prin arme, în cadrul unei lupte armate”.

„Dacă Kievul nu vrea să discute propunerile preşedintelui Trump şi refuză să o facă, atunci Kievul şi susţinătorii războiului europeni trebuie să înţeleagă că evenimentele care au avut loc la Kupiansk se vor repeta inevitabil şi în alte sectoare cheie ale frontului”, a adăugat preşedintele rus.

Armata rusă a susţinut joi că a capturat oraşul Kupiansk din estul Ucrainei, unde forţele ucrainene, depăşite numeric şi mai prost echipate, se confruntă cu dificultăţi.

Planul Washingtonului include mai multe solicitări ale Rusiei privind încheierea conflictului, inclusiv concesii teritoriale şi o reducere a armatei ucrainene, dar prevede şi garanţii de securitate pentru Ucraina.

Vineri, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a respins planul, afirmând că nu îşi va „trăda” ţara. El a declarat, totodată, că va face alte propuneri Washingtonului.

Te-ar mai putea interesa și
Hagag nu renunță încă la proiectul gigant din Constanța: 2.100 de apartamente planificate lângă Delfinariu
Hagag nu renunță încă la proiectul gigant din Constanța: 2.100 de apartamente planificate lângă Delfinariu
Dezvoltatorul Hagag a anunțat prelungirea perioadei de due-dilligence în vederea achiziției unui teren de 8,6 hectare, pretabil pentru construcția de blocuri cu apartamente. Anunțul vine după......
A fost reluată producţia la grupurile Turceni 5 şi Rovinari 4
A fost reluată producţia la grupurile Turceni 5 şi Rovinari 4
Secretarul general al Ministerului Energiei, Sorin Elisei, anunţă că luni după-amiază a fost reluată producţia la ...
Mingea cu care Maradona a marcat golul cu mâna împotriva Angliei, vândută cu peste 3 milioane dolari
Mingea cu care Maradona a marcat golul cu mâna împotriva Angliei, vândută cu peste 3 milioane dolari
Mingea cu care legendarul fotbalist argentinian Diego Armando Maradona a înscris celebrul său gol cu mâna împotriva Angliei, ...
„Unii plăteau, alţii trăiau bine-mersi din privilegiile sistemului”: Guvernul schimbă regulile la RA-APPS, cea care administrează vilele și terenurile statului
„Unii plăteau, alţii trăiau bine-mersi din privilegiile sistemului”: Guvernul schimbă regulile la RA-APPS, cea care ...
Secretarul general al Guvernului, Dan Reşitnec, a anunţat luni că a semnat ordinul care introduce criterii noi de performanţă ...