Situație fără precedent în ultimele decenii în Franța. Deputații au respins aproape în unanimitate în prima lectură propunerea de buget de stat pentru 2026

Deputații francezi au respins aproape în unanimitate bugetul de stat pentru 2026 în prima lectură, în cursul nopții de vineri spre sâmbătă, un vot fără precedent în ultimele decenii care este un semn rău pentru adoptarea acestuia înainte de sfârșitul anului, notează AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - S, 22 nov. 2025, 14:21
Situație fără precedent în ultimele decenii în Franța. Deputații au respins aproape în unanimitate în prima lectură propunerea de buget de stat pentru 2026

După săptămâni de dezbateri uneori aprinse privind impozitarea averii ori a societăților, 404 deputați au respins secțiunea „venituri” a proiectului de lege (doar unul a votat pentru), respingând astfel întregul proiect, chiar fără a lua în considerare secțiunea „cheltuieli”.

Conform procedurii parlamentare franceze, acest vot trimite textul inițial al Guvernului înapoi la Senat, care îl va analiza săptămâna viitoare.

Într-un peisaj politic extrem de tensionat de la decizia președintelui Emmanuel Macron de a dizolva Adunarea Națională în 2024, dificultatea adoptării unui buget de stat este principala problemă din spatele căderii ultimilor prim-miniștri.

Guvernul minoritar condus de Sébastien Lecornu (foto), un apropiat al lui Emmanuel Macron, este totuși supus unei presiuni intense pentru a reduce deficitul public, cel mai mare din zona euro, a cărui dimensiune îngrijorează piețele financiare.

Adunarea Națională a mai respins bugetul de stat în 2024, un eveniment fără precedent de la adoptarea celei de-a Cincea Republici în 1958. Dar aceasta este prima dată cu un scor atât de categoric.

Grupurile de stânga și extremă dreaptă au votat împotriva acestuia, în timp tabăra guvernamentală au fost împărțită între voturi împotrivă și abțineri. Doar un deputat centrist a votat în favoarea proiectului de lege, mai scrie AFP.

Te-ar mai putea interesa și
Hagag nu renunță încă la proiectul gigant din Constanța: 2.100 de apartamente planificate lângă Delfinariu
Hagag nu renunță încă la proiectul gigant din Constanța: 2.100 de apartamente planificate lângă Delfinariu
Dezvoltatorul Hagag a anunțat prelungirea perioadei de due-dilligence în vederea achiziției unui teren de 8,6 hectare, pretabil pentru construcția de blocuri cu apartamente. Anunțul vine după......
A fost reluată producţia la grupurile Turceni 5 şi Rovinari 4
A fost reluată producţia la grupurile Turceni 5 şi Rovinari 4
Secretarul general al Ministerului Energiei, Sorin Elisei, anunţă că luni după-amiază a fost reluată producţia la ...
Mingea cu care Maradona a marcat golul cu mâna împotriva Angliei, vândută cu peste 3 milioane dolari
Mingea cu care Maradona a marcat golul cu mâna împotriva Angliei, vândută cu peste 3 milioane dolari
Mingea cu care legendarul fotbalist argentinian Diego Armando Maradona a înscris celebrul său gol cu mâna împotriva Angliei, ...
„Unii plăteau, alţii trăiau bine-mersi din privilegiile sistemului”: Guvernul schimbă regulile la RA-APPS, cea care administrează vilele și terenurile statului
„Unii plăteau, alţii trăiau bine-mersi din privilegiile sistemului”: Guvernul schimbă regulile la RA-APPS, cea care ...
Secretarul general al Guvernului, Dan Reşitnec, a anunţat luni că a semnat ordinul care introduce criterii noi de performanţă ...